Astăzi va fi desemnat Scriitorul Anului la Iași. Cine se află pe lista finală

0
189

Primăria Municipiului Iaşi, prin Casa de Cultură a Municipiului Iaşi „Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi, şi Uniunea Scriitorilor din România organizează ediţia a VIII-a a „Galei Scriitorii Anului”. În cadrul evenimentul ce va avea loc vineri, 3 noiembrie 2023, ora 18:00, în Sala „Mozart” de la Congres Hall, Palas Mall, vor fi acordate premiile pentru „Scriitorii lunii”, perioada noiembrie 2022 – octombrie 2023, precum şi „Scriitorul Anului”.

Juriul care a selecţionat şi desemnat prin vot deschis câstigătorii titlurilor din acest an pentru „Scriitorul lunii” şi „Scriitorul anului” este alcătuit din Nicolae Manolescu – preşedinte şi membrii: Ioan Holban, Mircea Mihăieş, Angelo Mitchievici, Irina Petraş, Vasile Spiridon şi Răzvan Voncu.

Criteriile pentru desemnarea „Scriitorul lunii” au fost următoarele: un scriitor care a publicat o carte de valoare (nouă, antologie, reeditare, opere complete etc.); un scriitor care a împlinit o vârstă semnificativă; un scriitor care a creat un eveniment cultural; un scriitor care conduce o instituţie de cultură cu o activitate remarcabilă; un scriitor care s-a bucurat de recunoaştere internaţională. Manifestarea literară se va încheia cu un spectacol de muzică oferit de artista Eneli.

Totodată, vineri 3 noiembrie 2023, ora 12:00, în parteneriat cu Societatea de Medici şi Naturalişti Iaşi, va avea loc la Muzeul de Istoria Ştiinţelor Naturii din Bulevardul Independenţei lansarea volumului „Marea carte a uitării” semnată de Gabriel Chifu. Alături de autor, despre carte vor vorbi scriitori: Angelo Mitchievici, Vasile Spiridon, Cristian Pătrăşconiu, iar amfition va fi Eugen Târcoveanu.

În deschiderea ceremoniei „Galei Scriitorii Anului”, Primarul Municipiului Iaşi, Mihai Chirica, va acorda criticului literar Nicolae Manolescu titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Iaşi.

Ceremonia „Galei Scriitorii Anului”ce va fi transmisă în direct pe TVR Cultural şi TVR Iaşi va fi moderată de Nicolae Manolescu, Preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, Gabriel Chifu şi Adi Cristi, ultimul fiind unul dintre cei care în 2016 au iniţiat „Gala Scriitorii Anului”.

Proiectul „Gala Scriitorii Anului”, în care vor fi premiaţi „Scriitorii lunii” pentru perioada noiembrie 2022 – octombrie 2023, precum şi „Scriitorul Anului” este co-finanțat de Ministerul Culturii și Primăria Municipiului Iași, prin Casa de Cultură „Mihai Ursachi”.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments