Mihai Chirica, chemat în Parlament să explice de ce Iașul este unul dintre cele mai poluate orașe din România

0
412

Deputatul PNL, Lucia Varga, vicepreşedinte al Comisiei pentru mediu îi cheamă la dialog pe ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi pe primarii oraşelor Iaşi, Braşov şi Bucureşti, oraşe care au grave probleme de poluare a aerului, înregistrând depăşiri ale limitelor admise.

 

„În calitate de vicepreşedinte al Comisiei pentru mediu chem la dialog ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi primarii oraşelor Iaşi, Braşov şi Bucureşti pentru soluţionarea problemelor de poluare a aerului. Încă din luna decembrie a anului 2015 am transmis o interpelare către ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, cu privire la situaţia de infringement în care se află România din cauza nerespectării condiţiilor de calitate a aerului, ce cauzează astm, boli cardiovasculare, cancer pulmonar şi decese premature.”, a declarat Lucia Varga.

 

Deputatul mai susţine că în luna mai a acestui an a revenit asupra acestei probleme de mediu, atrăgând încă o dată atenţia guvernanţilor că România nu asigură o calitate a aerului corespunzătoare pentru populaţie, iar consecinţele sunt dezastruoase şi costisitoare, atât prin prisma sumelor plătite ca sancţiuni de ţara noastră în calitate de stat membru al Uniunii Europene, cât şi a creşterii numărului cazurilor de afecţiuni respiratorii, ce necesită tratamente de lungă durată.

 

Însă, din mai şi până acum, nici autoritatea publică centrală de mediu, nici autorităţile locale nu au întreprins nicio măsură eficientă, care să ducă la soluţionarea acestor probleme, deşi există instrumente reglementate prin lege, susţine Varga

 

„Luând în considerare toate aceste aspecte, astăzi în cadrul şedinţei Comisiei pentru mediu şi echilibru ecologic din Camera Deputaţilor, am solicitat prezenţa, la întrunirea de săptămâna viitoare a Comisiei, a ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor şi a reprezentanţilor autorităţilor locale din cele trei oraşe – Iaşi, Braşov şi Bucureşti, pentru a ne informa cu privire la situaţia reală a poluării aerului şi la măsurile de strictă urgenţă care se impun.”, anunţă deputata.

 

Anunţul Luciei Varga vine în contextul în care ministrul Mediului a anunţat la rândul său că Gabriela Firea evită dialogul cu ea pe tema problemelor de mediu ce ţin de competenţa Primăriei Bucureşti. Paşca-Palmer a acuzat că primăriţa Capitalei a absentat nemotivat miercuri de la discuţia în cadrul căreia intenţiona să pună pe tapet problemele grave de poluarea ale Bucureştiului, inclusiv cele ce ţin de infringement.

 

(Sursa: Epoch Times România)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments