A căzut guvernul de la Chișinău, premierul a demisionat. Maia Sandu anunțase ”curățenie generală” în urmă cu două zile

0
15

Guvernul de la Chișinău a căzut vineri, după ce premierul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, și-a anunțat demisia. Executivul condus de acesta se afla în funcție de mai puțin de un an.

„Azi îmi închei mandatul de prim-ministru. Am acceptat propunerea de a fi premier cu multă responsabilitate și cu ferma convingere că pot contribui la schimbarea lucrurilor în bine”, a declarat Alexandru Munteanu.

Premierul demisionar a spus că a decis să plece în momentul în care a considerat că nu își mai poate exercita mandatul în acord cu propriile principii.

„În momentul în care am înțeles că nu-mi mai pot exercita mandatul în acord cu principiile și convingerile pe care le am, aleg să plec. Mulțumesc tuturor colegilor – miniștri, echipa acestora și oamenilor care au muncit cu profesionalism și bună-credință”, a afirmat Munteanu.

„Voi continua să-mi servesc țara din orice poziție mă voi afla, indiferent de locul în care voi trăi sau de responsabilitățile pe care le voi avea, fie în sectorul public, fie în cel privat. Cred că datoria față de țară nu este legată de o funcție, ci de angajamentul pe care îl păstrăm”, a mai spus acesta.

Scandalul MoldATSA a afectat încrederea în guvernare

Demisia premierului vine pe fondul scandalului MoldATSA, întreprinderea de stat care gestionează traficul aerian al Republicii Moldova, și al criticilor privind abuzuri semnalate în instituții publice.

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat miercuri că recentele cazuri de abuzuri din instituțiile publice au afectat încrederea cetățenilor și a anunțat un pachet de măsuri privind numirile în funcții de conducere, administrarea întreprinderilor de stat și întărirea mecanismelor de control și integritate.

„Știu că toate lucrurile pe care le-am reușit până acum s-au datorat încrederii oamenilor. Și știu că, în aceste zile, această încredere a avut de suferit mult. Ceea ce s-a întâmplat la MoldATSA, dar și alte abateri de la bunul simț sunt incompatibile cu valorile mele și cu obiectivul nostru de a construi instituții europene”, a declarat Maia Sandu, într-o conferință de presă.

Șefa statului a admis că reacția publică este justificată și a cerut intervenții rapide.

„Înțeleg supărarea oamenilor. Este legitimă. Și eu sunt supărată, probabil mai mult decât ceilalți. Vreau să fiu foarte tranșantă: tratamentul preferențial, beneficiile nemeritate, risipa banului public sunt inacceptabile”, a afirmat președinta Republicii Moldova.

Angajări fără concurs, salarii mari și acuzații de abuz

Scandalul MoldATSA a izbucnit în luna iunie, după investigații jurnalistice care au semnalat salarii ridicate, angajări fără concurs, un CV falsificat la vârful întreprinderii și alte nereguli.

Cazul a dus la demisii de nivel înalt, percheziții și anchete penale.

Potrivit Unimedia, fosta purtătoare de cuvânt a MoldATSA, Anastasia Taburceanu, verișoara Maiei Sandu, a fost exclusă din Partidul Acțiune și Solidaritate, formațiune aflată la guvernare, după apariția informațiilor privind veniturile de circa 120.000 de lei moldovenești pe lună pe care le încasa de la întreprindere, precum și o remunerare de aproximativ 4.000 de euro dintr-un proiect finanțat de Uniunea Europeană pentru servicii de comunicare guvernamentală.

Anunțul excluderii a fost făcut de liderul PAS, Igor Grosu, care a precizat că și alte trei persoane au rămas fără calitatea de membru al partidului.

„Partidul Acțiune și Solidaritate recunoaște și își asumă responsabilitatea pentru erorile instituționale și umane făcute în gestionarea MoldATSA. Nu s-a verificat la timp, nu s-a reacționat pe parcurs, nu au fost investigate minuțios lucrurile. Oamenii au dreptul să ceară explicații și să aștepte ca instituțiile statului să funcționeze corect. Iar noi avem datoria să ne asumăm responsabilitatea atunci când există probleme”, a declarat Igor Grosu, citat de Unimedia.

Demisia Anastasiei Taburceanu

La 23 iunie, Anastasia Taburceanu și-a anunțat demisia din cadrul MoldATSA, pe fondul scandalului privind remunerarea sa. Într-un mesaj publicat pe rețelele sociale, aceasta a declarat că va restitui toate sumele încasate sub formă de sporuri și adaosuri la salariul de bază pe durata activității în instituție.

Taburceanu era angajată la MoldATSA ca specialist în comunicare. Potrivit informațiilor apărute în spațiul public, în mai puțin de un an de activitate în cadrul întreprinderii, aceasta a fost remunerată cu peste un milion de lei moldovenești.

Maia Sandu a declarat că nu a știut despre angajarea verișoarei sale la MoldATSA.

