RUBRICA DE PAMFLET: Aici adevărul se spune prin strâmbături, iar politica se măsoară în hohote de râs. Personajele sunt fictive, chiar dacă par luate de pe Facebook-ul de ieri. Lectura se face pe proprie răspundere, fără promisiuni goale și fără blocaje de umor!
La melițienii muncipali, birourile sunt invadate în continuare scandal, memoriile zboară ca porumbeii, iar subalternii par moftangii agitați. În centrul haosului, Zamăfirescu, cetățeanul care refuză pensia ca Dl Goe broccoli-ul, stă lipit de scaunul său ca ariciul de spin.
– Libidinosule! – țipă șefa de la Resurse Umane, pixul tremurând ca bețe de chibrit.
Zamăfirescu tresare și se apleacă:
– Salut… salut… și… și eu vă salut, doamnă…
Juristul, mai prăfuit decât agenda directorului, tună:
– Eu nu apăr nimic! Sunt parte în scandal!
– Și eu cine sunt atunci? oftează un moftangiu de subaltern, privind cum Zamăfirescu își aranjează coroana imaginară.
Holurile gem de priviri tăioase, râsete ascunse și apelative inventate: Trâmbița de hârtie!, Generalul memoriu!, Domnul dosar sburător!. Avocații plătiți din bani publici jonglează cu dosarele ca niște mangafale cu mingi de cauciuc. Zamăfirescu oftă:
– Pensionarea? Ce-i aia? Aici se joacă o piesă cu Hamlet administrativ, cu fiecare memoriu o tragedie și fiecare ședință o farsă! Și totul continuă: scaunul lipicios, subalternii bibici, memoriile sburătoare și Zamăfirescu, starul circotecii administrative.
