VIDEO Personaje controversate din Iași și campioni la traseism apar pe scena politică. Miza: un loc călduț la viitoarele alegeri

1
2731

In ultima perioada foarte multe persoane noi s-au aliat partidului AUR. Contrar declaratiilor presedintelui George Simion, pe listele din Iasi au aparut nume vechi din politica ieseana, care nu au tocmai un trecut „curat”. De curand, partidul a lansat cu fast noul sediu si cu promisiunea unei guvernari care vine in sprijinul romanilor. Așa cum 7Est a dezvăluit în exclusivitate, fostul presedinte al Politehnicii Iasi – Ciprian Paraschiv pare sa fi lasat sportul pentru politica.

El a postat o poză pe contul său de Facebook cu președintele AUR, George Simion. Cu un tricou de la Politehnica Iași, cel din urmă ar fi un aprig susținător al clubului, fapt confirmat prin descrierea aproape poetică a lui Ciprian Paraschiv.

„Logo-ul vechi pe tricou și culorile dintotdeauna, într-un dar pentru un drum nou, cu George Simion la Iași. De ce? Din dragoste pentru tradiție, pasiune pentru fotbal și atașament față de suporterii lui!”, scrie acesta cu mult patos.

Citește și: https://www.7est.ro/2023/07/se-fac-cartile-pentru-aur-la-iasi-ciprian-paraschiv-fostul-presedinte-de-la-poli-iasi-a-fost-vazut-in-compania-lui-george-simion-bani-grei-pentru-inchirierea-unui-spatiu-din-centru-6-000e-luna/

Acum, AUR spune ca are in componenta personalitati din mediul de afaceri si cel academic iesean, cu puține excepții am spune. Un alt personaj controversat al Iasului, Vasile Puscasu face si el parte de putin timp din partidul AUR. Surse din interior spun ca acesta are aspiratii inalte cand vine vorba de urmatoarele alegeri.

Campion la traseism

Si fostul senator Ionel Agrigoroaiei, cunoscut in scena politica ca fiind un „campion la traseim” a fost și el prezent la inaugurarea noului sediu AUR, de unde putem deduce ca si el vrea un loc calduț la viitoarele alegeri.

Pentru nestatornicia sa, Agrigoroaei a fost botezat de presa ieșeană, pe bună dreptate, „Senatorul panaramă”. A început în 2008, când a prins un loc de consilier local la PDL. Nu a stat mult, căci a fost tentat să vadă cum e și prin PSD, scria Recorder.

A fost bine, dar când se apropiau alegerile din 2012 și-a dat seama că singura lui șansă de a-și vedea visul cu ochii (scaunul de senator) e să candideze la PPDD. A candidat, a ajuns senator, dar după un an, când partidul lui Dan Diaconescu s-a șubrezit, Agrigoroaei a plecat la UNPR.

Dacă până acum mutările lui politice au o minimă logică, de aici urmează un șir neregulat de permutări: înapoi la PPDD (iunie 2014), înapoi la UNPR (februarie 2015), o primăvară în PMP (martie – iunie 2016, perioadă în care a avut și o escapadă cu Marian Vanghelie, care încerca să dea naștere Partidului Dreptății Sociale. A fost un eșec scurt și Ionel s-a întors spășit la PMP), din nou în PSD (iunie 2016).

În septembrie 2014, Ionel Agrigoroaei a fost trimis în judecată alături de soție, de frate și de cumnată pentru fals și înșelăciune într-un dosar controversat în care a fost acuzat că nu încasa din bancă banii care fuseseră evidențiați într-o adeverință de salariat și că nu ar fi avut contract de muncă la societatea unde lucra. Agrigoroaei Ionel a susținut permanent public, arătând și contractul de muncă cât și statele de plată prin care retrăgea numerarul din bancă, că acuzațiile sunt nefondate și au legătură cu contracandidații din campania electorală.

De atunci și până acum nu s-au întâmplat foarte multe în cariera sa politică, dar „Eșecul, un salt mare spre succes” este de luat în calcul în cazul lui Ionel Agrigoroaiei.

Vor să munte munții din loc

Viorel Blajut și-a anunțat demisia din PSD, partid din care a facut parte mai multi ani. Asa cum 7Est a precizat in urma cu ceva timp, el va face parte din partidul condus de George Simion – AUR.

„Am demisionat din PSD Iași pentru că această organizație a devenit un SRL administrat de Măricel, pentru că nu eram lăsat să mă lupt pentru Iași, pentru că nu aveam voie să pomenesc numele lui Chirică, marele combinator imobiliar al Iașului, în nicio acțiune politică. La un moment dat am și întrebat dacă acesta s-a reînrolat înapoi în PSD. Organizația noastră municipală a fost dizolvată pentru că am pus o simplă întrebare (în calitatea de prim-vicepreședinte) slugilor lui Măricel din Consiliul Local: “Cum poate Chirică să tranzacționeze domeniul public al Iașului, iar voi, consilieri de opoziție, să băgați capul în nisip?”. Să ne amintim de afacerea “Zoiosu”, unde șantajiștii care dau bună ziua Iașului, au reușit performanța să vândă un teren care era al Primăriei, fără ca cineva din această instituție să reacționeze. Nici într-o republică bananieră nu se întâmplă așa ceva. Plec din PSD cu gândul la Iași și nu o să mă ascund precum struțul.

Îmi voi duce lupta mai departe, voi demasca afacerile cuplului toxic Măricel – Chirică. Iașul are nevoie de bărbați care să lupte să-i readucă măreția și importanța sa de altădată. Poate că nu sunt eu Alba ca Zăpada din politica ieșeană, dar măcar îm pasă de orașul meu și visez la momentul în care acesta va deveni al doilea cel mai important oraș din țară, nu orașul de pe locul secund ca număr de populație. Suntem Poarta Europei dinspre Orient, cu potențialul de dezvoltare cel mai mare din România, cu o resursă umană de calitate, cu o școală de înalt nivel și cu cele mai prestigioase minți din toate domeniile. Nu e păcat!? Vorba aceea: “Noi cerșim din poartă în poartă, iar colinele Iașului AUR poartă!”

Dezamăgiri

Mihai Chirica a reactionat pe Facebook dupa protestul AUR de ieri, mentionand ca este revoltat si dezamagit de modul in care partidul incearca sa se faca resimtit in Iasi.

Acesta a amintit ca l-a ajutat pe George Simion la alegerile europarlamentare din 2019.

„Sunt dezamăgit pentru că nu am pus niciodată piedici deschiderii sediului AUR și nici altor manifestări ale membrilor acestuia, după cum nu am pus niciodată „pumnul în gură” niciunui adversar politic. Mai mult, la un moment dat, în 2019, l-am sprijinit pe actualul lider al AUR, George Simion, la alegerile europarlamentare. Am făcut-o atunci cu sinceritate și bună credință, fiindcă George Simion chiar părea să creadă în câteva dintre lucrurile fundamentale pentru mine: dragostea pentru Țară, credința creștină, unirea cu Republica Moldova…

Am interpretat atunci tonul mai ridicat al lui George Simion drept un semn de convingere puternică, poate de exasperare, dar nu mi-am imaginat că va inspira gesturi la limita huliganismului, acte violente, instigări la ură… Drumurile noastre s-au despărțit de mult, dar, în ceea ce mă privește, nu am lăsat ca locul colaborării și amiciției din 2019 să fie luat de insulte, ranchiună și ură…”, spune primarul.

4 2 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
1 Comment
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments