770 de milioane de euro pierdute, cât o bucată uriașă din A8. Mesaj din Moldova pentru politicieni: „Să nu mai spuneți că țara nu are bani”

0
5
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Pierderea celor 770 de milioane de euro din PNRR în urma eșecului partidelor de a ajunge la un acord asupra Legii salarizării provoacă reacții dure în Moldova. Asociația „Moldova vrea Autostradă” (MVA) compară suma cu banii necesari construirii unor tronsoane importante din Autostrada A8 și susține că politicienii nu mai pot invoca lipsa fondurilor atunci când discută despre infrastructura regiunii.

Reprezentanții organizației civice arată că cele 770 de milioane de euro ar fi suficiente pentru finanțarea integrală a tronsonului Iași-Nord al A8 sau ar reprezenta aproximativ două treimi din valoarea lotului Grințieș-Pipirig, considerat cel mai dificil sector al autostrăzii.

„Bani sunt, doar că unii îi pierd fără să clipească”

Într-un mesaj publicat pe Facebook, MVA susține că locuitorii Moldovei nu ar mai trebui să accepte argumentele privind costurile prea mari ale Autostrăzii A8 după pierderea finanțării din PNRR.

„România a pierdut ieri, definitiv, 770 de milioane de euro nerambursabili din PNRR — aruncaţi la coş nu de UE, Soros, Moş Crăciun sau pitici verzi, ci fix de poporul român prin aleşii săi.

De astăzi, niciun moldovean nu mai are voie să înghită de la vreun politician replica “A8 e scumpă!” sau “Ţara nu are bani!” pentru că bani sunt, doar că unii îi pierd fără să clipească”, se arată pe pagina de Facebook a asociaţiei „Moldova vrea Autostradă”.

Organizația pune astfel față în față suma pierdută din PNRR și costurile unor proiecte majore de infrastructură rutieră din Moldova.

770 de milioane de euro, exact valoarea tronsonului Iași-Nord

Potrivit calculelor prezentate de MVA, finanțarea pierdută este egală cu valoarea contractului pentru întregul tronson Iași-Nord al Autostrăzii A8, atribuit companiei FCC Construcción în aprilie 2026.

Proiectul, evaluat la 770 de milioane de euro, include 18 poduri și pasaje cu o lungime cumulată de 6,74 kilometri, șase tuneluri care însumează 1,57 kilometri, două noduri rutiere și un centru destinat monitorizării tunelurilor.

„Ca ordin de mărime, am reuşit să aruncăm la coş sută la sută din finanţarea pentru întregul tronson Iaşi Nord al A8 atribuit FCC Construcción în aprilie 2026 pentru fix 770 mil. euro (18 poduri şi pasaje, cu o lungime totală de 6,74 km, 6 tuneluri plus un centru de monitorizare a tunelurilor, toate tunelurile cu câte trei benzi pe sens, însumând 1,57 km si 2 noduri rutiere), sau, dacă vreţi mai la munte, 65% din lotul 2B Grinţieş–Pipirig, oficial cel mai dificil lot al întregii A8, care are contractul semnat cu asocierea condusă de UMB pentru 5,97 miliarde lei (1,18 miliarde euro pentru lotul cu cea mai mare densitate de structuri – 20km de structuri)”, au precizat reprezentanţii MVA.

În cazul lotului Grințieș-Pipirig, valoarea celor 770 de milioane de euro ar acoperi, potrivit asociației, aproximativ 65% din contractul de 5,97 miliarde de lei, echivalentul a aproximativ 1,18 miliarde de euro.

Concluzia reprezentanților „Moldova vrea Autostradă” este că fondurile au existat, însă „responsabilitatea lipseşte”.

Partidele și-au asumat împreună pierderea banilor din PNRR

Președintele Nicușor Dan a anunțat miercuri că, în pofida negocierilor purtate în ultimele luni, PSD, PNL, USR și UDMR nu au reușit să ajungă la un consens politic și social asupra noii Legi a salarizării.

Potrivit șefului statului, cele patru formațiuni și-au respectat înțelegerea de a nu depune separat în Parlament propriile proiecte și și-au asumat împreună pierderea celor 770 de milioane de euro aferente jalonului din PNRR.

Partidele și-au asumat însă adoptarea noii Legi a salarizării până la sfârșitul anului, precum și încadrarea în anvelopa salarială convenită cu Comisia Europeană.

PSD și PNL se acuză reciproc după eșecul negocierilor

Lipsa acordului a declanșat și un schimb de acuzații între principalele partide.

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, susține că PNRR nu poate reprezenta un motiv pentru ca Parlamentul să voteze „ORICE lege, indiferent cum este făcută şi ce efecte produce”.

Liderul social-democrat acuză Guvernul că a fost „incapabil” să elaboreze „o lege bună, echitabilă şi care să fie acceptată de societate”.

De cealaltă parte, premierul interimar Ilie Bolojan afirmă că PNL a făcut toate demersurile pentru obținerea unui acord asupra Legii salarizării, dar s-a lovit de „ipocrizia şi fuga de răspundere a PSD”.

0 0 votes
Article Rating

Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate