Conducerea Companiei Naționale de Investiții Rutiere a participat, joi, 23 iulie, la Chișinău, la o ședință de lucru dedicată implementării contractului pentru proiectarea și execuția tronsonului 4 al Autostrăzii ,,Unirii”, contract finanțat prin SAFE, care include, în premieră, și primii kilometri de autostradă de dincolo de Prut.
,, În cadrul întâlnirii, am discutat cu viceprim-ministrul, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, cu directorul general al Administrației Naționale a Drumurilor din Republica Moldova, Ștefan Popa și cu reprezentantul Antreprenorului, posibilitatea de a accelera realizarea Proiectului Tehnic.
Ne dorim să devansăm termenul de 10 luni pentru că va contribui la pregătirea și avizarea documentațiilor necesare derulării procedurilor de expropriere, precum și a celorlalte avize, acorduri și autorizații necesare pentru realizarea traseului autostrăzii pe teritoriul Republicii Moldova” a precizat directorul CNIR, Gabriel Budescu.
Totodată, au avut loc discuții tehnice și au fost oferite proiectantului clarificări referitoare la elaborarea studiilor geotehnice și topografice, precum și la desfășurarea celorlalte investigații, studii și activități necesare elaborării proiectului tehnic.
De asemenea, au fost prezentate aspecte privind derularea contractului, inclusiv cele referitoare la corelarea activităților, responsabilitățile părților și etapele necesare pentru continuarea implementării proiectului.
Semnat la data de 2.07.2026 cu Asocierea de firme din Italia Itinera-Saipem-ICM, contractul pentru construirea tronsonului 4 Iași-Vamă, Pod peste Prut la Ungheni are o valoare de 3,57 miliarde lei și o durată de realizare de 46 de luni (10 luni pentru proiectare și 36 de luni pentru lucrări).
Pe traseul tronsonului 4, cu o lungime de 15,5 kilometri, vor fi construite:
-14 poduri și pasaje
-2 tunele (tunelul de la km. 83 având o lungime de 1760 metri)
-2 noduri rutiere (nod rutier de perspectivă- drum de legătură cu Spitalul Regional și Aeroportul Iași, respectiv nodul Golăiești).
Reamintim că, din 24 august, 60 de kilometri ai Autostrăzii Unirii Târgu Neamț (Moțca)-Iași-Ungheni intră în etapa de proiectare în cadrul contractelor semnate cu Asocierile UMB-EuroAsfalt, FCC Construccion și Itinera-Saipem-ICM.




























































