TELEFONUL CONSUMATORULUI. Noul număr intră în vigoare de sâmbătă, 7 iunie. Toți comercianții sunt obligați să-l afișeze la vedere

0
63 views

Începând cu data de 07.06.2014 intră în vigoare Ordinul nr. 163/2014 al Președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor.

 

Potrivit acestui ordin, care modifică reglementări anterioare, pentru corecta informare a consumatorilor şi pentru a le da acestora posibilitatea să afle informaţii referitoare la modul în care pot face sesizări ori reclamaţii cu privire la produsele şi serviciile ce le sunt puse la dispoziţie, operatorii economici au obligaţia să afişeze numărul de telefon denumit TELEFONUL CONSUMATORULUI – 0219414, linie telefonică cu apelare gratuită, adresa şi numerele de telefon/fax şi adresele de e-mail ale comisariatelor regionale pentru protecţia consumatorilor şi comisariatelor judeţene pentru protecţia consumatorilor, în a căror rază teritorială se află operatorul economic, precum şi adresa site-ului Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor: www.anpc.gov.ro.

 

Afișul este în format standard și poate fi descărcat de pe siteul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, urmând a fi completate datele de contact ale comisariatului regional și județean.

 

Pentru a veni în întâmpinarea operatorilor economici, care trebuie să se conformeze la această obligație, le punem la dispoziție afișul respectiv, acesta putând fi ridicat de la sediul nostru sau poate fi transmis celor care îl solicită, prin email, la adresa iasi@opc.ro.

Comisarii OPC sfătuiesc operatorii economici să respecte actul normativ indicat, deoarece de la data menționată numărul anterior 0219551 nu mai este valabil.