Armata României va avea propriul satelit militar. România demarează achiziția și poate deveni furnizor satelitar în regiune

0
27
Image: 396860360, License: Royalty-free, Restrictions: , Model Release: no, Credit line: Naeblys / Alamy / Alamy / Profimedia

România va avea propriul satelit militar. Achiziția satelitului va fi demarată cel târziu în 2024.

Ideea de a achiziționa un satelit propriu nu e una nouă. Încă din 2018 au apărut informații cu privire la intenția Armatei României de a achiziționa un satelit pentru a evita costurile de închiriere a serviciilor de comunicare prin satelit.

Costurile cu închirierea în perioada 2008-2018 au fost de 7.5 milioane de euro.

Potrivit datelor din media de la vremea respectiv satelitul va avea o durată de viață garantată de cel puțin 15 ani.

În 2018, Gabriel Leș, pe atunci ministrul al Apărării, a avut o întâlnire cu președintele Agenţiei Spaţiale Române (ROSA), Marius-Ioan Piso, și cu o delegație de experți tehnici ai Agenției Spațiale Europene (ESA).

Experții ESA s-au aflat în România pentru asigurarea suportului tehnic Agenției Spațiale Române, instituție care participă la realizarea studiului-concept pentru fundamentarea proiectului sistemului satelitar de telecomunicații care va deservi nevoile Sistemului Național de Securitate al României, program care va fi coordonat de Ministerul Apărării Naționale. Implementarea programului ar fi trebuit să înceapă din 2022.

Generalul-maior Teodor Incicaș, șeful Direcției Generale pentru Armamente, a anunțat achiziția acestui satelit militar în podcastul Observatorului Militar al MApN din urmă cu o lună. Oficialul Ministerului Apărării a vorbit despre achiziția satelitului militar în contextul unei discuții care vizau viitoare programe de înzestrare ale Armatei.

„Un alt program pe care îl dorim să-l începem, dar nu știm dacă se va întâmpla anul acesta sau în anul următor, se referă la sistemul satelitar militar de telecomunicații. Aici vom începe achiziția acestui sistem în funcție de modul în care își termină fundamentarea pe cerințe operaționale echipa condusă de comandantul comunicațiilor și informaticii și în funcție de alegerea acestora noi vom cumpăra respectivul sistem. Asta înseamnă că vom avea un satelit militar românesc”, a precizat generalul-maior Teodor Incicaș, șeful Direcției Generale pentru Armamente.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments