Nepotul interpretei Gabi Luncă: ‘Nu se poate scăpa de eticheta de „țigan” în România’

0
8

Timotei Onoriu, nepot al interpretei Gabi Luncă și realizator al unui podcast politic pe YouTube și, vorbește despre discriminarea romilor, prejudecăți și educație. El spune că un tânăr rom trebuie să muncească de două sau trei ori mai mult pentru a-și demonstra valoarea.

Timotei Onoriu spune că educația este cea mai importantă investiție pentru viitorul comunității rome și al României. Dacă ar ocupa o funcție de ministru, și-ar concentra eforturile pe programe educaționale, sprijinirea mamelor tinere și încurajarea creșterii natalității. În opinia sa, schimbările reale nu pot fi obținute individual, ci doar prin munca unei echipe implicate, notează Mediafax.

Discriminarea nu a dispărut

Antreprenorul consideră că eticheta de „țigan” continuă să îi urmărească pe romi în România și că prejudecățile sunt încă puternice. El respinge stereotipurile potrivit cărora romii ar fi hoți sau needucați și susține că un tânăr rom este nevoit să depună un efort mult mai mare decât ceilalți pentru a-și demonstra valoarea. În același timp, afirmă că un angajator cu prejudecăți este greu de convins doar prin argumente.

Lecția primită de la Gabi Luncă

Timotei Onoriu spune că cel mai important sfat primit de la bunica sa, interpreta Gabi Luncă, este: Fie roata cât de pătrată, tot se întoarce o dată în viață. El afirmă că acest îndemn i-a rămas un reper și reflectă convingerea că faptele bune și rele se întorc, mai devreme sau mai târziu, la cel care le face.

0 0 votes
Article Rating

Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate