Cazul Hoha – 2 funcții cu normă întreagă în instituții publice conexe, concedii, vouchere și privilegii la dublu! ANI, paravan pentru incompatibili

0
7193

Hoha Gabriel Vasile ocupă de ani buni funcția de director în cadrul Direcției pentru Agricultură Iași și de cadru didactic cu contract individual de muncă și normă întreagă la Universitatea Științele Vieții Iași. Cu două norme întregi, Hoha încalcă Codul Muncii, depășind numărul maxim de ore de muncă săptămânale pentru un angajat. În fapt, activitățile didactice, fie ele cursuri examene, comisii, restanțe, se desfășoară în timpul orelor de program de la Direcția Agricolă. Recompensa pentru cele două norme întregi se traduce prin două salarii, concedii duble de odihnă precum și vouchere de vacanță sau alte privilegii. Beneficii duble în timpul unui singur program de lucru. O risipă de resurse asupra căreia instituțiile statului nu au nicio  reacție ba, mai mult, chiar menajează și acoperă voalat conflictul de interese în care se regăsește directorul Hoha Gabriel Vasile.

Hoha Gabriel Vasile a ocupat funcția de conducere de Șef serviciu în cadrul Direcției pentru Agricultură Iași începând cu anul 2016,. În anul 2020 este numit director interimar la aceeași instituție, iar în 2021 susține concurs pentru ocuparea postului de director executiv la Direcția pentru Agricultură Județeană Iași. În toată această perioadă, Hoha Gabriel Vasile a declarat că este angajat cadru didactic cu contract individual de muncă și normă întreagă la Universitatea Științele Vieții Iași, ca Șef Lucrări, semnând inclusiv mail-uri oficiale din partea instituției publice cu această titulatură.

Codul administrativ prevede posibilitatea funcționarului public de a desfășura activități didactice, secundar funcției publice pe care o deține, nicidecum prioritar având două norme întregi. Ori, într-o astfel de situație ar fi încălcate prevederile Codului Muncii care stipulează clar numărul maxim de ore de muncă săptămânale pentru un angajat. Mai mult, se pune întrebarea cum pot fi gestionate eficient resursele instituției publice atât timp cât activitatea se desfășoară  la două instituții deodată?

Conflict de interese între cele două joburi

Cursurile din cadrul Facultății de Ingineria Resurselor Animale și Alimentație la care Hoha Gabriel Vasile predă, sau al altor activități precum deschideri sau închideri de an universitar, sesiuni de examene ale studenților, restanțe, cursuri festive, comisii, alte activități organizatorice ale USV Iași s-au desfășurat în toți acești ani simultan cu programul de la Direcția Agricolă.

Mai mult decât atât, pentru mulți studenți de la această facultate pentru care Hoha Gabriel a fost profesor și care accesează fonduri în calitate de fermieri, la diverse programe de ajutor de minimis desfășurate de Ministerul Agriculturii, sau chiar despăgubiri la campania de secetă, documentele sunt semnate de Hoha Gabriel Vasile, având cu aceștia relații patrimoniale prin alocarea unor sume de bani.

Incompatibil acoperit de ANI

Deoarece situația relatată nu este în avantajul statului roman sau al fermierilor, iar cele două activități nu pot fi tratate simultan cu seriozitate și implicare totală, cu atât mai mult cu cât programul unui director este cuprins de la ora 8.00-17.00, aceasta fiind o funcție de reprezentare, ne-am adresat Agenției Naționale de Integritate în vederea lămuririi legale a statutului directorului Hoha Gabriel Vasile.

La întrebările noastre pertinente, la obiect, răspunsul a fost obturat de anumite interese. În primul rând, ANI nu a catadicsit să ne ofere niciun număr de înregistrare la cererea trimisă (datată 25 septembrie 2023), funcționarii acestei instituții oferind răspunsuri evazive la fiecare interpelare telefonică a reporterii 7Est, cu privire la stadiul cererii. La o lună jumătate de la trimiterea cererii, persoana delegată cu comunicarea la nivelul ANI ne-a informat, la cerere, că solicitarea noastră s-a transformat în sesizare și că vom primi un răspuns prealabil, urmând ca să se facă o revenire asupra cererii noastre. În data de 6 noiembrie, ANI trimite pe adresa electronică a ziarului un răspuns antedatat (cu data de 25 octombrie 2023), prin care ne comunică faptul că directorul Vasile Gabriel Hoha este exonerat de orice conflict de interese, starea sa de incompatibilitate neexistând pe lege.

Exercitarea simultană a funcției publice de conducere în cadrul Direcției pentru Agricultură Județeană Iași și a unei funcții didactice în cadrul Universității de Științe ale Vieții Iași nu constituie, în raport cu dispozițiile art. 96 teza I („Funcţionarii publici, funcţionarii publici parlamentari şi funcţionarii publici cu statut special pot exercita funcţii sau activităţi în domeniul didactic, al cercetării ştiinţifice, al creaţiei literar-artistice.”) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei coroborate cu dispozițiile art. 462 alin. (2) („Activităţile în domeniul didactic pe care funcţionarii publici le pot desfăşura, în condiţiile legislaţiei speciale privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice şi a funcţiilor publice, sunt activităţile desfăşurate de funcţionarii  publici care ocupă funcţii didactice în instituţiile de învăţământ de stat sau private autorizate/acreditate în condiţiile legii ori care au calitatea de formator, mentor sau persoană-resursă în cadrul programelor de formare profesională a adulţilor organizate în condiţiile actelor normative din domeniul formării profesionale, ori care au calitatea de specialist în comisiile de examinare sau de evaluator în comisiile de evaluare/monitorizare în cadrul programelor de formare profesională a adulţilor, organizate în condiţiile actelor normative din domeniul formării profesionale a adulţilor.”) din OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ, situație de încălcare a regimului juridic al incompatibilităților aplicabil funcționarilor publici”, este răspunsul ANI.

Hoha și-a creat propiul dosar profesional, dar ANI nu vede conflictul de interese

Un astfel de răspuns reliefează faptul că juriștii ANI nu cunosc nici măcar legea care asigură însuși fundamentul existenței și funcționării instituției în care sunt angajați. Potrivit articolului 96 menționat de juriștii ANI, funcţionarii publici pot exercita funcţii sau activităţi în domeniul didactic, al cercetării ştiinţifice şi al creaţiei literar-artistice, dar numai în anumite condiții. Potrivit articolului 2, “în situaţia funcţionarilor publici care desfăşoară activităţile prevăzute la alin. (1), documentele care alcătuiesc dosarul profesional sunt gestionate de către autoritatea sau instituţia publică la care aceştia sunt numiţi”, ori în cazul lui Hoha Gabriel Vasile, constituirea dosarului profesional cade tocmai …în sarcina sa, în calitate de reprezentant cu funcție de execuție în cadrul instituției publice în cadrul căreia este angajat funcționarul care desfășoară activități cu caracter didactic. Pe românește, Hoha și-a creat propriul dosar profesional necesar demarării activității didactice, pe care l-a semnat și parafat în numele Direcției Agricole, cu numele și funcția sa, caz clar de conflict de interese.

Articolul 94 din aceeași lege, care spune clar că “calitatea de funcţionar public este incompatibilă cu orice altă funcţie publică decât cea în care a fost numit, precum şi cu funcţiile de demnitate publică. Funcţionarii publici nu pot deţine alte funcţii şi nu pot desfăşura alte activităţi, remunerate sau neremunerate în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice“, juriștii ANI l-au trecut sub tăcere.

Beneficii duble în timpul unui singur program de lucru

Potrivit juriștilor ANI, funcţionarii publici care desfăşoară activităţi didactice au obligaţia de a respecta programul de lucru prevăzut de lege sau de reglementările proprii ale instituţiilor în cadrul cărora sunt numiţi, dar Agenția Națională de Integritate nu este competentă cu privire la verificarea respectării acestei obligații de către funcționarul public Hoha Gabriel Vasile.

Nici faptul că Hoha Vasile semnează documente cu caracter financiar, în calitate de director al Direcției Agricole, care îi vizează pe unii studenți de la catedra sa, care accesează fonduri în calitate de fermieri la diverse programe de ajutor de minimis desfășurate de Ministerul Agriculturii, nu constituie pentru ANI situații de încălcare a regimului conflictelor de interese, pe motiv că Hoha Gabriel Vasile “are relații cu caracter patrimonial cu Universitatea de Științe ale Vieții Iași (de la care încasează venituri din salarii), nu cu studenții acestei universități”.

În concluzie, inspectorii de integritate nu văd nimic anormal în faptul că funcționarul public cu funcție de conducere deține prioritar o altă funcție în cadrul aceleași instituții, față de cea pe care o conduce și pentru care are prerogative de putere publică, dar și că Hoha Vasile Gabriel primește salarii, concedii de odihnă, vouchere de vacanță și alte privilegii de la două instituții publice conexe, în timpul unui singur program de lucru.

4.4 9 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments