Acţiune caritabilă, în cadrul proiectului Punţi între generaţii al Clubului IMPACT 40 NE de la Şcoala Gimnazială „Ştefan Bârsănescu”, Iaşi

0
147

Clubul IMPACT 40 NE, format din elevi ai claselor V-VIII ai Şcolii Gimnaziale „Ştefan Bârsănescu”, Iaşi, vă invită la activitatea caritabilă „Punţi între generaţii”, realizată cu sprijinul Fundaţiei Noi Orizonturi, ca parte a proiectului „Conectează-te la comunitate!”. Proiect finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România.

 

Activitatea se desfășoară vineri, 3.04.2015, începând cu ora 15, la sediul Clinicii “Dr. Micu”, situată pe Şoseaua Bucium, nr. 92, Iaşi. Membrii Clubului IMPACT 40 NE şi-au propus să ofere o serie de surprize persoanelor de vârsta a treia internate în clinică. Copiii vor susţine un moment artistic, intitulat ”Despre bunici, cu dragoste!”, regizat de doamna profesor Silvia Enache. După această introducere, ei vor socializa cu spectatorii şi le vor oferi daruri inedite cu ocazia apropiatelor Sărbători de Paște.

 

Pentru susţinerea acestei activităţi, cei 40 de membri ai Clubului IMPACT 40 NE au organizat în şcoală, în perioada 23 martie – 1 aprilie, un atelier de creaţie plastică pentru confecţionarea felicitărilor de Paște şi o expoziţie cu vânzare. Banii obţinuţi din vânzarea produselor hand-made s-au adăugat sumei primite prin finanţarea proiectului pentru realizarea a 30 de pachete dăruite pacienţilor clinicii din Bucium.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments