Alexandru Ioan Cuza s-a născut pe 20 martie 1820 în județul Vaslui, însă locul nașterii sale este revendicat și de bârlădeni, și de hușeni.
Cei din Bârlad susțin că viitorul domnitor a venit pe lume într-o casă boierească din Bârlad, situată în cartierul Podeni, pe strada Alexandru Ioan Cuza Nr. 95A. Istoricii sustin că tatăl său, Ioan Cuza, a obținut de la domnitorul Mihai Șuțu o slujbă în județul Tutova. Cum nu aveau locuință și proprietăți în Bârlad, au fost găzduiți pentru o vreme de Gheorghe Cuza, fratele lui Cuza tatăl. Marele domnitor a văzut lumina zilei în casa unchiului său și a locuit pentru puțin timp alături de părinți.
La rândul lor, istoricii huşeni aduc şi ei argumente care, în opinia lor, atestă că Alexandru Ioan Cuza este un fiu al Huşului şi că datele privind locul naşterii sale la Bârlad ar fi fost falsificate. Nicolae Iorga a fost printre primii mari istorici care a susţinut că Alexandru Ioan Cuza s-a născut la Huşi. Iorga este cel care, de altfel, a şi făcut demersuri pentru a declara monument istoric casa din Huşi în care s-ar fi născut domnitorul. Istoricul Ion Lupaşcu a publicat în anul 1939 în revista „Convorbiri literare” o fotografie a casei lui Cuza de la Huşi, relatând poziţia lui Nicolae Iorga: „Cea mai bună istorie nu este aceea pe care o scriu specialiştii, ci aceea pe care o povestesc martorii întâmplărilor sau urmaşii lor. În cazul Cuza sunt convins că faptele s-au petrecut întocmai şi tot ce s-a scris până acum este alăturea de adevăr. Orice s-ar spune, Domnitorul Cuza nu s-a născut nici la Barboşi şi nici la Iaşi, ci numai la Huşi. Am să iau măsuri ca această casă să fie declarată monument istoric.” Istoricii huşeni susţin cu toată convingerea că Alexandru Ioan Cuza s-a născut la Huşi în casa de la numărul 58, de pe strada I.Gh. Duca. În prezent strada poartă numele domnitorului.
Copilăria, la Galați
În centrul Galaţiului, în imediata apropiere a Palatului Prefecturii şi a Catedralei Arhiepiscopale „Sf. Nicolae şi Sf. Andrei”, se află Casa Cuza, în care Alexandru Ioan Cuza şi-a petrecut copilăria şi o bună parte din viaţă. El a locuit acolo şi după căsătoria cu Elena, în 1843, şi în perioada în care a fost pârcălab de Galaţi.
Clădirea a fost cumpărată în anul 1827 de Ioan Cuza, tatăl lui Alexandru Ioan Cuza. Casa a avut parte şi de perioade mai vitrege, în prima parte a secolului XX. După moartea lui Cuza, în 1873, soția sa, Elena, a dorit să mai menţină casa de la Galaţi în amintirea soţului său, însă problemele financiare au obligat-o să vândă patru proprietăţi pentru a susţine unele acţiuni filantropice, iar una dintre acestea a fost și Casa Cuza. O vreme a fost închiriată, devenind la un moment dat Liceul de Fete “Mihail Kogălniceanu”. Apoi, de prin 1920 până în 1939, a fost un hotel, care ascundea de fapt o “casă de moravuri uşoare”.
Cu mari eforturi, prin contribuţiile băneşti ale gălăţenilor, în 1938 s-a reuşit cumpărarea Casei Cuza de către Asociaţia Casa Cuza Vodă. Pe 24 ianuarie 1939, când se sărbătoreau 80 de ani de la Unirea Principatelor, Casa Cuza a fost deschisă ca muzeu, apoi a devenit sediul Muzelui din Galaţi. Până în anii `60-`70, Casa Cuza Vodă a găzduit colecţiile de istorie, ştiinţele naturii şi arte plastice, dar după înfiinţarea muzeelor de ştiinţele naturii şi artă modernă, din 1967, a rămas doar muzeu de istorie.
Palatul blestemat de la Ruginoasa
Reşedinţa domnitorului de la Ruginoasa, Iaşi, ascunde drame care i-au avut în prim-plan pe mari boieri şi oameni politici din secolul al XIX-lea.
Soarta spectaculoasă a palatului începe în urmă cu mai bine de două secole. În 1804, logofătul Costache Sturdza, urmaş al celebrei familii boiereşti, a construit conacul după normele de lux ale vremii. Costache s-a căsătorit cu Marghioliţa Ghika-Comăneşti, o femeie de o frumuseţe răpitoare, care s-a îndrăgostit de Nicolae Roznovanu (al cărui palat este în prezent sediu al Primăriei Iaşi). Marghioliţa, care locuia în Capitala Moldovei împreună cu Costache, i-a cerut soţului s-o ascundă la Ruginoasa, spunând că este hărţuită de Roznovanu. Logofătul s-a conformat, a trimis-o la conacul de la ţară, unde a dat-o în grija fiului său, Săndulache Sturdza. Roznovanu, însă, a adunat un grup de arnăuţi şi a plecat s-o răpească pe frumoasa soţie a lui Costache. Urcând scările palatului, arnăuţii au dat peste fiul lui Costache Sturdza, care, cu ultimul cartuș, a vrut să apere onoarea domniţei Marghioliţa, mama lui vitregă. Un arnăut a reuşit să-l ucidă cu un cuţit pe Săndulache. Roznovanu a intrat, a luat-o în braţe pe Marghioliţa şi a plecat cu ea. A fost prima moarte tragică de la Ruginoasa. Atât de tragică, încât logofătul Costache a abandonat palatul.
În aprilie 1857, vornicul Alexandru Sturdza, un alt fiu al lui Costache Sturdza, a făcut un împrumut de 60.000 de galbeni la Banca Moldovei, ipotecând palatul care fusese abandonat de la răpirea Marghioliței și era amenințat de ruină. Neplătind împrumutul, banca l-a scos la licitație.
În anul 1862, domnitorul Alexandru Ioan Cuza al Principatelor Unite a cumpărat la licitație palatul de la Banca Moldovei, dorind să-l transforme în reședință de vară. Doamna Elena este cea care l-a locuit aproape permanent, în timp ce soţul era ocupat, la Iaşi sau Bucureşti, cu treburile statului. De altfel, „Elena Doamna”, aşa cum a fost supranumită în epocă, s-a ocupat de mobilarea şi îngrijirea domeniului aferent palatului. Istoricii povestesc însă că Elena Cuza n-a fost fericită la Ruginoasa. Ştia de sfârşitul tragic al Sturdzeştilor şi a luat totul ca o fatalitate, mai ales că în prima noapte de când s-a mutat a auzit cântând cucuveaua. Însingurată, doamna s-a ocupat de educaţia celor doi fii ai domnitorului, Dimitri şi Alexandru, pe care Cuza i-a avut din relaţia nelegitimă cu Maria Obrenovici, descendentă a familie Balş.
Alexandru Ioan Cuza trecea rar pe la reşedinţa sa din Ruginoasa. A venit la Ruginoasa în septembrie 1864, atunci când a promulgat și a pus în practică Reforma Agrară. Plecat în exil în 1866, după ce a fost nevoit să abdice, Cuza moare în mai 1873 la Heidelberg, în Germania. După două săptămâni, Elena Doamna a adus rămăşiţele soţului la Ruginoasa, fiind înmormântate în curtea bisericii din spatele palatului. Legenda spune că de la moartea domnitorului şi până să fie îngropat, clopotul bisericii a bătut încontinuu, un semn al respectului şi iubirii de care se bucura printre supuşi.
Blestemul castelului a persistat şi după moartea domnitorului. Fiul cel mic al lui Cuza, Dimitri, s-a îndrăgostit de una dintre servitoare şi s-a sinucis în camera sa, după ce Elena Cuza a alungat-o pe tânără. A fost a doua moarte tragică de la Ruginoasa. Tânărul a fost înmormântat tot în curtea bisericii, în stânga tatălui său. Celălalt fiu, Alexandru, a murit în anul 1890, în timpul lunii de miere pe care şi-a petrecut-o în Spania cu Maria Moruzzi, proaspăta sa soţie. Răpus de miocardită severă la doar 23 de ani, fiul cel mare i-a lăsat toată averea prin testament soţiei sale. În relaţii reci cu nora sa şi lăsată fără niciun drept asupra proprietăţilor, doamna Elena Cuza s-a retras la Iaşi, apoi la Piatra Neamţ, unde a murit într-o sărăcie lucie.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Ruginoasa s-a situat chiar pe linia frontului, iar palatul a fost afectat. După 1945, conacul a fost trecut în proprietatea CFR. A servit în comunism ca sanatoriu de tuberculoşi, sediu de primărie, CAP sau bibliotecă.
A fost reconstituit în perioada 1968-1978, fiind refăcut palatul propriu-zis, o parte din zidul de incintă și doar un bastion în partea de nord-vest. În anul 1979 s-a încercat amenajarea unui muzeu de istorie, dar abia în 1982 s-a inaugurat oficial Muzeul Memorial „Al. I. Cuza”.
A fost închis pentru public la sfârșitul anului 2008, pentru lucrări de consolidare finalizate în 2010, și a fost redeschis în anul 2013.
Urmând circuitul expozițional, vizitatorul va intra în contact cu o serie de elemente noi, precum proiecția holografică a Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, care îl înfățișează pe acesta în mărime naturală, rostind câteva din celebrele sale discursuri. De asemenea, pentru prima dată, vizitatorul poate admira, în curtea Palatului de la Ruginoasa, două piese de excepție – trăsura (replica după original) și sania (piesa originală restaurată) ce au aparținut Domnitorului.
”Palatul Cuza” din Iași
Muzeul Unirii este situat în centrul orașului, pe strada Lăpușneanu nr. 14, și cuprinde un valoros patrimoniu de istorie modernă. Clădirea muzeului constituie ea însăși primul și cel mai important exponat de muzeu. Chiar golit de orice mobilier, edificiul constituie un punct de atracție. Construită la începutul secolului al XIX-lea în stil neoclasic, casa trece, de-a lungul primei jumătăți a secolului al XIX-lea, în proprietatea mai multor familii boierești cunoscute din Moldova: Catargi, Paladi, Cantacuzino-Pașcanu, Ghica. Între anii 1859 și 1862, palatul este închiriat pentru a servi drept locuință domnitorului Principatelor-Unite, Alexandru Ioan Cuza. Cei patru ani au fost suficienți pentru ca edificiul să rămână în memoria colectivă sub numele de “Palatul Cuza”.
Abdicarea și exilul
În noaptea de 10/11 februarie 1866 (22/23 februarie stil nou), „Coaliţia potrivnică” (organizaţie condusă printre alţii şi de C.A. Rosetti) şi-a pus planul în aplicare, obligându-l pe domnitorul Alexandru Ioan Cuza să abdice.
Alături de soție și de cei doi copii a început o nouă etapă a vieții, pribegia. Inițial a locuit la Viena, dar unele știri vehiculau faptul că vrea să revină în țară cu sprijin militar rusesc, pentru a-și redobândi tronul. Așa că s-a mutat mai departe, la Paris. Acolo a trăit sub numele de Alexandru Adam, în condiții modeste, chiar cu un credit luat de la unul dintre bancherii capitalei franceze – pentru a-și duce smeritul trai, dar mai ales pentru a-și trata anumite boli, care deja începeau să-i complice și așa amărâta existență. Căutând locuri prielnice pentru tratarea afecțiunilor hepatice și pulmonare a plecat la Ems, iar apoi la Ober-Dobling, Reichenhall, Hale – Austria, Florența -Italia.
Casa din Florența
La Florenţa a fost identificată casa în care a locuit domnitorul Alexandru Ioan Cuza în ultimii doi ani ai vieţii sale. Demersurile care au condus la identificare au fost făcute de Melania Cristina Cotoi, ghid turistic român la Florenţa, care a cercetat arhivele italiene. Acolo a găsit documente referitoare la existența unei locuinţe a domnitorului Alexandru Ioan Cuza.
Iată ce spun documentele: “În data de 26 septembrie 1870, Cuza cumpără o clădire lângă Porta Romana, ce se afla la intersecţia străzilor Colli Imperiali (azi, Niccolò Macchiavelli) şi Poggio Imperiale. Fostul domnitor era un om bolnav când a venit la Florenţa. Tocmai clima blândă din Italia l-a determinat să se mute aici împreună cu familia sa: Doamna Elena şi cei doi fii. Era un om important al vremii şi, cu siguranţă, persoanele din anturajul său l-au sfătuit să aleagă acest oraş, care era pe atunci capitala Italiei. Casa achiziţionată era de construcţie recentă, pe un bulevard nou, iar preţul plătit pentru ea a fost destul de mare. De amenajarea reşedinţei s-a ocupat Doamna Elena Cuza, care se îngrijea de soţ, de copii, de administrarea gospodăriei dar şi de supravegherea proprietăţilor rămase în România”.
În anii petrecuţi la Florenţa, starea sănătăţii domnitorului s-a înrăutăţit.
Ulterior, casa din Florenţa a fost vândută, apoi transformată în farmacie, iar astăzi găzduieşte un liceu.
Ultimul popas – Heidelberg
În ultimele zile ale anului 1872, Alexandru Ioan Cuza s-a stabilit definitiv la Heidelberg, gândindu-se, probabil, la oportunitatea de a-și instrui copiii în școlile deosebite ale acestui oraș universitar, cu numeroase edificii culturale. Pe la sfârșitul lunii aprilie 1873, Cuza a răcit și s-a îmbolnăvit, iar pe fondul afecțiunilor cardiace, pulmonare și hepatice, situația sănătății i s-a înrăutățit iremediabil. Moartea a survenit la data de 3/15 mai 1873, ora unu şi jumătate noaptea, în reședința sa aflată în Hotelul Europa din Heidelberg. Avea doar 53 de ani. În fața hotelului Europa, într-un mic parc, este amplasată o statuie de-a domnitorului Alexandru Ioan Cuza, în amintirea faptului că acolo și-a petrecut ultimele zile.
Înapoi în țară
Pe 27 mai 1873, sicriul cu rămășitele pământești a sosit în ţară, fiind înmormântate la Ruginoasa, lângă biserica domnească, la două zile după sosirea acasă. Ulterior, în 1946, osemintele i s-au reînhumat în biserica Mănăstirii Trei Ierarhi din Iași. Aici sunt și astăzi, și, în fiecare an, pe 24 ianuarie, oficialitățile prezente la manifestările dedicate Unirii Principatelor depun coroane de flori la mormântul său.
