Angajați țepuiți de proprii patroni: luau credite în numele salariaților pe care nu le mai achitau

0
54 views

Patronii a două firme din Ploieşti îşi forţau sau îşi păcăleau angajaţii să le dea actele şi luau credite de mii de euro la diferite bănci pe numele lor, pe care apoi nu le achitau. Situaţia a durat ani în şir.

 

Zeci de salariaţi de la cele două societăţi de distribuţie de alimente deţinute de un bărbat şi o femeie, soţ şi soţie, s-au trezit datori vânduţi, unii chiar şi la șapte bănci deodată, transmite TVR.

 

Angajaţii erau fie păcăliţi, fie ameninţaţi că vor fi concediaţi dacă nu fac cum le spun patronii.

 

Angajatorii plăteau ratele la creditele luate doar câteva luni, apoi îi lăsau pe salariaţi să se descurce.

 

Anchetatorii au descoperit 49 de credite luate de patroni în numele angajaţilor, ceea ce a produs un prejudiciu total de aproape 200.000 de euro.

 

Cei doi soţi şi mama unuia dintre ei sunt anchetaţi pentru înşelăciune şi şantaj, însă până va exista un verdict în proces foştii angajaţi nu pot scăpa de problema pe care o au cu băncile. Ei încearcă acum să negocieze amânarea ratelor şi speră că toate contractele să fie anulate în instanţă.

 

(Sursa: ziare.com)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here