„Nu am nicio legătură cu angajarea, nu am recomandat, nu am fost informată, nici consultată. După mine e amoral să iei bani nemeritați și trebuie întorși, dar faptul că ruda mea a primit bani pe care nu i-a meritat nu e vina mea”, a declarat Maia Sandu, citată de Unimedia.

Anchetă penală și verificări ale CNA

La 30 iunie, ofițerii Centrului Național Anticorupție au desfășurat acțiuni de urmărire penală la MoldATSA. Dosarul a fost deschis după finalizarea evaluării integrității instituționale în cadrul entității, fiind investigate suspiciuni de abuz în serviciu în circumstanțe agravante.

Potrivit Unimedia, CNA a depistat mai multe nereguli la MoldATSA, între care angajarea a peste 33 de persoane fără concurs, acordarea unor premii fără criterii clare de performanță și exercitarea simultană, de către unii angajați, a atribuțiilor aferente mai multor funcții, pe perioade îndelungate.

Sursa citată a relatat că, pe lângă activitatea de la MoldATSA, Anastasia Taburceanu a fost angajată și la Cancelaria de Stat, unde a prestat servicii de comunicare guvernamentală.

Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova a confirmat că fosta consilieră a premierului Dorin Recean a activat, în perioada octombrie 2024 – iunie 2026, în cadrul Echipei de Sprijin pentru Reforme, proiect finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare.

Taburceanu a fost numită, în vara anului 2021, purtătoare de cuvânt a premierului de la acea vreme, Natalia Gavrilița. În august 2021, Maia Sandu a vorbit despre acuzațiile de nepotism apărute după angajarea verișoarei sale la Guvern. Natalia Gavrilița afirma atunci că Anastasia Taburceanu a fost angajată pe criterii de încredere și profesionalism și că, fiind vorba despre o funcție de demnitate publică, putea fi demisă în orice moment.

Maia Sandu: Nu am știut de aceste abuzuri

În conferința de presă de miercuri, Maia Sandu a afirmat că nu a cunoscut abuzurile investigate, dar a admis că situația arată existența unei probleme sistemice.

„Vreau să vă spun cu toată sinceritatea că nu am știut de aceste abuzuri. Dar asta nu este o scuză și demonstrează că lucrurile care s-au întâmplat reprezintă o greșeală sistemică, care necesită intervenții imediate”, a spus Maia Sandu.

Șefa statului a anunțat că una dintre primele direcții de acțiune va fi schimbarea modului în care sunt numite persoanele în funcții-cheie în instituțiile publice, prin verificarea integrității și a experienței profesionale.

„Trebuie regândit modul în care sunt numite persoanele în funcții-cheie. Trebuie să devină obligatoriu avizul SIS și CNA, trebuie verificate toate informațiile despre experiențele anterioare și trebuie obținute recomandări de la angajatorii precedenți”, a declarat președinta Republicii Moldova.

Reforma întreprinderilor de stat

O altă măsură anunțată de Maia Sandu vizează reforma întreprinderilor de stat, inclusiv revizuirea consiliilor de administrație și limitarea cumulului de funcții.

„Trebuie să ne asigurăm că un om poate participa doar într-un consiliu, nu în mai multe, și că remunerația este una reglementată. Acolo unde există sume exagerate și nejustificate, ele trebuie corectate”, a afirmat Maia Sandu.

Președinta Republicii Moldova a cerut introducerea unor indicatori clari de performanță pentru toate întreprinderile de stat, publicarea periodică a rapoartelor financiare și de audit și creșterea transparenței în gestionarea banilor publici.

În ceea ce privește controlul activelor statului, Maia Sandu a propus reorganizarea Agenției Proprietății Publice, prin separarea întreprinderilor cu potențial economic de activele neproductive sau problematice.

„Este nevoie de o separare clară între companiile cu potențial comercial și cele pasive. Asta înseamnă că Agenția Proprietății Publice trebuie divizată în două entități, una care să dezvolte activele viabile și alta care să gestioneze restul patrimoniului”, a explicat șefa statului.

Verificări pentru toate cazurile de abuz

Maia Sandu a solicitat instituțiilor de control să verifice toate cazurile de posibile abuzuri, indiferent de persoanele implicate.

„Nimic nu poate fi paravan pentru justificarea abuzurilor. Orice sumă obținută nemeritat trebuie întoarsă statului, iar cei care au greșit trebuie să răspundă”, a spus președinta Republicii Moldova.

Ea a făcut apel la responsabilitate și integritate în rândul formațiunii aflate la guvernare și a reafirmat obiectivul european al Republicii Moldova.

„Avem obligația să ducem Republica Moldova în Uniunea Europeană. Este un drum prea important ca să-l ratăm. Trebuie să reparăm toate breșele, să facem curățenie în instituții și să restabilim încrederea oamenilor într-un stat corect și european”, a conchis Maia Sandu.

0 0 votes
Article Rating

Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate