Putine sunt momentele din istoria poporului roman care sa egaleze in dramatism noaptea de 21 spre 22 decembrie 1917 – una in care soarta statului s-a hotarat efectiv in cateva ore. Povestea interventiei decisive a armatei romane, care ajutata de ucraineni a zdrobit o incercare a rusilor bolsevizati de a lichida conducerea Romaniei si de a proclama republica sovietica, este excelent documentata istoric, relatata din zeci de surse, participanti directi la evenimente.
Cu toate acestea, ramane practic necunoscuta publicului larg din tara noastra – inca unul din multele efecte reziduale a 45 de ani de comunism.
Criza atinge apogeul in zorii zilei de 22 decembrie, cand romanii incercuiesc cartierul general al bolsevicilor rusi organizat in Gara Socola din Iasi, ii captureaza pe cei 3.000 de militari din interior si blocheaza la Podu Iloaiei deplasarea catre capitala a altor catorva garnituri de tren incarcate cu trupe rusesti.
Zorii unei noi probleme pentru Romania inghesuita in Moldova: armata rusa incepe sa se bolsevizeze. 1.000.000 de soldati rusi scapa de sub control, isi ucid ofiterii si incep jafurile
Totul incepe cu revolutia rusa din februarie 1917, cand poporul satul de razboi si de infrangeri il rastoarna pe tarul Nicolae al II-lea. Este proclamata republica, noul guvern liberal incearca sa-si tina angajamentele fata de aliati si sa mentina Rusia in Primul Razboi Mondial, dar propaganda bolsevica arunca imperiul in haos. Armata intra treptat in descompunere odata cu disparitia disciplinei mentinute cu bata de vechiul regim tarist, iar in interiorul statului anarhia si tendintele centrifuge ale natiunilor ocupate de rusi nu mai pot fi controlate.
Pe front, situatia e dramatica. Infrangerile zdrobitoare se succed, e haos general, milioane de soldati refuza sa mai lupte, isi ucid ori alunga ofiterii, comanda e preluata de comitete revolutionare.
In noiembrie 1917, cu foarte putin timp inaintea alegerilor care ar fi dus la instalarea unui guvern si Parlament legitime, bolsevicii lui Lenin dau lovitura de stat la Sankt Petersburg, preiau puterea si transmit imediat trupelor sa iasa din razboi si sa vina acasa.
Pentru Romania, care are pe teritoriul sau 1.000.000 de soldati rusi, lucrurile sunt si mai complicate. Pe 26 noiembrie (stil vechi) / 9 decembrie (stil nou), rusii incheie la Focsani armistitiul cu Puterile Centrale pe frontul romanesc. Romania nu are incotro si, ramasa singura, semneaza alaturi de rusi.
Din acest moment, armata rusa intra in descompunere accelerata si isi pierde complet capacitatea de lupta. Trupele parasesc in masa frontul si incep sa bantuie prin Moldova – teritoriul ramas neocupat de Puterile Centrale –, dedandu-se la jafuri, crime si violuri.
Lenin incearca sa repete in Romania scenariul de la Statul Major General al Armatei Ruse, unde un comando de bolsevici condus de plutonierul Krilenko il asasinase pe generalul Duhonin si preluase conducerea. Plutonierul fusese numit peste noapte generalissim
Este momentul in care Lenin trimite in Romania un comando de activisti cu misiunea sa rastoarne guvernul de la Iasi, sa lichideze familia regala si sa proclame republica bolsevica.
Reputatul istoric Petre Otu, unul dintre marii specialisti romani in perioada Primului Razboi Mondial, descrie concis situatia de la inceputul lunii decembrie 2017:
„(…) Regimul bolsevic a incercat sa faca revolutie in Romania, trimitand un comando sub conducerea lui Semion Rosal pentru a elimina dinastia romana si a transforma statul roman in republica sovietica. Functia lui era de comisar al frontului roman.
El mai avea misiunea de a elimina si statul major al trupelor ruse din Romania, in frunte cu generalul Dmitri Serbacev, dupa modelul Krilenko. Acesta, avand grad de plutonier, devenit peste noapte generalissim, a eliminat conducerea Stavka de la Moghilev si l-a ucis pe generalul Duhonin.
Desi avea doar 21 de ani, Rosal era un agitator experimentat, el creand republica Kronstadt, fortareata ce apara intrarea in estuarul Nevei”.
Bolsevicii isi aseaza tabara in gara de la Socola, chiar la marginea Iasiului, acolo unde in perioada 1916-1917 fusese principalul punct de aprovizionare al trupelor rusesti.
Ucrainenii, basarabenii, cazacii si etnicii din Caucaz n-au facut front comun cu rusii bolsevizati si au ramas fideli conducerii militare
Ca de atatea alte ori pe parcursul acestor ani cumpliti, premierul Ionael Bratianu intra in panica si devine incapabil sa mai ia vreo decizie. In fata pericolului crescand, cu mii de soldati bolsevizati in apropierea resedintei regale, generalul Henri Berthelot, comandantul Misiunii Militare Franceze in Romania si principalul consilier al guvernului roman, incearca sa-i puna in miscare pe conducatorii tarii.
Francezilor li se raliaza conducatorii tuturor misiunilor aliate aflati la Iasi: lui Bratianu i se cere sa intreprinda ceva pana nu e prea tarziu.
Intr-o scrisoare trimisa nepoatei sale pe 18 decembrie (5 decembrie pe stil vechi), Berthelot relateaza haosul din Moldova:
„Draga mea Louise,
Dezordinile provocate de rusi sunt din ce in ce mai multe, dar aceste excese par sa determine prin ele insele o reactie. In noaptea de 15 spre 16 decembrie, comitetul bolsevic de la Iasi a pus mana pe comandamentul rus, care s-a supus fara sa opuna rezistenta, seful de statului-major, generalul Viranovski, nedand niciodata dovada de altceva decat de lasitate.
Dar, in noaptea urmatoare, un comitet compus din reprezentanti ai Ucrainei, Basarabiei, Caucazului si ai cazacilor le-a platit cu aceeasi moneda, inchizandu-i pe toti bolsevicii. Rada ucraineana (Parlamentul de la Kiev – n. red.) l-a numit pe Scerbacev (generalul care conducea trupele rusesti din Moldova – n. red.) comandant al fronturilor ucrainean si roman; a fost rechemat generalul Golovin, pentru a-si relua vechiul post de sef de stat-major, pentru ca, odata cu bolsevicii, a fost arestat si Viranovski, dat fiind ca parea sa actioneze in deplin acord cu ei.
In plus, in replica la numeroasele acte de furt care se comit cam peste tot, guvernul roman s-a decis sa ia masuri mai energice si s-au dat ordine pentru ca aceste acte sa fie considerate ca fiind comise nu de catre rusi, ci de catre banditi, impotriva carora se va folosi forta armata si care vor fi imediat adusi in fata Curtii Martiale, pentru a fi judecati si executati in 24 de ore (…)”.
Intamplari cu rusi relatate de generalul Berthelot: unii au baut borcanele cu alcool si flacoanele cu culturi microbiene ale doctorilor romani, altii s-au bagat intr-o pivnita, au impuscat butoaiele si au baut vin pana s-au inecat. Soldatii rusi nu mai asteptau sa se coaca strugurii – ii culegeau verzi ca sa faca posirca
Dezgustul tuturor fata de soldatii rusi pare nesfarsit si razbate aproape palpabil din paginile de memorii si relatarile contemporanilor. Venit fara prejudecati in Est, cu ideea ca va gasi aliati ai Frantei in lupta contra Germaniei, generalul Berthelot se lamureste treptat cu cine are de-a face.
Dintre nenumaratele sale notite despre faptele militarilor rusi in Moldova, iata doar trei exemple:
„Iata o noua intamplare. Directia serviciului roman de sanatate si-a impachetat toate materialele de laborator si vagonul se afla in gara Iasi, incarcat cu flacoane diverse, culturi microbiene, borcane cu alcool, continand tot felul de monstruozitati chirurgicale etc. O banda de rusi trece, cativa simt mirosul de alcool, asa cum mustele simt parfumul de trandafir; prada vagonul, smulg capacele cutiilor, beau tot ce gasesc. Cei mai matoliti adorm pe loc, asteptand sa se risipeasca aburii betiei; un fumator da foc vagonului si toata lumea se prajeste precum cotletele. (…) Ticalosii! Nici nu-i de mirare ca intre romani si rusi exista atat de putina simpatie.” (20 august 1917)
„In timpul cinei, alaturi de Grigorescu (generalul Eremia Grigorescu, eroul care a condus Armata I romana in batalia de la Marasesti si, in toamna precedenta, respingerea atacurilor austro-ungare in prima batalie de la Oituz – n. red.) si maiorul Landrot, vorbim despre procedeele utilizate de rusi: nu asteapta culesul viilor, aduna strugurii verzi pentru a face posirca, dar nu uita nici vinul din crame si pivnite! In aceasta dimineata, doi rusi au fost gasiti inecati intr-o pivnita. Sa nu piarda timpul, au tras cu armele in doua butoaie, apoi si-au lipit gurile de gauri, band pana la inconstienta; vinul a curs pe cei doi betivani si inca se mai revarsa peste ei cand au fost descoperiti. Discursul funebru a fost rostit de ofiterul rus chemat pentru constatarea deceselor a constat in aceste vorbe memorabile: «Ce moarte frumoasa, totusi!».” (11 iulie 1917)
„Rusii continua s-o stearga din fata nemtilor, ca unii care stiu cat le valoreaza pielea si care vor sa si-o puna la adapost. N-as fi crezut, atunci cand am plecat din Franta, ca acesti indivizi pot imbina intr-o asa masura prostia si lasitatea. Este inimaginabil!
Ieri, vreo 400 de rusi s-au dus pe camp pentru a-i alunga pe cultivatori de la seceris, spunandu-le ca lucreaza pentru boieri; taranii le-au raspuns ca ei lucreaza in primul rand pentru a nu muri de foame; rusii n-au inteles si au spus ca e de datoria Guvernului sa-i hraneasca! Ce idioti! Si sefii lor ii lasa sa faca ce vor, fara sa le zica nimic!!!
Nimic altceva in aceste patru zile, Armata 2 romana a continuat curatarea regiunii muntoase, a facut noi prizonieri si a strans si ceva echipament.” (31 iulie 1917)
Romanii nehotarati: ce e de facut cu aceasta pacoste?
Premierul roman nu este insa intru totul de condamnat pentru lipsa sa de hotarare. Situatia e foarte complicata, pentru ca o interventie in forta contra rusilor bolsevizati ar duce inevitabil la o confruntare cu noul regim de la Sankt Petersburg. In acelasi timp, pe masura ce trece timpul devine evident ca prelungirea apatiei va duce la atacul soldatilor rusi asupra statului roman.
In aceasta atmosfera, pe 20 decembrie 1917 se convoaca o sedinta a guvernului la care sunt invitati si 4 generali: Constantin Iancovescu (ministru de razboi), Constantin Prezan (seful Marelui Cartier General), Eremia Grigorescu (comandandul Armatei I) si Alexandru Averescu (comandantul Armatei a II-a).
Pe lista subiectelor de discutat se numara atitudinea pe care trebuie s-o aiba Romania fata de taberele care s-au format in Imperiul Rus si ce e de facut cu gruparea bolsevica formata la Socola.
Varianta romanilor, in Imperiul Rus, este sustinerea ucrainenilor, care au prins ocazia si vor sa-si obtina independenta. Dupa cum vom vedea mai departe, ucrainenii vor juca un rol important si in evolutia evenimentelor din Moldova, ca aliati pretiosi ai romanilor in conflictul cu rusii bolsevizati.
Pe plan intern, generalul Prezan propune sa se intre in forta peste trupele rusesti de la Socola, dar generalul Scerbacev, comandantul teoretic al fortelor militare rusesti din Moldova, se opune.
Discutia se prelungeste fara ca romanii sa fie in stare sa ia vreo decizie. Multi dintre ei sunt asa de inspaimantati ca nu stiu cum sa faca sa scape de responsabilitati.
Sedinta de guvern din 20 decembrie: discutii sterile, tuturor le e teama sa ia o decizie
Liberalul Gheorghe Marzescu, ministru al Agriculturii si unul dintre participanti la sedinta, va zugravi mai tarziu, in memoriile sale, degringolada din tabara romana la aceasta sedinta din 20 decembrie, in timp ce situatia se inrautateste din clipa in clipa:
„(…) In Consiliu, parerile sunt impartite astfel:
1. Take Ionescu califica de absurditate cererea Aliatilor, precum si incercarea lor de a recrea armata rusa. Parerea lui este ca noi suntem legati pentru a lupta contra Germaniei, iar nu de a declara razboi Rusiei, armatei ruse sau numai Rusiei septentrionale. Sa lasam vremea sa-si urmeze cursul si, daca se va denunta armistitiul, sa luptam cat vom putea si sa capitulam, cautand a salva fiinta legala a Statului, Regele, Guvernul si Parlamentul.
2. Misu Cantacuzino si Titulescu sunt de parere sa intram neconditionat in lupta contra bolsevistilor, asa cum cer Aliatii, pentru ca in orice alta solutie se tem de ruptura cu Aliatii si de dezonoarea noastra.
3. Ion Bratianu este de parere sa incercam, cu toate putinele sanse de reusita, actiunea ceruta de Aliati, de a recrea armata rusa, transformand-o dintr-o banda bolsevista intr-o armata care, cel putin in aparenta, va fi constienta de cauza Aliatilor si de obligatiunile ei.
Aceasta insa sub doua conditiuni:
a) Ca in cazul in care actiunea n-ar reusi, si prin urmare Romania obligata sa capituleze si sa se abandoneze germanofililor, Aliatii sa-i lase libertatea de actiune, adica de a face chiar pacea separata, fara a pierde nimic din drepturile ce-i sunt recunoscute prin tratatele de alianta.
b) Ca Aliatii sa-i garanteze averea mobiliara, tezaurul si depunerile Casei de Depuneri si Consemnatiuni, aflate la Moscova, in cazul cand bolsevicii le-ar ataca in urma actiunii noastre. La parerea lui Bratianu par a se asocia ceilalti ministri.
Chestiunea fiind insa de o importanta decisiva, conservatorii cer ca sa mai avem inca un Consiliu maine-dimineata la 11, iar Bratianu cere un Consiliu si cu Regele, tot maine.
Take Ionescu insa atrage atentia ca nimeni nu poate fi obligat sa faca o politica in care n-are incredere. Admite toate opiniunile si nu banuieste [contesta] patriotismul niciuneia dintre ele, dar el prefera sa plece din guvern si din tara. (…) Bratianu declara ca primeste orice solutiuni mai bune ca ale lui, daca se va ivi vreuna, ceea ce constata ca nu s-a ivit. (…)
In timpul acestui Consiliu vine stirea ca sase automobile cu soldati rusi (bolsevisti) inarmati voiesc sa intre in tara pe la Sculeni. Intalnind acolo trupe, s-au indreptat spre Ungheni, unde nu sunt trupe.
Se cere lui Iancovescu sa trimita trupe imediat spre Ungheni. Iancovescu se codeste. De fapt, masurile militare luate sunt slabe. Bolsevistii intra continuu in tara. Ieri au intrat la Socola 2.500 de bolsevisti.
Consiliul decide o organizare mai serioasa militara pentru Iasi.
Vasile Mortun propune – singur in parerea lui – stramutarea Regelui si a guvernului la Vaslui”.
Nu se ajunge la nicio concluzie si romanii se multumesc din nou sa amane luarea unor decizii, spre profunda nemultumire a generalului Berthelot, care vede cum situatia incepe sa scape de sub control: in tot mai multe orase din Moldova apar noi grupari rusesti bolsevizate.
Atacul din seara de 21 decembrie: ucrainenii zadarnicesc o tentativa a rusilor bolsevizati de a-l asasina pe comandantul trupelor rusesti din Romania, generalul Scerbacev
Evenimentele vin insa peste guvernul Bratianu mai repede decat s-ar fi asteptat cineva. La doar cateva ore dupa incheierea sedintei-maraton fara nicio concluzie, in cursul serii de 21 decembrie, un comando bolsevic da navala in locuinta generalului rus Scerbacev si incearca sa-l asasineze. Tentativa esueaza la limita, datorita interventiei unui ofiter francez, a unuia roman si a ucrainenilor, care in toata aceasta valtoare nu fraternizeaza deloc cu rusii – ba dimpotriva.
Gheorghe Marzescu relateaza cu lux de amanunte scena:
„La 10 si jumatate seara bolsevistii cer generalului Scerbacev sa parlamenteze in chestia comandamentului, cerand o intrevedere chiar in aceasta seara cu un comitet de sase bolsevisti.
Generalul Scerbacev ii primeste, dar in loc de sase se gaseste in fata a 20 de bolsevisti. El atunci cheama garda ucraineana tot de 20; ivindu-se discutie intre ei cu privire la cine reprezinta mai bine comitetul din localitate, un tanar bolsevist, doctor in drept, Kornev, scoate revolverul si vrea sa-l impuste pe Scerbacev.
Este oprit in gestul sau de un ucrainean devotat lui Scerbacev, la care toti bolsevistii isi scot revolverele.
Ei sunt dezarmati de ucraineni si Scerbacev aresteaza in chiar casa lui (casa lui Gr. Gr. Iamandi) pe cei patru capi ai miscarii: Kornev, dr. Rosal – trimis special de la Kronstadt, unde organizase miscarea maximalista -, unul al carui nume imi scapa si pe o evreica, Roga.
Imediat dupa incident au venit la Scerbacev Poklewski-Koziel, colonelul Petin, generalul Stefanescu, Al. Constantinescu si, dupa un moment, eu.
Scerbacev, incurajat de colonelul Petin, cere prin generalul Stefanescu guvernului roman concursul trupelor romane pentru distrugerea tuturor centrelor bolseviste, arestarea tuturor comitetelor si, in special, ocuparea in zorii zilei a garii Socola, unde e cel mai important centru bolsevist – patru mii de oameni”.
Grup de militari romani. Sub directa supraveghere a ofiterilor si subofiterilor francezi, armata romana s-a transformat intr-o redutabila forta de lupta in 1917, dupa ce in toamna precedenta se comportase lamentabil. FOTO: IWM.org.uk
Pe cine trimite Lenin la Iasi: Semion Grigorievici Rosal este numit comisar al Consiliului Comisarilor Poporului si are misiunea sa-l rastoarne pe Regele Ferdinand, pentru a proclama Republica Bolsevica Romania
Capul puciului rusesc, Semion Grigorievici Rosal, merita atentie speciala.
Nascut in 1896, acesta este membru al Partidului Bolsevic. Isi incepe activitatea revolutionara de pe bancile scolii. In 1914 se inscrie in Partidul Bolsevic, iar in septembrie 1915 e mobilizat si trimis pe front.
Este arestat insa pentru promovarea propagandei bolsevice pe front, apoi eliberat dupa Revolutia din februarie.
In martie 1917 este trimis in Kronstadt, unde la doar 21 de ani este ales presedinte al comitetului orasenesc al Partidului Bolsevic. In iulie 1917 e iar arestat, de data asta de guvernul Kerenski, dar eliberat dupa lovitura de stat bolsevica din noiembrie.
In decembrie 1917, Lenin il trimite pe frontul romanesc, in calitate de comisar al Consiliului Comisarilor Poporului, cu obiectivul de a organiza un comitet militar-revolutionar care sa-l rastoarne pe regele Ferdinand, sa inlature monarhia din Romania si sa lichideze guvernul.
Arestat in seara zilei de 21 decembrie, cand a incercat asasinarea generalului Scerbacev, va fi transferat autoritatilor militare franceze. Moare la scurt timp dupa aceea, in decembrie 1917, in conditii neelucidate pana astazi.
Take Ionescu, „un om mort de frica”. Generalul Iancovescu, ministrul de Razboi, ar vrea sa se fofileze si sa participe la sedinta decisiva doar prin telefon
Tentativa de puci impotriva conducerii armatei rusesti din Moldova ii urneste, in sfarsit, pe romani, care-si dau seama ca, dupa ce vor afla de arestarea liderilor lor, trupele bolsevice vor reactiona violent.
Dar chiar si in acest moment critic in guvernul Bratianu sunt personaje care, inspaimantate, se gandesc mai degraba cum sa-si scape pielea. Unul dintre cei speriati de moarte este chiar ministrul de razboi, generalul Iancovescu, despre care Marzescu relateaza ca este „perplex in fata lui Scerbacev si gata de a trata chestia la telefon (adica sa evite participarea personala la sedinta de guvern – n. red.). Ii atrag atentia ca chestia e de o gravitate politica hotaratoare si ca trebuie sa mearga cu mine la Bratianu, chiar acum noaptea”.
Este deja ora 23.30 cand cei doi – Marzescu si Iancovescu – il trezesc din somn pe Bratianu si ii spun ce s-a intamplat la Scerbacev. Premierul convoaca imediat Consiliul.
Dar Iancovescu nu e singurul care ar da bir cu fugitii. Marzescu relateaza: „Eu ma duc sa iau pe Take Ionescu, care doarme la Titulescu (str. Sf. Haralamb, casele Corjescu, unde a stat mama), ii comunic cu putine cuvinte situatia. Take Ionescu, fiert, spune ca Aliatii vor sa ne faca sa jucam la carte forcee; un om mort de frica”.
Sedinta decisiva din noaptea de 21 spre 22 decembrie. Dupa ore de certuri intre membrii guvernului, Generalul Prezan, cu ceasul in mana, se ridica in picioare si-i anunta ca timpul a expirat: trebuie sa ia o decizie
In crucea noptii, intr-o vila din centrul Iasiului, o mana de oameni discuta destinul Romaniei. Marzescu relateaza: „(…) Bratianu expune foarte clar situatiunea. Nu este cu putinta de a se iesi din aceasta alternativa: sau intram in lupta cu bolsevistii, ceea ce echivaleaza cu razboiul contra Rusiei septentrionale, in sensul politicii Aliatilor si in interesul sigurantei interioare a statului roman, sau lasam ca valul bolsevist sa ne acopere, sa rupem cu Aliatii si sa intindem mana Germaniei.
Intre doua solutiuni primejdioase, trebuie sa ne oprim la aceea care da un procentaj cat de mic de sperante pentru mentinerea frontului si scapa panasul [onoarea] Romaniei.
Cu toate ca in solutiunea antibolsevista riscam pierderea tezaurului, represalii impotriva romanilor si intreruperea, cel putin temporara, a aprovizionarilor din Rusia, n-am ezitat sa adoptam aceasta solutie, pentru ca ea scapa forma de guvernamant a tarii, Dinastia si onoarea obligatiunilor noastre fata de Aliati si speranta slaba, dar in definitiv speranta, unei mentineri a frontului nostru, a frontului rus din tara, ceea ce impiedica retragerea devastatoare a trupelor ruse in debandada. A fost unul dintre cele mai grele momente de hotarare”.
Decizia nu se ia insa in unanimitate. „Consiliul in majoritatea lui a hotarat, la orele patru si jumatate, razboiul cu bolsevistii, fiind contra: Take Ionescu, Pherekyde, Greceanu si generalul Iancovescu. Take Ionescu, prapadit, declara ca el demisioneaza pentru ca considera totul ispravit si ca nu-si poate lua raspunderea unei asemenea masuri; in fond refuza pentru a-si pazi pielea, crezand ca situatia lui va fi mai usoara iesind din Guvern”, scrie Marzescu.
Dar nici Bratianu n-are curajul sa-si asume raspunderea fara a avea in spate tot guvernul, asa ca il preseaza pe Take Ionescu sa se razgandeasca. Acesta refuza si-si scrie demisia, desi cei prezenti ii reamintesc ca are o datorie fata de tara si fata de Rege.
Cum discutiile se prelungesc steril, generalul Prezan, comandantul Armatei, se ridica in picioare si, cu ceasul in mana, cere guvernului sa ia o decizie, deoarece pregatirea operatiunii de lichidare a fortelor bolsevice necesita doua ore, iar noaptea e pe sfarsite.
Intr-un final, cu majoritate de voturi, cabinetul Bratianu autorizeaza interventia militara, iar Regele Ferdinand isi da si el acordul.
Regele Ferdinand (asezat) intre ofiterii romani. Langa el, tinand harta, generalul Alexandru Averescu, comandantul Armatei a II-a. FOTO: IWM.org.uk
Lichidarea amenintarii bolsevice din Romania: Divizia 16 infanterie incercuieste gara Socola si ocupa centrul de comanda al pucistilor, trupe romane intercepteaza trenurile cu rusi pornite din Suceava spre Iasi. Au loc lupte si in alte localitati
La ora 6.00, in zorii zilei de 22 decembrie, generalul Prezan ordona ca Divizia 16 infanterie, aflata sub comanda generalului Stefan Stefanescu, sa execute ordinul de neutralizare a cuibului bolsevic din gara Socola.
Trupele romane incercuiesc gara si ii iau ca din oala pe militarii rusi care inca dorm si nu stiu ca liderii lor au fost arestati in seara precedenta. Peste 3.000 de soldati bolsevici sunt dezarmati fara sa apuce sa opuna rezistenta.
Simultan, Marele Cartier General roman actioneaza pentru a prelua controlul rapid asupra intregii tari, inainte ca rusii sa apuce sa se organizeze. Moldova este impartita in 8 zone cu centrele la Botosani, Falticeni, Iasi, Podu Iloaiei, Roman, Vaslui, Bacau si Barlad. In fiecare zona actioneaza cate o divizie romaneasca, misiunea fiind de a-i supraveghea pe rusi si de a proteja populatia.
Viteza cu care generalul Prezan executa planul este esentiala pentru succesul acestei nopti caracterizate de istoricul Petre Otu drept „una dintre cele mai dramatice din istoria Romaniei”.
In timp ce, la Socola, Divizia 16 infanterie lichideaza cartierul general al bolsevicilor, „800 de bolsevisti armati, amenintand cu revolverele personalul garii Burdujeni (din Suceava – n. red.), au facut doua trenuri si au pornit spre Iasi”, relateaza Marzescu, care continua: „S-a dat ordin trupelor de la Podu Iloaiei sa-i opreasca si sa-i dezarmeze”.
Regele Ferdinand inspecteaza trupele romane. Spre deosebire de armata rusa, cea romana si-a pastrat coeziunea si n-a raspuns pozitiv la propaganda pacifista dusa de bolsevici si inamicii germani. Puciul din decembrie 1917 a esuat pentru ca armata romana a ramas loiala tarii si Regelui Ferdinand. FOTO: IWM.org.uk
Intre timp, vestile despre nelegiuirile rusilor continua sa curga: „Din Dorohoi vine stirea ca mosia lui Coco Rosetti, Ionasenii din Varful Campului, a fost devastata”. Au loc si alte ciocniri cu bandele bolsevice, precum cele de la Roman si Botosani, dar in ansamblu actiunea hotarata a romanilor paralizeaza orice tentativa de coordonare a pucistilor ramasi liberi, astfel ca trupele rusesti incep sa se retraga oarecum organizat din Moldova.
Generalul Berthelot va rezuma evenimentele, cu precizie militareasca, patru zile mai tarziu: „(…) Maximalistii si-au reluat atacul si au navalit in casa lui Scerbacev, pentru a-l forta sa demisioneze si a-i juca o festa urata. Noroc ca Scerbacev era inconjurat de cativa soldati fideli care l-au aparat curajos si au arestat agresorii. De aceasta data, nu s-au multumit sa-i duca pana la Ungheni, ci i-au incarcerat.
Aceasta masura le-a redat increderea lui Scerbacev si comitetelor nationalitatilor care-l inconjoara, mai ales ucraineni si tatari, care, cu ajutorul trupelor fidele, au inceput sa aresteze comitetelor bolsevice din armata. In plus, romanii au luat masuri de ordine pe teritoriul lor, pentru a pune capat actelor de vandalism pe care bandele dezorganizate le planuiau”.
Tot ofiterul francez semnaleaza ca, din acest moment, greul cade pe Basarabia, unde hoardele de soldati rusi scosi din Romania fac prapad: „Sarmana Basarabia sufera cel mai mult din aceasta pricina, pentru ca acolo, ca in intreaga Rusie, nu exista trupe capabile sa instaureze un pic de ordine in plin haos. De aceea, sunt jafuri peste tot, iar ceea ce nu se mai poate manca, se distruge. Bolsevicii insisi sunt in imposibilitatea de a se face ascultati. Au dezorganizat intr-atat de temeinic armata, incat nu mai au trupe nici pentru ei si un singur regiment disciplinat ar putea traversa toata Rusia, fara ca cineva sa i se poata opune”.
Epilog: furiosi ca le-a fost dejucat planul din Romania, Lenin si Trotki trec la amenintari. Rusii proclama tara noastra „teritoriu al Revolutiei Ruse” unde au dreptul sa intervina si confisca tezaurul – 11,5 miliarde de dolari in banii de acum
Esecul planului de a rasturna puterea de la Iasi si de a proclama republica bolsevica in Romania a starnit furie la Petrograd (fostul Sankt Petersburg). Relatiile romano-rusesti se deterioreaza iremediabil, iar Lenin si Trotki cer socoteala in termeni violenti. Cei doi ameninta Romania ca „pe teritoriul Revolutiei Ruse nu vom tolera niciun fel de represalii nu numai impotriva rusilor, ci si impotriva revolutionarilor si socialistilor romani”.
Cu alte cuvinte, folosind o formula ambigua precum „pe teritoriul Revolutiei Ruse”, Lenin si Trotki lasa de inteles ca se considera indreptatiti sa atace Romania (ceea ce vor si incerca sa faca anul urmator, fiind respinsi de fortele romane si cele franceze pe granita de pe Nistru).
Dupa ce au ratat lovitura de stat planuita la Iasi, la 31 decembrie 1917/13 ianuarie 1918 rusii il aresteaza pe ministrul roman de la Petrograd, Constantin Diamandy, laolalta cu tot personalul ambasadei. Totusi, la presiunile corpului diplomatic international acreditat la Petrograd, diplomatii romani sunt pusi in libertate doua zile mai tarziu si expulzati imediat din tara. In orase de pe teritoriul imperiului, precum Odessa si Herson, cetatenii romani devin tinta atacurilor lansate de bolsevici.
Relatiile diplomatice dintre Romania si Rusia bolsevica se rup pe 13/26 ianuarie 1918, cand Sovietul Comisarilor Poporului al Republicii Socialiste Federative Sovietice Ruse anunta: „Toate relatiile diplomatice cu Romania inceteaza. Legatia romana si, in general, toti reprezentantii autoritatilor romane se expulzeaza pe cea mai scurta cale dincolo de frontiera”.
Motivul oficial este intrarea trupelor romane in Basarabia, actiune decisa de guvernul roman la 1/13 ianuarie 1918 si materializata la 10/23 ianuarie acelasi an. Asa cum anticipasera romanii inca din momentul hotararii de a lichida fortele bolsevice de la Socola, rusii se folosesc de prilej pentru confisca oficial tezaurul Romaniei depozitat la Moscova – o avere care, evaluata la banii din 2023, se ridica la 11,5 miliarde dolari si pe care tara noastra n-a mai recuperat-o niciodata.
