Un monstru urbanistic își schimbă fața. Autorizație, după 10 ani, pentru CEA MAI URÂTĂ CLĂDIRE din IAȘI

0
774

Una dintre cele mai urâte clădiri din Iaşi va avea, în sfârşit, o faţadă, după ani de zile în care a arătat trecătorilor doar structură şi BCA. Imobilul de pe Elena Doamna 61, aparţinând firmei Inter Expres SRL a omului de afaceri Dan Țura, va intra în renovare, la insistenţele chiriaşilor.

 

Certificat de urbanism din februarie

Primăria Iaşi a emis un certificat de urbanism în februarie, pentru adresa Elena Doamna 61. Clădirea de birouri, la parterul căreia se află unul dintre localurile căutate din Iaşi, Fire Ribs, va intra în reparaţii capitale.

 

Clădirea a avut ani de zile faţada acoperită cu un banner uriaș, dar acesta a fost dat jos, tot la insistenţele Primăriei. Proprietarul a decis să bage toată clădirea în reparaţii, mai ales că şi chiriaşii i-au solicitat acelaşi lucru. „Spaţiul restaurantului este închiriat. Ne-am dezvoltat, l-am făcut să arate în regulă, avem clienţi. La fel au spus şi ceilalţi chiriaşi şi am solicitat proprietarului, firma Inter Expres, să finalizeze faţada. A fost de acord, mai ales că am căzut la o înţelegere ca banii pe care-i plătim drept chirie să meargă în mare parte către această operaţiune”, ne-a explicat Mihai Zaharescu, proprietarul Fire Ribs.

 

Un monstru urbanistic, clădirea lui Țura, cu folii în geam și zidărie la vedere

Țura – bani din tranziţie cu țigări Carpați

Proprietarul clădirii de pe Elena Doamna 61, Dan Țura, a fost inginer şef la Fabrica de Ţigarete Iaşi. A fost implicat într-un scandal celebru în 1997, când a fost cercetat pentru trafic de influenţă în celebrul dosar „Ţigareta fără filtru”. În septembrie 1993, Țura l-a asigurat pe palestinianul Zeyad Shaikha că poate interveni la conducerea Fabricii de Ţigarete pentru a obţine repede o cantitate mare de ţigări.

 

Citește și Canalizarea în Bârnova, FILM DE GROAZĂ (SERIA 4): mor de nervi toți locuitorii. Apavital dezinformează şi afirmă că lucrarea a fost finalizată

 

Zeyad a cumpărat țigări de 52 milioane de lei vechi, printr-un intermediar. Din vânzarea țigărilor, lui Țura i-au revenit 28 milioane de lei. În acea perioadă, țigările Carpați erau extrem de vândute, singura problemă fiind să faci rost de marfă. În cele din urmă, în lipsa dovezilor, Țura a fost scos de sub urmărire penală.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments