Ministrul Apărării, Radu Miruţă, a declarat duminică la postul de televiziune Digi 24, după dronele căzute în România, că convingerea sa este că soluţia care acoperă multe dintre aceste găuri este capabilitatea Ministerului Apărării de a dezvolta un software pentru drone şi să ajungă să facă coproducţie.
Care sunt problemele
”Armata română are o capabilitate tehnică de a supravergea absolut întreg spaţiu aerian românesc de la o altitudine în sus. De la o altitudine în jos, lucrurile se împart în scenarii şi în situaţii, şi anume, în funcţie de situaţia reliefului din zonă. (..) Dacă este relief de jur împrejur, performanţa acestor radare este limitată”, a spus ministrul Apărării, după căderea dronelor ruseşti în ţara noastră, relatează News.ro.
El a precizat că un alt aspect este legat de altitudine care nu mai e foarte influenţată de relief.
”Dacă se zboară la 50 de metri, cum a fost drona de la Galaţi, la 45-50 de metri, acolo trebuie să există o soluţie radar locală, ca atunci când îţi dai internet hotspot de pe telefonul mobil, faci o reţea locală, cât poate telefonul mobil să emită, pentru a acoperi o cameră. Armata Română are şi soluţii pentru astfel de situaţii, însă sunt limitate”, a arătat el, adăugând că sunt puţine şi le direcţionează acolo unde este apreciat că riscul este mai mare, sau frecvenţa de a se întâmpla astfel de incidente, de situaţii, este mai mare.
”Provocarea mea, uitându-mă la ce are România, uitându-mă la cum evoluează aceste noi atacuri cu drone, raportându-mă la ce înţeleg eu mai bine, convingerea mea este că soluţia care acoperă multe dintre aceste găuri este capabilitatea Ministerului Apărării de a dezvolta în interiorul Ministerului un software pentru drone şi Ministerul Apărării să ajungă să facă coproducţie, nu făcând vreodată bucata hardware, nu făcând bucata mecanică, pentru că astea trebuie să le facă firmele private. Dar, personalizarea software-ului pentru drone în mod ideal şi la eficienţă maximă, nu poate fi obţinut cumpărat din altă parte”, a declarat ministrul Apărării, la Digi24.
Radu Miruţă a precizat că eficienţa unei drone este capacitatea de a decide când să se ducă, unde să se ducă.
”Pentru a putea să iau astfel de decizie trebuie să aibă foarte multe date. Sunt echipamente ale Armatei Române care generează aceste date, radare mai performante, mai puţin performante, cu diverse caracteristici, avioane de vânătoare, puncte de observaţii, tancuri moderne care emit şi ele astfel de informaţii. ”Aceste informaţii trebuie puse într-o cameră comună de unde un astfel de software să extragă fix bucata care trebuie şi să o transmită unei drone într-un mod autonom. Până când nu vom avea asta, vom fi cumpărători de soluţii care vor rezolva parţial”, a menţionat ministrul Apărării.
Echipă la ministerul Apărării
Miruţă a mai arătat că situaţia se schimbă în zona asta de tehnologie odată la două săptămâni, în Ucraina.
”Pe câmpul de luptă, în ceea ce priveşte lupta performanţelor dronelor este de vreo două săptămâni. După două săptămâni, descoperă ceilalţi ceva şi câştigă un avantaj tehnic”, a explicat Miruţă.
El a menţionat că a început în Ministerul Apărării să creeze o echipă de tineri care să aibă curaj să spargă modul în care se făceau lucrurile astea până acum.
”Sunt absolut convins că în România, uitându-mă şi la studenţii cărora le-am predat la facultate, uitându-mă la firmele din România, uitându-mă la nişte tineri foarte bine pregătiţi tehnic la Ministerul Apărării, trebuie să existe capacitatea de a face o echipă. Deocamdată s-au făcut 5-6. Probabil că ideal de început ar fi să vină 20-25 de tineri care să înceapă să construiască un software cu specificul capabilităţilor Armatei române”, a subliniat ministrul Apărării.
Radu Miruţă a mai afirmat că mai este un aspect care ţine de achiziţii.
”Atunci când a apărut această situaţie cu tehnologia dronelor, nu doar România are problema asta. Statele Unite solicită ajutor tehnic pentru drone din Ucraina. Statele din Emirate solicită asta şi nu cred că se pune la ei problema să nu aibă buget. Dezvoltându-se această tehnologie şi această nouă metodă de luptă pe front cu drone, toate ţările vor să-şi achiziţioneze sistemele. România a comandat de 2 ani, are nişte comenzi care, ajungând în operaţiunile Armatei Române, în administrarea Armatei Române, vor acoperi un spectru semnificativ de probleme pe care astăzi nu le putem adresa. N-au venit”, a menţionat Miruţă.
Miruță: „Mutăm nişte capabilităţi noi în această zonă”
Ministrul Apărării, Radu Miruţă, a declarat, după pătrunderea dronelor ruseşti pe teritoriul României că, a pus în SAFE nişte capabilităţi de înzestrare a apărării antiaeriene de la sol a României, care, dacă astăzi ar fi fost în stocurile Armatei Române, foarte probabil situaţia de la Galaţi ar fi fost interceptată. Ministrul a mai spus că în urma evenimentelor din acest weekend, vor muta nişte capabilităţi noi în această zonă.
Ministrul Apărării a declarat la Digi 24 că tehnologia dronelor se îmbunătăţeşte.
”Sunt altfel de drone. Sunt cu altă amprentă tehnică, sunt cu poziţionarea motorului în faţă, nu în spate. Sunt cu capacitate de atac a celor care vor să atace drona respectivă. Dacă până acum dronele erau pur şi simplu direcţionate să explodeze acolo unde pică, acum au încărcătură care poate pleca împotriva unui elicopter care este la o anumită distanţă de ea, să atace în sine ea elicopterul”, a arătat Miruţă, precizând că nu este cazul celor care au fost descoperite acum.
”Am pus în SAFE nişte capabilităţi de înzestrare a apărării antiaeriene de la sol a României, care, dacă astăzi ar fi fost în stocurile Armatei Române, foarte probabil situaţia de la Galaţi ar fi fost interceptată”, a precizat ministrul.

























































