Autostrada A8 Târgu Mureș-Târgu Neamț. Lucrările pe lotul 1D Joseni-Ditrău au ajuns la 16 %

0
7
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Deschide în Facebook și urmărește-ne

Lucrările pe lotul 1D Joseni-Ditrău al autostrăzii A8 Târgu Mureș-Târgu Neamț au ajuns la 16% execuție, în ultima lună fiind înregistrat un progres de 6 procente.

Pe primul lot de autostradă din județul Harghita, constructorul român Danlin XXL lucrează susținut la terasamente, poduri, pasaje și la nodurile rutiere, cu o mobilizare consistentă de aproximativ 300 de persoane și 200 de utilaje și echipamente.

Stadiul lucrărilor:

-16% execuție pentru finalul lunii octombrie, un progres de 6 % față de raportarea anterioară;

-lucrări la terasamente pe ambele căi, execuția nodului rutier de la Joseni și a bretelelor 1, 2 și 3;

-sunt deschise fronturi de lucru la 12 poduri din totalul de 21, printre care podurile peste Pârâul Alb, Pârâul Bâtca, Râul Mureș (forare, armare și betonare piloți), Pârâul Lăzarea;

-lucrări la ecoductul (pasaj pentru permeabilitatea faunei) din zona nodului Joseni;

-controlul calității prin prelevarea de probe și efectuarea de testări pentru lucrările de betonare.

Sistemul ITS (Intelligent Transport System) cuprinde următoarele:

-sisteme pentru monitorizarea traficului, camere video cu funcții de mișcare și panoramare și camere fixe cu zoom la fiecare doi kilometri, sisteme de detecție pentru viteza autohehiculelor SPEED, recunoașterea automată a numerelor de înmatriculare și cântărire dinamică;

– subsistem pentru monitorizarea condițiilor meteo stații și  senzori de îngheț pe carosabil,

Lucrările pe lotul 1D Joseni-Ditrău a început în data de 17 august, iar specialiștii CNIR monitorizează permanent evoluția obiectivului și mobilizarea constructorului în șantier, astfel încât execuția să avanseze în condițiile respectării termenelor de finalizare și conform cerințelor de calitate și siguranță prevăzute în contract.

În următoarea perioadă, condițiile meteo specific sezonului rece pot influența semnificativ desfășurarea și ritmul lucrărilor.

Autostrada A8 Târgu Mureș–Târgu Neamț este un proiect strategic care va crea noi oportunități de dezvoltare economică prin conectarea Moldovei cu Transilvania și cu rețeaua europeană de transport, facilitând accesul la piețe, atragerea investițiilor, dezvoltarea mediului de afaceri și crearea de noi locuri de muncă. În același timp, autostrada va contribui la reducerea decalajelor de dezvoltare regională și la creșterea competitivității economice a zonelor pe care le traversează.

Antreprenor: Asocierea DANLIN XXL SRL-INTERTRANSCOM IMPEX SRL-GROMA HOLD.

Durata realizare: 34 luni (10 luni proiectare și 24 luni execuție).

0 0 votes
Article Rating

Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate