Nereguli de sute de mii de lei sunt contestate de „Sf. Maria”. Spitalul se judecă cu Curtea de Conturi și cere 1 leu daune morale

0
15
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Un raport al Curții de Conturi a scos la iveală o serie de probleme privind modul în care Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” din Iași a făcut achiziții, a gestionat anumite contracte și a acordat drepturi salariale. Concluziile auditorilor sunt contestate de conducerea spitalului, care susține că în numeroase situații au existat cel mult probleme de procedură sau de evidență, fără un prejudiciu financiar real. Litigiul nu a fost însă tranșat pe fond. Tribunalul Iași a decis că dosarul trebuie judecat la București.

Dosarul aflat acum în atenția Curții de Apel București pornește de la două rapoarte întocmite de Camera de Conturi Iași, în urma unor verificări care au vizat atât activitatea financiară și achizițiile spitalului, cât și modul de organizare, recrutare și salarizare a personalului.

Neregulile semnalate de Curtea de Conturi privesc în principal perioada 2021–2024, când au fost derulate achizițiile, plățile și operațiunile administrative analizate ulterior de auditori. Constatările au fost consemnate în rapoartele de audit întocmite la 18 septembrie 2025, documente în care sunt trecute, între altele, probleme legate de achiziții, contracte, plăți și gestionarea unor bunuri și servicii. Spitalul „Sf. Maria” a contestat ulterior aceste concluzii, ajungând cu litigiul în instanță în mai 2026.

În rapoarte apar situații foarte diferite: de la plata unor servicii de curățenie și hrană pentru pacienți, la contracte pentru echipamente IT, mobilier, chirii pentru spații și antene de telefonie, până la angajarea unor medici și acordarea unor stimulente financiare în valoare totală de aproape un milion de lei.

Spitalul a contestat concluziile și susține că auditorii au tratat mai multe nereguli administrative ca și cum acestea ar demonstra automat existența unui prejudiciu.

„Nu există prejudiciu demonstrat: toate contractele verificate au fost executate, recepţionate, facturate şi plătite, iar bunurile/serviciile au fost utilizate în interesul spitalului”, se arată în dosar.

Curtea de Conturi, pe de altă parte, consideră că problemele identificate arată deficiențe ale controlului intern și nerespectarea unor reguli privind achizițiile și disciplina financiară.

Important de precizat este că Tribunalul Iași nu a stabilit cine are dreptate în această dispută. Instanța s-a pronunțat exclusiv asupra competenței și a trimis dosarul la Curtea de Apel București.

Curățenia: Curtea de Conturi a calculat o abatere de peste 55.000 de lei

Una dintre problemele analizate în raport privește serviciile de curățenie prestate la spital. Auditorii au identificat o abatere de 55.227,91 lei, susținând că au fost efectuate plăți peste valoarea contractului, că anumite facturi vizau perioade pentru care nu exista acoperire contractuală și că o parte dintre serviciile facturate nu erau confirmate corespunzător prin documentele prezentate.

În cazul unei facturi de 51.758 de lei, de exemplu, Curtea de Conturi a calculat o diferență de 37.954,10 lei față de valoarea contractului inițial. Alte sume, de 8.323,94 lei și 8.949,87 lei, au fost puse în legătură cu perioade necontractate, respectiv cu lipsa unor confirmări considerate necesare de auditori.

Conducerea spitalului contestă însă această interpretare și susține că, în realitate, serviciile au fost prestate și au fost necesare pentru funcționarea unei unități de urgență. Potrivit explicațiilor din dosar, situația trebuie privită în contextul procedurii de achiziție aflate în desfășurare, iar suma de 37.954,10 lei ar fi fost acoperită ulterior printr-un angajament legal validat în sistemul FOREXEBUG.

„Atât timp cât autoritatea contractantă a efectuat plata facturii fiscale in valoare de 51.758,10 lei cu TVA înseamnă că spitalul a dispus de fondurile necesare achitării integrale a valorii facturii nr. 0005/13.02.2024. Mai mult decât atât, sistemul national de verificare, monitorizare, raportare şi control al situaţiilor financiare, angajamentelor legale şi bugetelor entităţilor publice din #######, FOREXEBUG, prin care se asigură transparenţa bugetară nu permite efectuarea unei plăţi dacă nu există resursa financiară angajată de o instituţie pentru plata unei facturi fiscale. Imputarea unei sume nu se poate face în condiţiile în care serviciile au fost prestate. Din moment ce aceste servicii au fost confirmate de beneficiar, rezultă că acestea au fost prestate, iar factura fiscală ce le conţinea a trebuit a fi achitată”, se apăra spitalul. 

 

Spitalul mai susține că lipsa semnăturii prestatorului pe anumite document nu poate duce, prin ea însăși, la concluzia că serviciile nu au fost efectuate, atât timp cât acestea au fost recepționate de beneficiar și au fost efectiv utilizate.

„Camera de Conturi  a efectuat o misiune de audit de conformitate ad-hoc şi a emis Raportul nr. 64343/18.09.2025, precum şi o misiune de audit de conformitate în urma căreia a emis Raportul de audit de Conformitate nr. 64185/18.09.2025, în conţinutul cărora s-au emis anumite constatări şi se fac recomandări/propuneri de măsuri. Nu există prejudiciu demonstrat: toate contractele verificate au fost executate, recepţionate, facturate şi plătite, iar bunurile/serviciile au fost utilizate în interesul spitalului”, se arată în dosar.

În esență, apărarea spitalului pornește de la ideea că nu orice deficiență formală produce automat un prejudiciu, mai ales atunci când serviciul pentru care s-au făcut plățile a fost efectiv prestat.

Spațiile pentru dozatoare: contractul expirase, dar activitatea a continuat

O situație asemănătoare este întâlnită în cazul unui spațiu de aproximativ 9 metri pătrați în care au fost amplasate automate de tip dozator.

Curtea de Conturi a constatat că spațiul a fost folosit în perioada 1 ianuarie 2022 – 21 martie 2023 fără un contract pe care auditorii să îl considere valabil. În raport au fost menționate și sume care nu ar fi fost încasate cu titlu de chirie: 949 de lei pentru luna august 2021 și 2.847 de lei pentru perioada ianuarie-martie 2023. La acestea au fost adăugate penalități calculate la aproximativ 1.590 de lei.

Spitalul vine însă cu o altă explicație juridică. Conducerea susține că, după expirarea contractului inițial, relația dintre părți a continuat cu acordul tacit al unității, situație pe care o încadrează în instituția relocațiunii tacite prevăzute de Codul civil. În plus, spitalul afirmă că sumele reprezentând chirii și utilități au fost ulterior regularizate și încasate, astfel încât nu poate fi vorba despre o pierdere patrimonială efectivă.

Hrana pacienților: disputa de peste 320.000 de lei privind prețul meniurilor

Una dintre cele mai importante constatări financiare din raport se referă la serviciile de catering.

Curtea de Conturi a apreciat că printr-un act adițional încheiat în 2022 ar fi fost majorat nejustificat prețul meniurilor și a indicat o abatere de 322.835 de lei. Auditorii au analizat, de asemenea, plata hranei pentru luna august 2022, în valoare de 396.012,07 lei, precum și pentru primele opt zile din septembrie, în valoare de 92.118,80 lei, susținând că pentru aceste perioade nu exista, în forma cerută, un angajament legal încheiat.

O altă problemă ridicată de raport este existența a două forme ale Contractului subsecvent nr. 15550/2022, cu valori diferite: una de 822.695,54 lei și alta de 883.378,40 lei. Auditorii au pus sub semnul întrebării inclusiv modul în care au apărut aceste diferențe.

„Prin Actul adiţional 1 înregistrat sub nr. 15550/02.06.2022 la Contractul de prestări servicii nr. 359/05.01.2022 (semnat de consilierul juridic în data de 14.06.2022) s-a convenit modificarea preţului contractului, respectiv a tarifului de hrană/meniu, astfel: pentru pacienţi spitalizaţi – 22 lei -pentru bolnavi de dibet -33 lei. La 02.06.2022 a intervenit Ordinul MS nr. 1488/31.05.2022 (în vigoare), care majorează alocaţiile de hrană (22/33 lei, în funcţie de patologie). Din iunie 2022, spitalul a aplicat noile alocaţii normative şi a continuat componenta de serviciu catering (11 lei/ meniu fără TVA), astfel încât pacienţii/aparţinătorii/medicii de gardă să primească meniuri conform legii şi normativelor sanitare. în august-început de septembrie 2022 s-au produs suprapuneri de perioade generate de finalul unui subsecvent şi semnarea noului acord-cadru (09.09.2022), în condiţiile continuităţii obligatorii a ahmentaţiei în unitate spitalicească.”, se arată în dosar. 

Spitalul susține însă că majorarea tarifelor pentru hrană nu a fost decisă discreționar de conducerea unității, ci a fost determinată de Ordinul ministrului Sănătății nr. 1488 din 31 mai 2022. Potrivit apărării, tariful propriu-zis al serviciului de catering, de 11 lei pentru un meniu, nu a fost modificat, iar diferențele rezultate din aplicarea normelor privind hrana pacienților nu pot fi tratate ca o majorare nejustificată.

În ceea ce privește lunile august și septembrie 2022, argumentul spitalului este că hrana trebuia furnizată fără întrerupere, indiferent de ritmul documentelor administrative. Au existat comenzi zilnice, produsele au fost livrate și recepționate, iar pacienții au primit efectiv mesele.

Cu alte cuvinte, conducerea spitalului susține că nu putea fi oprită alimentarea pacienților pentru că procedura administrativă nu fusese încă finalizată.

În privința celor două forme ale contractului, spitalul afirmă că a identificat problema și a luat măsuri administrative împotriva persoanei considerate responsabile, inclusiv retragerea dreptului de semnătură și sesizarea comisiei de disciplină.

Serverul de 73.410 lei: de ce a fost închiriat în loc să fie cumpărat?

Curtea de Conturi a analizat și achizițiile de echipamente și servicii IT, iar una dintre situațiile care au atras atenția auditorilor este cea a unui server închiriat timp de șapte luni pentru 73.410 lei, în condițiile în care valoarea indicată pentru cumpărarea unui asemenea echipament era de aproximativ 50.730 de lei.

Din perspectiva Curții de Conturi, diferența ridică probleme în ceea ce privește respectarea principiilor de economicitate, eficiență și eficacitate.

Auditorii au analizat în același timp mai multe achiziții IT și au considerat că valoarea unor produse și servicii cumpărate direct de la același furnizor trebuia privită împreună, ceea ce ar fi dus la depășirea pragului legal.

„- 2022: nevoie accelerată de dotări IT (post-pandemie, proiecte digitale, extinderi fluxuri medicale).
– S-au făcut două achiziţii de produse (49.980 + 90.600 lei fără TVA) şi două servicii de închiriere (131.440 + 70.903 lei fără TVA).
– Comenzile au fost iniţiate în SEAP, pe CPV-uri diferite, cu destinaţii funcţionale diferite şi orizonturi de timp distincte (dotare permanentă vs. acoperire rapidă prin închiriere, cu servicii incluse).
A existat plan de achiziţii şi referate distincte pe centre de cost/compartimente.

Spitalul nu este de acord cu această abordare și susține că simplul fapt că toate produsele țin de domeniul IT nu înseamnă că ele reprezintă aceeași nevoie de achiziție. Un calculator sau un monitor de birou nu ar putea fi comparat, susține conducerea, cu un server, un router, o licență sau un serviciu de rețea cu mentenanță și SLA”.

În ceea ce privește serverul, spitalul invocă situația din 2022, când exista o criză internațională de aprovizionare cu echipamente și când fondurile de investiții erau limitate. În plus, contractul de închiriere ar fi inclus servicii de mentenanță, configurare și echipamente de rezervă, motiv pentru care comparația dintre prețul chiriei și prețul unui server cumpărat nu ar fi, în opinia unității, una completă.

Pentru această zonă, Camera de Conturi a aplicat și o amendă contravențională de 15.000 de lei, sancțiune contestată de spital.

Mobilier de 156.926 de lei: patru contracte care, puse împreună, au depășit pragul

În cazul mobilierului, Curtea de Conturi a analizat patru contracte de achiziție directă încheiate în decembrie 2021, cu o valoare cumulată de 156.926 de lei.

Pentru auditori, problema a fost că prin cumularea acestor achiziții s-ar fi depășit pragul legal de 135.060 de lei. În plus, raportul a indicat și faptul că spitalul nu ar fi aplicat penalități de aproximativ 3.903 lei pentru întârzierile de livrare.

Spitalul susține însă că cele patru achiziții aveau destinații diferite. Era vorba despre mobilier pentru spații clinice, vestiare pentru personalul de curățenie, birouri administrative și scaune pentru vizitatori. Achizițiile au fost realizate în funcție de alocările bugetare și de momentul în care diferitele spații au fost predate pentru utilizare.

În privința penalităților, conducerea invocă problemele logistice existente pe lanțurile de distribuție în perioada respectivă și faptul că mobilierul a fost în cele din urmă recepționat și folosit.

Antenele de telefonie și cei 31.297 de lei care au fost restituiți

Un alt capitol privește amplasarea unor antene de replicare a semnalului pe terasa spitalului.

Potrivit raportului de audit, operatorul de telefonie ar fi folosit spațiul între iulie 2022 și aprilie 2023 fără un contract valabil. Curtea de Conturi a considerat problematică și restituirea unei sume de 31.297 de lei, încasată anterior cu titlu de chirie.

În plus, auditorii au apreciat că nu au fost aplicate tarifele pentru lipsa de folosință prevăzute prin hotărârile Consiliului Județean Iași.

Spitalul susține din nou că raportul contractual a continuat în fapt printr-o relocațiune tacită. În ceea ce privește restituirea banilor, conducerea recunoaște că aceasta a rezultat dintr-o eroare de interpretare a serviciului contabil, însă susține că problema trebuie analizată și prin prisma faptului că imobilul aparține domeniului public și că spitalul are calitatea de administrator, nu de proprietar.

Aparatura de radiologie: peste 40 de milioane de lei și o problemă de evidență bugetară

Curtea de Conturi a verificat și modul în care a fost reflectat în programul de investiții proiectul POIM/SMIS 138191, în valoare de aproximativ 40 de milioane de lei, finanțat în proporție de 85% din fonduri europene și 15% de la bugetul național.

În documentele analizate de auditori, instalația RX fixă apărea ca fiind finanțată din „surse proprii/excedent”, ceea ce a ridicat problema corectitudinii informațiilor cuprinse în programul de investiții.

Spitalul susține că nu a fost vorba despre o utilizare greșită a banilor, ci despre modul în care a fost reflectată temporar sursa de finanțare. Unitatea era partener în proiect, iar Consiliul Județean Iași era beneficiarul lider. Până la decontarea fondurilor europene, suma ar fi fost reflectată în funcție de sursa efectivă de finanțare, urmând ca proiectul să fie regularizat ulterior.

Din perspectiva spitalului, problema este una de evidență și etichetare bugetară, fără impact financiar real.

Catetere de la alt producător: 2.842 de lei și reacția spitalului după sesizarea medicului

În cazul materialelor sanitare pentru ATI, auditorii au constatat că spitalul a recepționat, în baza unui acord-cadru, catetere venoase centrale de la un alt producător decât cel ofertat inițial la licitație. Valoarea produselor a fost de 2.842 de lei.

A fost criticat și modul în care a fost gestionată sesizarea unui medic ATI care semnalase probleme privind calitatea produselor.

Spitalul arată însă că, imediat după sesizare, furnizorul a fost notificat, produsele au fost retrase din stoc și au fost emise ulterior facturi de stornare. Acordul-cadru pentru acel lot a fost, de asemenea, reziliat în 2025.

Conducerea folosește acest episod pentru a argumenta că, deși au existat probleme, mecanismele interne de control au funcționat în momentul în care neconformitatea a fost semnalată.

81 de telefoane care nu apar în bilanț. Spitalul: „Nu sunt ale noastre”

Un alt punct din raport se referă la 81 de telefoane mobile, modele iPhone și Samsung, primite în cadrul contractelor de telefonie.

Curtea de Conturi a constatat că aceste terminale nu au fost înregistrate în evidența contabilă a spitalului.

„Telefoanele nu sunt transferate în proprietatea beneficiarului, ci puse la dispoziţie pe durata contractului. La finalul contractului, terminalele se restituie sau se pot răscumpăra, potrivit clauzelor standard de furnizare. Prin urmare, spitalul nu are drept de proprietate, ci doar drept de folosinţă condiţionată. Explicația conducerii este că telefoanele nu au fost primite în proprietatea spitalului, ci au fost puse la dispoziție pe perioada derulării contractelor de telefonie. Din acest motiv, susține unitatea, ele nu trebuiau tratate ca active patrimoniale și au fost evidențiate extracontabil”, se apără spitalul.

Disputa este, prin urmare, una legată mai ales de regimul juridic și contabil al acestor echipamente, nu de existența lor fizică.

Contracte și documente lipsă din arhivă

Auditorii au mai constatat că în arhiva serviciului de achiziții nu se găseau documentele originale ale unui contract important, precum și dosarul unei proceduri de achiziție anulată în SEAP.

Spitalul nu neagă problema documentară, însă susține că aceasta nu poate fi echivalată cu existența unui prejudiciu financiar. Informațiile referitoare la achiziții, arată conducerea, pot fi verificate în SEAP și în evidențele contabile ale unității.

Astfel, apărarea încearcă să delimiteze o problemă de arhivare de o eventuală pierdere de bani publici.

59.726 de lei în contabilitate: echipamente și abonamente trecute împreună

Un alt exemplu privește înregistrarea contabilă a unui contract de telefonie în valoare de 59.726,1 lei.

Curtea de Conturi a apreciat că suma includea atât echipamente – centrala telefonică și terminalele –, cât și un abonament pe 24 de luni, iar cele două categorii ar fi trebuit tratate contabil diferit.

Spitalul susține că echipamentele reprezintă active fixe, în timp ce abonamentul este o cheltuială curentă, însă apreciază că această problemă de înregistrare contabilă nu a produs o denaturare financiară semnificativă.

Postul de șef al Situațiilor de Urgență: concursul și evaluarea aptitudinilor fizice

Curtea de Conturi a analizat și ocuparea postului de șef al Serviciului Situații de Urgență P1. Auditorii au apreciat că persoana câștigătoare a concursului, fost cadru MAI pensionat, nu ar fi fost supusă evaluării aptitudinilor fizice în condițiile prevăzute de normele aplicabile și au constatat, de asemenea, că serviciul nu avea avizul de înființare de la ISU.

Spitalul a primit în acest context o amendă de 10.000 de lei din partea ISU.

Conducerea spitalului susține însă că postul a fost scos la concurs pentru că în interiorul unității nu exista o persoană care să îndeplinească cerințele, iar evaluarea aptitudinilor fizice ar trebui făcută „la încadrare”, după angajare, nu ca probă eliminatorie în cadrul concursului.

Medic primar angajat prin transfer și un presupus prejudiciu de 121.214 lei

O altă constatare cu implicații financiare privește transferul unor medici, inclusiv ocuparea unui post de medic primar la Analize Medicale care, potrivit auditorilor, nu figura vacant în statul de funcții în forma necesară.

Curtea de Conturi a calculat în acest caz o abatere de 264.766 de lei și un presupus prejudiciu salarial de 121.214 lei.

Spitalul susține că transferurile au fost necesare pentru funcționarea noilor corpuri ale unității și pentru validarea analizelor medicale în mai multe departamente. În plus, conducerea afirmă că munca medicului a fost efectiv prestată și că diferența salarială indicată, de aproximativ 25.540 de lei, a fost acoperită din veniturile decontate de Casa Județeană de Asigurări de Sănătate pentru serviciile medicale efectuate.

„Menţionează reclamantul faptul că, la momentul angajării în statul de funcţii al unităţii era prevăzut un post vacant de medic specialist. Diferenţa cheltuielilor de personal pentru anul 2023 dintre cuantumul salariului de medic primar si cel de medic specialist este de 25.540 lei, sumă decontată de la #### Judeţeană de Asigurări de ######## laşi prin serviciile aduse de medic. în concluzie, unitatea nu a fost prejudiciată, ci, dimpotrivă s-a adus un bonus, prin decontarea de către #### de Asigurări de ######## a unei sume mult mai mari pentru medicul primar”, se apără spitalul.

De aici rezultă unul dintre cele mai importante argumente ale spitalului: dacă munca a fost prestată și serviciile medicale au fost decontate, recuperarea integrală a salariilor ar însemna, în opinia unității, ca spitalul să beneficieze fără contraprestație de munca deja efectuată.

Aproape un milion de lei în stimulente: Curtea de Conturi contestă sursa banilor

Poate cea mai consistentă sumă analizată în raport apare în cazul stimulentelor financiare acordate angajaților.

În 2023, spitalul a acordat stimulente lunare din veniturile proprii. Pe eșantionul verificat, auditorii au identificat 37.800 de lei, iar la nivelul întregii unități suma indicată a fost de aproximativ 923.400 de lei.

Curtea de Conturi a apreciat că aceste stimulente ar fi trebuit finanțate din bugetul local al Consiliului Județean Iași, în condițiile Legii nr. 95/2006, și nu direct din veniturile proprii ale spitalului.

Spitalul invocă însă Hotărârea Consiliului Județean Iași nr. 77 din februarie 2023, prin care, susține unitatea, a fost stabilită explicit sursa de finanțare reprezentată de veniturile proprii.

Așadar, disputa este una juridică și financiară în același timp: nu se contestă neapărat că stimulentele au fost acordate, ci dacă sursa de finanțare aleasă de spital era legală.

De la zeci de constatări la o singură concluzie de audit

Pe lângă fiecare problemă în parte, spitalul contestă și concluzia generală a auditului, care a fost una de tip „Contrară”.

Conducerea unității consideră că există o contradicție între caracterul limitat al asigurării oferite de audit și concluzia globală potrivit căreia neconformitățile ar fi „generalizate”. Cu alte cuvinte, dacă auditorii au verificat prin eșantionare și au acordat un nivel de asigurare limitat, susține spitalul, concluziile nu ar putea fi extrapolate automat asupra întregii activități.

Este un argument pe care instanța de fond va trebui să îl analizeze dacă litigiul va ajunge la judecarea pe fond.

Curtea de Conturi: problema nu este doar la un contract, ci la sistemul de control

În întâmpinarea depusă în proces, Curtea de Conturi și Camera de Conturi Iași au cerut respingerea acțiunii.

Pârâtele au susținut că rapoartele reflectă deficiențe reale privind achizițiile publice, disciplina bugetară și controlul intern managerial. Din perspectiva Curții de Conturi, faptul că bunurile au fost livrate sau serviciile au fost prestate nu înlătură obligația unei instituții publice de a respecta procedurile și regulile care guvernează cheltuirea banului public.

În același timp, Curtea de Conturi a susținut că raportul de audit are caracterul unui act de control și informare și că nu poate fi tratat, în sine, ca un act administrativ unilateral executoriu. Din acest motiv, instituția a contestat și cererea spitalului de suspendare a efectelor rapoartelor.

În instanță, Spitalul „Sf. Maria” a cerut, pe lângă anularea constatărilor contestate, ca instanța să constate încălcarea art. 30 alin. (6) din Legea nr. 94/1992 și să oblige Curtea de Conturi să retragă raportul de pe site și să precizeze public că nu a fost constatat un prejudiciu patrimonial. Instituția a solicitat, de asemenea, 1 leu cu titlu de daune morale, susținând că publicarea raportului într-o formă considerată prematură și eronată i-a afectat imaginea.

„Constatarea încălcării art. 30 alin. (6) din Legea nr. 94/1992 privind publicarea neautorizată a raportului şi obligarea pârâtei: să elimine raportul din spaţiul public (site-ul Curţii de Conturi); să publice o precizare/erată privind caracterul limitat şi nefinal al constatărilor; să menţioneze expres că nu s-a constatat prejudiciu PATRIMONIAL. Obligarea pârâtei la plata sumei de 1 (unu) leu cu titlu de daune morale, pentru repararea prejudiciului de imagine cauzat prin publicarea raportului într-o formă prematură şi eronată”, se mai arată în dosar.

Dosarul nu s-a terminat. Tribunalul Iași a spus doar că nu este instanța competentă

În cele din urmă, Tribunalul Iași nu a intrat în analiza niciuneia dintre aceste probleme.

Instanța a constatat că actele principale contestate sunt hotărârile Plenului Curții de Conturi a României, autoritate publică centrală, iar litigiile privind asemenea acte sunt de competența curții de apel.

În plus, Tribunalul Iași a apreciat că se aplică regula competenței teritoriale exclusive, întrucât sediul Curții de Conturi este în București.

Prin Sentința Civilă nr. 2026CA din 17 iulie 2026, instanța a admis excepția necompetenței materiale și teritoriale exclusive și a dispus declinarea dosarului către Curtea de Apel București – Secția de Contencios Administrativ și Fiscal.

Sentința este definitivă. Asta înseamnă că adevărata confruntare juridică abia urmează. Curtea de Apel București va putea analiza, dacă sunt îndeplinite condițiile procesuale pentru judecata pe fond, dacă problemele identificate de Curtea de Conturi reprezintă efectiv încălcări ale legii și dacă acestea au produs sau nu prejudicii.

0 0 votes
Article Rating

Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate