În biroul de la Aeropurtatele Municipale, nea Romicâ, manajerul cu succesuri în serie, transpira patriotic. Curtea de Conturi tocmai îi răsfoia registrele ca pe niște romane de ficțiune.
— Onorabile, zise controlorul, unde-s banii de hangare? Că în acte văd doar protocol, haisă să fie”.
Romicâ se ridică brusc, dregându-și vocea:
— Monșer, e ne-no-re-axa-re! Aeropurtata e o stare de spirit, nu o tablă ruginită! „Haisă să fie” e impulsul nostru motor. Fără el, nu decolează niciun dosar. Eu gestionez viziuni, coane, nu stau să număr șuruburi ca un amploaiat de rând!
— Domnule, aici scrie că ați decontat 5.000 de covrigi pentru testarea rezistenței la vânt.
— Exact! se ambală Romicâ. Dacă nu mănâncă personalul, cum să aibă elan? Succesurile noastre sunt intangibile, sunt deasupra legii tale de contabil! Haisă să fie, că doar nu dăm de la noi, dăm pentru gloria munciipiului!
Controlorii plecară năuciți, în timp ce Romicâ mai trecu o cheltuială pe listă: „Lămâi pentru curteni, să nu le fie greață de la atâta progres.”
Curat succesuri, neică!
