Președintele României, Nicușor Dan, l-a desemnat luni seară pe diplomatul Luca Niculescu candidat pentru funcția de prim-ministru, la finalul unei noi runde de consultări cu partidele și formațiunile politice parlamentare de la Palatul Cotroceni.
Prin desemnarea lui Niculescu, șeful statului optează pentru varianta unui premier independent, după ce partidele nu au reușit să ajungă la un acord asupra unei formule politice de guvernare.
Luca Niculescu va trebui acum să înceapă negocierile pentru alcătuirea viitorului Cabinet și, mai ales, pentru obținerea unei majorități în Parlament.
A patra desemnare de premier
Este a patra desemnare făcută de Nicușor Dan de la declanșarea crizei politice.
Înaintea lui Luca Niculescu, președintele i-a desemnat succesiv pe Eugen Tomac, Adrian Veștea și Siegfried Mureșan. Tomac și-a depus mandatul înainte de votul din Parlament, în timp ce cabinetele propuse de Veștea și Mureșan nu au reușit să obțină cele 233 de voturi necesare pentru învestire.
























































