Luați labele de pe Teron de la Premărie. E om muncitor, cinstit și cu suflet!

0
790

Aflarăm și noi la rubricuță, cu neostoită stupefacție, cum onorabilii procorori ar vrea să-l aresteze pe simpaticul Teron, om însărcinat cu protocoale, festivaluri dar și alte distracțiuni oferite ieșenilor în diverse ocazii. Încă doi amărâți care s-au strofocat cu artiștii și să iasă bine distracțiunea, sunt pe lista acuzatorilor pentru a fi puși eventual la popreală. Nici vorbă să ne opunem noi la așa ceva. Legea e lege, doar pentru căței, doar se știe, dar trebuie aplicată cu severitate atunci când se produc vătămari! Nu vrem să luam apărarea unor osândiți dar să fie pe dreptate. Dar stând noi așa, ca la fotograf, cu capul înclinat a mirare, nu înțelegem cum câțiva chinuiți de foncționari, rupți în tur la o adică, au ajuns să fie luați și smotociți deoarece nu și-au făcut decât servițiul, aducând bucurie, voie bună și veselie în rândul a mii cetățeni. Sau s-a plâns careva că artiști au cântat fals, sau chiar că nu au cântat nimic, acest lucru nefiind posibil deoarece priveliștea s-a întâmplat sub ochii publici? Nume mari, celebrități au venit și au cântat și au dansat, reprezentații de calitațiune, stimabili concetățeni. Au știu oare onorabilii procorori cu cât încalecă un inculpat ca Alubàbä, de pildă, bugetele sătești pentru a rosti câteva agramațiuni două-trei ore pe o scenă pe un câmp? Am scris noi chiar cu dovezi irefutabile la rubricuță despre astfel de grozăvii cu cântat fals, urlete la lună pe banul public greu! Dar se pare că scriem în van… Domnii și doamnele procoror sancționează penal, în schimb arta de calitate, nu zbieretele și declamațiunile făra valoare. Dar nu putem noi a-i împiedeca și nici nu vrem. Cine a greșit să plătească. Da, susținem noi până în pânzele albe! Dar nu bietul Teron și amărâții de foncționari care și-au facut doar datoria, veselind și nu înșelând publicul ca alți șnapani care dau parandărăt la premării de la sate. Noi nu putem decât să venim și să spunem: onorabili procorori mai întrebați, mai cercetați, nu apucați a urgisi degeaba oameni care produc evenimente de calitate! Luați experți dacă nu vă pricepeți la cântăreți și actori dar și dansatori veritabili, stimabili acuzatori și nu giudecați cu grabă și neatenție oameni care chear muncesc pentru binele public, în timp ce hoțomanii nescorniți se înfruptă pe nedrept din banul public. Patrie și Onoare, stimabililor, atât vă cerem și să respectați Jurământul lui Hipocrate! Chiar dacă nu sunteți numaidecât doftori iubitori de șperțuri și foloase necuvenite. Nu ne permitem noi să ne insertăm în arta justițiunii stăpânită negreșit de onorabilii justițiari. Dar o critică civică, ca avocați ai publicului putem face. Și da, spectacolele ne-au plăcut, a fost frumos cu multe bucurii și voie bună. Dar nu se arestează oameni pentru atâta lucru  stimabililor!

Atentionare! Acesta este un pamflet, parțial rupt de realitate dar parțial real și nu merge la cremenal!

5 2 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments