1.4 C
Iași
miercuri, 11 decembrie 2024
Acasă Internațional Macron a scos armata pe străzi. PERICOL PENTRU ROMANII DIN FRANTA!

Macron a scos armata pe străzi. PERICOL PENTRU ROMANII DIN FRANTA!

0
475
”Vestele galbene” au continuat protestele în Paris, capitala Franței, și în acest weekend. Au fost anunțate măsuri de securitate drastice, iar în stradă vor fi detaşate inclusiv dispozitive de soldaţi, care au dreptul să tragă în cazul în care situaţia degenerează.

„Vestele Galbene”, care protestează pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă pentru francezii de rând.

Este cel de-al 19-lea weekend de manifestaţii, care, de multe ori, au fost escaladate în violenţe şocante.

Circa 5.000 de poliţişti au fost mobilizaţi pentru acţiunea de sâmbătă, însă aceştia vor fi susţinuţi de contingente de soldaţi.

Weekendul trecut, numeroase clădiri au fost devastate de anarhiştii din stradă. S-au efectuat peste 250 de arestări.

  Protestatarii nu au voie să de adune la Place Pey-Berland din Bordeaux sau Place du Capitole din Toulouse.   Amenda pentru persoanele care iau parte la demonstraţii care sunt interzise a fost crescută de la 38 de euro la 135 de euro.   De asemenea, poliţia va fi echipată cu grenade GLI F4, gaze lacrimogene şi grenade acustice, precum şi cu muniţie mai puternică pentru armele Flash-ball, unele restricţii pentru folosirea armei controversate fiind ridicate.   În afară de aceste măsuri, şeful Poliţiei din Paris, Michel Delpuech (66 de ani), care a fost în această funcţie din aprilie 2017, a fost înlocuit, miercuri, cu Didier Lallement, oficial de top al poliţiei din regiunea de sud-vest Nouvelle-Aquitaine.   Şefii poliţiei din Franţa au fost criticaţi pentru că au au reuşit să se pregătească şi să controleze violenţele de pe Champs-Elysees, sâmbătă, când şi anarhişti s-au alăturat vestelor galbele şi au început să distrugă magazine de pe faimosul bulevard.

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Franța că sâmbătă, 23 martie, începând cu ora 6,00, ca urmare a violenţelor comise în precedentele manifestări ale reprezentanţilor „vestelor galbene” şi din cauza riscului perturbării ordinii publice, autorităţile franceze au interzis circulaţia vehiculelor cu motor în sectorul L’Elysee.

Persoanele care se află în perimetrul Avenue des Champs Elysees şi în zonele limitrofe (100 m în străzile transversale), platoul l’Etoile, precum şi în perimetrul care include Preşedinţia Republicii Franceze şi Adunarea Naţională trebuie să se asigure că deţin un act de identitate valabil şi că nu deţin sau transportă, fără motiv, arme de foc şi muniţie, articole pirotehnice, substanţe periculoase (benzină, petrol, gaz, metanol, terebentină, acetonă), echipament de disimulare pentru a nu putea fi identificate sau echipamente de protecţie destinate contracarării mijloacelor utilizate de reprezentanţii autorităţilor pentru menţinerea ordinii publice, precizează MAE.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Paris: +33147052966 şi +33147052755, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de operatorii Call Center în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie următoarele telefoane de permanenţă: misiunea diplomatică a României în Republica Franceză +33680713729, Consulatul General al României la Marsilia +33610027164, Consulatul General al României la Lyon +33643627736 şi Consulatul General al României la Strasbourg +33627050022, la care pot apela, în funcţie de zona în care se află.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://paris.mae.ro, http://marsilia.mae.ro, http://lyon.mae.ro, http://strasbourg.mae.ro, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care se deplasează în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments
0
Incepe discuția, părerea ta conteazăx