Povestea profesorului care a schimbat medicina ORL din România. Un documentar readuce în atenție moștenirea lui Dorin Hociotă

0
8
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Deschide în Facebook și urmărește-ne

Un medic vizionar, un profesor care a format generații de specialiști și un pionier al chirurgiei ORL din România. Povestea profesorului Dorin Hociotă, una dintre personalitățile care au contribuit decisiv la dezvoltarea medicinei românești, este readusă în atenția publicului printr-un documentar realizat de Videomedicina.ro. Filmul „Dorin Hociotă: Povestea nespusă a vizionarului ORL” a avut premiera luni, 9 noiembrie, la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București.

Documentarul reconstruiește atât parcursul profesional, cât și povestea umană a profesorului, prin mărturiile a zece persoane care l-au cunoscut: colegi, discipoli, foști pacienți și colaboratori. Printre aceștia se numără și profesorul Romeo Călărașu, unul dintre cei mai apropiați discipoli ai medicului, care a lucrat peste 25 de ani alături de acesta.

„A fost un reper și un vizionar al specialității noastre, un deschizător de drumuri și un creator de cariere profesionale. A fost un medic care a trăit nu pentru el, ci pentru alții”, spune profesorul Romeo Călărașu.

Acesta își amintește și prima întâlnire cu mentorul său, în 1975, când a fost supus unei probe operatorii în fața colectivului medical. A fost începutul unei colaborări care avea să-i marcheze întreaga carieră.

„Îi sunt dator pentru toată viața”, mărturisește profesorul Romeo Călărașu, care vorbește și despre sprijinul primit în pregătirea profesională și în dezvoltarea unor tehnici chirurgicale moderne.

Una dintre poveștile inedite prezentate în documentar este legată de o însemnare descoperită după moartea profesorului, într-un sertar al biroului său. Pe o foaie erau scrise cuvintele „implant cohlear”, urmate de patru semne de întrebare. Potrivit profesorului Călărașu, preocuparea mentorului său avea să se concretizeze ulterior într-o nouă etapă pentru chirurgia surdității din România. În noiembrie 2002, o echipă medicală românească din institut a realizat o intervenție de implant cohlear.

Profesorul Dorin Hociotă a contribuit la dezvoltarea audiologiei, foniatriei, microchirurgiei laringiene și chirurgiei surdității. Timp de peste un deceniu, a luptat pentru construirea Centrului Medical de Fonoaudiologie și Chirurgie Funcțională ORL, instituție care ulterior i-a purtat numele. Dincolo de infrastructură și aparatură medicală, a format o adevărată școală medicală și generații de specialiști.

În documentar apar și mărturiile profesorilor Silviu Albu, Constantin Drașoveanu și Bogdan Marinescu, fost ministru al Sănătății, precum și ale unor medici, asistente medicale și ale unui fost pacient.

Proiectul este o inițiativă a jurnalistei specializate în sănătate Alexandra Mănăilă, care spune că și-a propus să readucă în atenția publicului personalitățile care au contribuit la dezvoltarea medicinei românești.

„Am pornit acest proiect din convingerea că avem nevoie să ne cunoaștem valorile și să spunem poveștile oamenilor cu care ne putem mândri. Profesorul Dorin Hociotă este un exemplu de viziune, perseverență și curaj profesional. Mi-am propus, prin această inițiativă, să readuc în atenția publicului astfel de personalități și să arăt noilor generații că România are o istorie medicală remarcabilă. Sunt povești care merită cunoscute și transmise mai departe”, declară Alexandra Mănăilă.

Documentarul aduce astfel în prim-plan nu doar realizările unui medic care a contribuit la modernizarea chirurgiei ORL din România, ci și moștenirea sa profesională și umană, păstrată prin oamenii pe care i-a format și prin instituția pe care a construit-o.

0 0 votes
Article Rating

Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate