Camion răsturnat în comuna Scobinți. Două persoane au fost rănite, una fiind transportată cu elicopterul la spital

0
22
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Pompierii militari ieșeni au intervenit la un accident rutier produs în comuna Scobinți, județul Iași, unde un camion s-a răsturnat. În urma impactului, două persoane au fost rănite.

La locul accidentului au fost mobilizate o autospecială de stingere cu apă și spumă, dotată cu modul de descarcerare, din cadrul Punctului de Lucru Hârlău, un echipaj de prim ajutor calificat de la Detașamentul de Pompieri Târgu Frumos și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Iași. La intervenție a participat și echipajul de salvare aeriană.

Șoferul camionului a fost preluat de echipajul de prim ajutor și transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. Cea de-a doua victimă a fost găsită în stare de inconștiență și a fost preluată de echipajul de salvare aeriană, fiind transportată la spital.

Pompierii au asigurat la locul accidentului măsurile specifice de prevenire și stingere a incendiilor.

Cazul a rămas în atenția autorităților competente, care urmează să stabilească toate împrejurările în care s-a produs accidentul.

0 0 votes
Article Rating

Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate