După aproape un deceniu de procese, o parohie din Iași obligă statul român să plătească aproape un milion de euro pentru blocarea ilegală a restaurării unui monument istoric. Cazul scoate la iveală mecanismul toxic al administrației fondurilor europene – dosare respinse pe interpretări arbitrare, hotărâri definitive ignorate și o birocrație care a transformat salvarea unei biserici cu risc seismic într-un motiv de sancțiune. În timp ce instituțiile reluau proceduri și inventau noi motive de respingere, monumentul se degrada de la an la an. Instanța a concluzionat că statul nu doar că a greșit, ci a distrus „șansa reală” a parohiei de a obține finanțarea europeană. Decizia Curții de Apel Iași devine astfel un rechizitoriu dur la adresa modului în care autoritățile gestionează proiectele europene și execută propriile obligații legale.
După aproape nouă ani de litigii, refuzuri succesive, proceduri reluate și acuzații grave de abuz administrativ, o parohie din centrul Iașului a obținut în instanță o victorie majoră împotriva statului român. Curtea de Apel Iași a decis anularea actelor prin care autoritățile au blocat finanțarea europeană pentru restaurarea unui monument istoric și a obligat Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, Ministerul Dezvoltării și Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est să plătească despăgubiri de peste 4,3 milioane de lei.
Acest ca scoate încă o data la suprafață cel mai hidos chip al administrației publice din domeniul fondurilor europene – birocrația excesivă, interpretările arbitrare și incapacitatea instituțiilor de a executa corect hotărâri definitive ale instanțelor.
Un proiect european respins ani la rând
Totul a început în 2016, când Parohia „Buna Vestire” din Iași prin reprezentantul legal preot paroh Mihai Iulian Necula, a depus un proiect pentru restaurarea, consolidarea și amenajarea bisericii-monument istoric, prin Programul Operațional Regional 2014–2020, axa dedicată patrimoniului cultural. Valoarea proiectului depășea 6,7 milioane de lei.
Prima respingere a venit în noiembrie 2016, pe motiv că lipseau avize tehnice. Parohia susține însă că documentele existau deja în dosar. După redepunerea cererii, proiectul a fost respins din nou, în ianuarie 2017, de această dată pentru presupuse probleme legate de semnături și reprezentarea legală a parohiei.
Ironia situației avea să apară doar o lună mai târziu, când Ministerul Dezvoltării a emis o instrucțiune oficială prin care admitea că numeroase proiecte ale parohiilor ortodoxe fuseseră respinse greșit din cauza interpretării eronate a statutului juridic al preoților parohi. Statul recunoștea, practic, că evaluările fuseseră făcute defectuos. Proiectul Parohiei „Buna Vestire” a fost reinclus în procedură, însă blocajele nu s-au oprit.
„Extindere neeligibilă” sau restaurare? Miza unei interpretări tehnice
În martie 2017, Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est a respins din nou proiectul, invocând faptul că anumite lucrări asupra pridvorului ar reprezenta o extindere neeligibilă a monumentului istoric. Parohia a contestat decizia și a ajuns în instanță.
După ani întregi de procese, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit definitiv, în mai 2022, că autoritățile au greșit. Judecătorii au anulat actele administrative de respingere și au obligat instituțiile să reia procedura de evaluare a proiectului. Numai că, potrivit instanței și susținerilor reclamantei, autoritățile nu au executat corect hotărârea definitivă. În loc să continue procedura din etapa în care fusese întreruptă abuziv în 2017, ADR Nord-Est a reluat întreaga evaluare de la zero.
Mai grav, instituțiile au invocat un nou motiv de respingere, și anume acela că, între timp, parohia efectuase lucrări urgente la monument, iar ghidul european prevedea că „nu sunt eligibile proiectele deja începute”.
Un paradox administrativ – biserica trebuia salvată, dar tocmai asta a dus la pierderea finanțării
În cei peste cinci ani cât procesul s-a aflat pe rolul instanțelor, starea clădirii s-a degradat accentuat. Biserica era încadrată în clasa de risc seismic I, cu pericol major de prăbușire la cutremur.
Pentru a evita degradarea ireversibilă a monumentului, parohia a realizat lucrări urgente, printre care montarea unui paratrăsnet, înlocuirea unor uși degradate și restaurarea parțială a picturii murale. Aceste intervenții au fost făcute din alte surse de finanțare și comunicate transparent autorităților. Însă exact aceste lucrări au devenit ulterior argumentul folosit pentru o nouă respingere a finanțării europene.
Instanța a remarcat caracterul absurd al situației, faptul că administratorul unui monument istoric avea obligația legală să conserve clădirea, dar îndeplinirea acestei obligații era transformată de autorități într-un motiv de excludere de la finanțare.
Judecătorii au reținut că lucrările au fost realizate după respingerea inițială a proiectului, degradarea monumentului s-a accentuat tocmai din cauza întârzierilor administrative și autoritățile nu puteau aplica mecanic regulile unui ghid european într-o situație excepțională generată chiar de propriile erori.
Parohia a pierdut „șansa reală” de a obține finanțarea
Curtea a concluzionat că refuzurile succesive și nejustificate ale autorităților au produs un prejudiciu cert. Judecătorii au aplicat principiul juridic al „pierderii unei șanse”, prevăzut de Codul Civil, și au stabilit că parohia a fost lipsită de posibilitatea reală de a obține finanțarea europeană în condițiile în care proiectul fusese respins ilegal.
Deși reclamanta a cerut despăgubiri de peste 15,9 milioane de lei — valoarea actualizată a lucrărilor în condițiile exploziei prețurilor din construcții — instanța a acordat 4.365.233,11 lei. Suma reprezintă valoarea eligibilă a finanțării care ar fi putut fi obținută, minus contribuția proprie și minus finanțările deja primite între timp din alte surse publice și nerambursabile.
Pe lângă această sumă, statul trebuie să plătească dobândă legală retroactivă din 15 martie 2017, despăgubirile vor fi actualizate cu rata inflației, iar instituțiile vor suporta și cheltuieli de judecată de peste 31.000 de lei.
