VIDEO! Dumitru Buzatu a fost scos din arest și dus la Curtea de Apel Iași

0
163

Președintele Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu, prins în flagrant de DNA după ce primise mită 1,25 milioane de lei de la un om de afaceri din Cluj, a fost scos din arest miercuri și dus la Curtea de Apel Iași, unde a contestat decizia de arestare preventivă. În motivarea deciziei de arestare, contestată de către Buzatu, Tribunalul Vaslui arată că baronul PSD a susținut în fața anchetatorilor că el ceruse împrumut de la omul de afaceri o sumă de zece ori mai mică.

 

„Am solicitat instanţei să amâne judecata cauzei pentru a avea şi noi acces la dosarul cauzei. Până la acest moment, din nefericire, singurele probe la care am avut acces sunt cele care s-au scurs, pe căi neştiute, în presă. Noi nu am avut acces la dosarul cauzei. Am solicitat şi instanţa a încuviinţat să avem acces la dosarul cauzei”, a susținut avocatul Daniel Atasiei.

Miercuri, Dumitru Buzatu a fost scos din arest și dus la Curtea de Apel Iași, care judecă contestația acestuia la decizia de arestare preventivă luată de Tribunalul Vaslui.

Momentul aducerii lui Dumitru Buzatu la Curtea de Apel Iași:

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments