Sute de ieșeni, umiliți la Jumbo Iași! Interviuri ținute în bărăci de șantier, lângă veceuri, oameni puși pe drumuri și acte de angajare pierdute

0
10360

Marea companie Jumbo și a dat cu stângul în dreptul la Iași, cu câteva luni înainte de inaugurare. Sute de ieșeni au susținut interviuri pentru un post la Jumbo Iași, într.o baracă de șantier, în praf și miros de la veceuri. În urmă cu o săptămână, compania a lansat anunțul de recrutare pentru personalul care ar urma să deservească magazinul ce se construiește în zona Socola. Sute de ieșeni s-au îngrămădit să aplice pentru un post însă, surpriză!. În locul unui birou clasic, ieșenii doritori de joburi la Jumbo au susținut interviul într-o baracă de pe șantierul din zona Socola, stând la cozi în praful ridicat de utilaje, lângă un veceu. Mai mult, angajații companiei i-au pus pe aplicanți să scoată vrafuri de acte, pe care ulterior le-au rătăcit.

Sute de ieșeni s.au îngrămădit pe șantierul de la Jumbo, din Bularga, atrași de mirajul pachetului salarial anunțat de reprezentanții companiei și de bonusurile aferente. Prima impresie a fost, însă, una de coșmar. Oamenii au fost nevoiți să aplice pentru un job la Jumbo, în soare, printre norii de praf ridicați de utilaje, direct pe șantierul pe care se ridică viitorul complex. În locul unui birou clasic, ieșenii doritori de joburi la Jumbo au susținut interviul într.o baracă de pe șantierul din zona Socola. Mai mult, în cazul unora dintre aplicanți, angajații companiei i-au pus zile întregi să umble pe la instituții pentru a scoate actele necsare întocmirii dosarului de angajare, iar apoi le-au rătăcit.

Marți am depus copii după actele de identitate, certificatul judiciar , CV, acte de studii,  IBAN.ul de la bancă și alte acte solicitate și mi s.a spus că voi fi contactată. Am primit vineri un telefon prin care am fost anunțată să mă prezint la serviciu. Luni m.am prezentat la baraca unde am dat interviul și am depus actele și tipa de acolo s.a uitat contrariată la mine. I.am spus că am fost chemată la muncă chiar de către ea și m.a întrebat dacă am semnat contractul. I.am spus că nu mi s.a dat niciun contract pentru semnare, după care tipa mi.a zis că va trebui să aștept o zi să vina actele de la București. Am așteptat să fiu sunată, lucru care nu s.a mai întâmplat nici la 3 zile de la această ultimă întâlnire. Ulterior, am aflat că mi-au rătăcit actele care urmau să ajungă la sediul central. Este strigător la cer în ce mod neprofesionist pot să își facă treaba angajații de la Jumbo.  O baracă în plin șantier, în care te întâmpină o persoană de la resurse umane cu un calculator aruncat pe o masă de șantier și un șefuleț alături, cu zeci de facturi aruncate într.un talmeș balmeș și cu veceul alături… Dacă ditamai compania are un asemenea personal și o asemenea logistică de canal, nu știu cât de profi va fi activitata în magazinul pe care tot îl anunță de câțiva ani că-l vor deschide la Iași”, ne-a spus Diana Negoiță, una dintre multele ieșence care au aplicat pentru un post la Jumbo  Iași.

Despre construirea unui magazin Jumbo la Iași se vorbește încă din anul 2020. În vara anului 2021, Jumbo a lansat o primă campanie de recrutare de personal la Iași și, inițial, a anunțat că magazinul va fi inaugurat în anul 2022, dar autorizația de construire a fost emisă abia în septembrie 2022.

Oamenii sunt atrași de salariul de peste 3000 lei, avansat de reprezentanții magazinului, la care se adaugă bonusuri de Paște și de Crăciun. La acest moment sunt selectate persoane care își pot desfășura activitatea în depozitul viitorului magazin care urmează a fi inaugurat cel târziu în primăvara anului viitor

 

Construcția celui mai mare magazin Jumbo din țară, demarată cu multe nereguli

La acest moment, retailerul grec Jumbo, specializat în comercializarea de jucării și decorațiuni interioare, a reușit amenajarea magazinului de la Iași în proporție de 20%. Hipermarketul de la Iași, de lângă Dedeman Primăverii, va fi unul dintre cele mai mari din țară, cu o suprafață utilă de peste 23.000 mp. Cel mai probabil, pietonal, accesul va fi posibil dinspre bld. Socola, în timp ce accesul auto (și pietonal) va fi dinspre str. Bularga și, mai departe, pe o fostă cale de acces industrială pe care Jumbo a obținut drept de servitute de la Everland, firmă care are în plan construirea, în apropiere, a unui ansamblu de blocuri.

Potrivit apix.ro, proiectul de amenajare al magazinului Jumbo nu a fost unul public: beneficiarul a obținut autorizația de construire fără a întocmi un Plan Urbanistic Zonal (PUZ). Procesul de autorizare s-a desfășurat în perioada ianuarie 2021 – septembrie 2022, iar demersurile le-a făcut omul de afaceri Bogdan Gheorghiu, cel care a și vândut hala către Jumbo, prin intermediul firmei Concept SRL.

Lucrările de amenajare a magazinului sunt făcute chiar de o firmă de construcții a lui Gheorghiu (Onebuildpm SRL) în baza unui proiect realizat tot de o companie ieșeană (HStudio SRL). Autorizația emisă de Primărie este atât de construire, cât și de desființare: hala ar urma să nu fie afectată de demolări, ci doar cinci anexe (construcții de mici dimensiuni) care sunt în fața halei, spre zona Silk District. Acesta este și motivul pentru care nu ar fi fost nevoie de PUZ: se (re)amenajează o hală existentă care, în trecut, ar fi avut și o funcțiune de magazin de desfacere. Potrivit 507/2022, suprafața utilă a magazinului Jumbo va fi de 23.329 mp. Înălțimea construcției va rămâne aceeași (8,73 m), urmând ca mezaninul să înlocuiască un culoar tehnic intermediar: regimul de înălțime este parter cu mezanin”, susține publicația citată.

Raportul Jumbo pe 2022– o cifră de afaceri de un milliard de lei

Profitul Jumbo a avut un salt semnificativ în 2022, crescând cu 25% faţă de anul precedent. Grecii de la Jumbo, care au 16 magazine pe piaţa locală, în cele mai mari oraşe ale ţării, au încheiat anul 2022 cu afaceri de 995 milioane lei, în creştere cu 10% faţă de anul anterior, arată datele publice de la Ministerul de Finanţe. Compania a raportat şi un profit de 326 milioane lei, în creştere cu 25% faţă de 2021 şi angajează 1.250 de persoane, mai arată datele. Potrivit raportului retailerului, România aduce 21% din totalul cifrei de afaceri la nivel de grup. Compania mai are magazine şi în Grecia, ţara-mamă, Cipru şi Bulgaria. Jumbo a intrat pe piaţa românească în 2013, dezvoltând ulterior reţeaua de maga­zine şi adăugând rând pe rând oraşe noi pen­tru extindere. În 2014, spre exemplu, primul an complet de activitate, retailerul de jucării a avut 80 milioane lei afaceri şi profit de 14 milioane lei.

5 2 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments