Dezvoltatorul Ștefan Adrian Popescu Jr., ridicat de mascați într-un dosar cu un prejudiciu estimat la 5 milioane de euro

0
59
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Dezvoltatorul imobiliar Ștefan Adrian Popescu Jr., fost fotbalist și patron al localului Nueva din Iași, a fost ridicat de mascați și dus la audieri la Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Iași, într-un dosar în care sunt investigate presupuse fapte de înșelăciune și delapidare.

Potrivit informațiilor publicate de BZI, anchetatorii au efectuat percheziții la mai multe imobile din municipiul Iași, care aparțin familiei Popescu. Una dintre descinderi a avut loc într-un apartament dintr-un complex rezidențial din zona Bucium, unde dezvoltatorul ar locui împreună cu părinții săi.

Prejudiciul estimat de anchetatori în acest dosar se ridică la aproximativ 5 milioane de euro.

Avocatul lui Ștefan Popescu Jr., Răzvan Mihalache, a precizat că nu poate oferi, pentru moment, informații suplimentare despre anchetă.

„Nu pot oferi nicio declarație în timpul percheziției. Eventual, ne auzim mai târziu”, a declarat acesta.

Cercetările sunt în desfășurare, iar anchetatorii urmează să stabilească împrejurările în care s-ar fi produs presupusele fapte și responsabilitățile persoanelor implicate.

0 0 votes
Article Rating

Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate