Adio, Rusia! Glasul roţilor de tren strigă: „SABOTAJ!” Trenurile de la Paşcani ale lui Gruia Stoica, trase pe dreapta în Republica Moldova

0
473

Garniturile refăcute pentru basarabeni la Electroputere Paşcani sunt trase pe dreapta, după ce s-au defectat sau au luat foc. Presa de la Chişinău a aflat care este cauza incendiului dintr-unul dintre trenuri: sabotajul. Dovada o reprezintă o înregistrare video în care mecanicul trenului nu mişcă un deget să stingă flăcările care sunt lângă el.

 

Anunţat cu mare tam-tam, parteneriatul pe 10 milioane de euro dintre Electroputere VFU Paşcani, firmă ce aparţine omului de afaceri Gruia Stoica, şi Căile Ferate Moldoveneşti pentru aducerea trenurilor ruseşti, vechi, la standarde actuale, a fost aruncat la coş de fraţii de peste Prut.

Autorităţile de la Chişinău au declarat că motivul îl reprezintă defecţiunile frecvente pe care le-au suferit garniturile şi un puternic incendiu într-una dintre ele şi au interzis circulaţia acestor trenuri, dar presa de la Chişinău acuză acum un sabotaj.

 

Începutul suna bine

Electroputere VFU Paşcani, firmă ce aparţine omului de afaceri Gruia Stoica, şi Căile Ferate din Moldova (CFM) au semnat, în 2011, un contract de modernizare pentru patru garnituri de tren ungureşti, Ganz-MAVAG D1, după ce existaseră propuneri ca firma românească să înfiinţeze la Chişinău o altă societate cu acest profil. Trenurile au fost aduse la Paşcani şi, după un an, au fost returnate CFM complet modificate.

Din fostele trenuri nu mai rămăsese aproape nimic. Noile trenuri aveau motoare şi cutii de viteze noi, Volvo Penta, iar consumul de motorină fusese scăzut spectaculos, de la 260 de litri pe oră la 25 de litri. Interiorul era complet nou şi au fost montate dotări de ultimă generaţie: aer condiţionat şi WI-FI. După ce au văzut trenurile, moldovenii au fost entuziasmaţi şi chiar i-au cerut lui Gruia Stoica să se gândească la un parteneriat reciproc avantajos prin care o firmă mixtă să refacă toate cele 900 de garnituri de acest tip vândute de sovietici, de-a lungul vremii, în fostele state ale URSS.

 

 Aceasta este locomotiva renovată la Paşcani despre care presa moldovenească a scris că ar fi fost victima unor fenomene necurate 

S-au stricat toate patru

După numai un an de exploatare, însă, moldovenilor le-a murit entuziasmul. Şi asta pentru că, spun ei, cele patru garnituri refăcute la Paşcani mai mult au stat defecte decât au funcţionat. „Considerăm că suntem în drept să cerem majorarea perioadei de garanţie pentru aceste trenuri. Vom aştepta şi expertiza unei companii independente, în baza căreia să decidem paşii de mai departe, inclusiv privind solicitarea de către CFM a unor compensaţii”, a anunţat ministrul Transporturilor din Republica Moldova, Vasile Botnari.

Bomboana pe coliva parteneriatului dintre Gruia Stoica şi Căile Ferate din Moldova a pus-o faptul că ultimul dintre cele patru trenuri, care încă mai funcţiona, a luat foc. Imediat după aceea, Ministerul Transporturilor din Republica Moldova a anunţat că renunţă total la parteneriatul cu firma românească, din cauza problemelor apărute. Astfel, firmelor deţinute de Stoica le-a fost tăiat accesul către Rusia, piaţă care era vizată prin parteneriatul cu Republica Moldova.

 

 

Citește și EXCLUSIV: DSV Iaşi este Divizia de Protecţie a Mafiei Cărnii. Uriaşul Gidacom, protejat de autoritățile statului

 

 

Presa are bănuieli că ceva e necurat

Totuşi, jurnaliştii de investigaţii de la Chişinău susţin acum că incendiul din ultimul dintre trenurile refăcute la Electroputere VFU, care încă mai funcţiona, ar fi o acţiune intenţionată şi nu un accident provocat de un defect ascuns. „Autorităţile vorbesc doar de o defecţiune a generatorului, dar refuză să se pronunţe cu privire la faptul că mecanicul a ştiut din prima despre foc, pentru că a fost alertat de senzori, dar nu a făcut nimic. Am făcut rost de înregistrarea video din cabina de comandă a trenului. Pe înregistrare se vede foarte clar că mecanicul ajunge la locul incendiului, dar nu face nimic să-l stingă. Asta chiar dacă are la nici un metru de el un stingător. S-a învârtit prin cabină când focul era abia vizibil, fără să pună mâna pe stingător”, a precizat Svetlana Maftei, jurnalist la site-ul deschide.md.

În plus, jurnaliştii moldoveni susţin că, în urma unor verificări la trenurile trase pe dreapta, a reieşit că acestea s-au defectat din vina angajaţilor CFM, nu a Electroputere VFU. „Schimbul de ulei nu s-a făcut la 15.000 de km, cum a prevăzut firma românească. Au aşteptat să se caleze motorul care, normal, a trebuit să fie schimbat. În plus, în loc de motorină Euro 5 folosesc motorină Euro 2”, a mai precizat Maftei.

 

 Gruia Stoica ar fi oferit şpagă pentru a învinge o companie de stat

Cea mai gravă problemă a lui Stoica: gratiile

Proprietarul Grup Feroviar Român, Gruia Stoica, este în arest, acuzat fiind de cumpărare de influenţă în legătură cu o licitaţie organizată de Complexul Energetic Oltenia. Omul de afaceri a plătit şpagă pentru a afla ofertele CFR Marfă la o licitaţie pentru transportul cărbunilor pentru termocentrale. A fost arestat pe 12 ianuarie şi, pe 14 februarie, i-a fost prelungit mandatul cu încă 60 de zile.

 

20 milioane de euro investiţii la Paşcani

Electroputere VFU Paşcani a fost înfiinţată în 1869 şi este cunoscută ieşenilor drept „fabrica de vagoane de la Paşcani”. Are 750 de angajaţi, deţine 52 de hectare de teren şi hale de lucru, iar acţionarul majoritar este Grup Feroviar Român.

Grupul Grampet-GFR, din care face parte Electroputere, deţine mai multe unităţi de reparaţii, modernizare şi producere de vagoane călători şi marfă în România, dar şi în alte ţări din Estul Europei. În firmă s-au investit de peste 20 milioane de euro în aparatură şi în modernizarea halelor. Au fost aduse utilaje de înaltă precizie, japoneze şi germane, care permit inclusiv fabricarea de vagoane noi.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments