28 persoane au fost retinute in dosarul fabricii de vise din comuna Miroslava. Proprietarul afacerii era un cetatean german

0
546

Procurorii DIICOT Iasi au dispus retinerea a 28 persoane in dosarul fabricii de vise din comuna Miroslava. Afacerea apartinea unui cetatean german.

„Investițiile în industria cânepei au luat avânt în ultimii 3 ani datorită relaxării brusce a reglementărilor atât în ​​Statele Unite, cât și în Europa. Acest lucru a condus la o creștere semnificativă a numărului de oameni care văd piața CBD ca pe o oportunitate de investiție. CanX este un angrosist și producător premium de CBD…Deoarece piața globală de CBD este în mare parte nereglementată, utilizatorii pot fi victimele unor informații false sau înșelătoare, cu consecințe periculoase pentru sănătate. Înțelegem că clienții preferă o abordare simplificată, dar detaliată a CBD și a piețelor sale potențiale. Prin urmare, rămânem angajați să oferim informații actualizate despre industria CBD, consolidându-ne în același timp reputația de cel mai de încredere furnizor de CBD din jurul tău”, se mentiona pe pagina companiei care derula activitatea in comuna Miroslava.

De asemenea, s-a stabilit că în perioada octombrie 2022 – septembrie 2023, membrii grupului infracțional au produs în vederea comercializării peste 100.000 de dispozitive tip VAPE care conțineau substanțe care produc efecte psihoactive ( HHC, HHC-P, HHC-O, H4CBD, THC-P) de natură a pune în pericol viața persoanelor care le consumă. Investigațiile efectuate au relevat o creştere exponenţială în rândul tinerilor (preponderent în zona şcolilor şi liceelor) a consumului de produse de tip „Vape” care au în compoziţie derivaţi din plante de canabis şi prin urmare un efect psihoactiv. O parte din aceste produse au în componenţă un produs chimic, derivat al THC-ului ( obţinut în mod sintetic), cu denumirea generică HHC (hexahydrocannabinol) o substanță ce are capacitatea de a produce efecte psihoactive (stări de euforie, halucinaţii şi chiar probleme medicale temporare), asemănătoare consumului de canabis şi comparabile celor induse de consumul noilor substanţe psihoactive, denumite generic „etnobotanice”.
S-a reținut că începând cu finele anului 2022, mai multe persoane care sunt angajate sau controlează două societăți comerciale de pe raza județului Iași, au constituit un grup infracţional organizat, având ca scop importul, exportul, producerea, fabricarea şi alte operaţiuni cu substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive. În acest context aceştia produc și comercializează dispozitive electronice de vapat şi produse de tip „edibles” ( jeleuri, prăjituri, drajeuri etc ) cunoscând că au în compoziție substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive, identificându-se în cursul investigațiilor substanțele HHC, HHC-P, HHC-O, H4CBD, THC-P și în unele cazuri inclusiv THC.

Din cercetările efectuate a mai rezultat că dispozitivele de tip „vape” care au în componenţă HHC sunt comercializate preponderent pe piaţa on-line ( site-uri de specialitate şi site-uri notorii care au ca obiect de activitate comerţul general cu diferite produse) dar şi în cadrul unor magazine situate în centre comerciale. Cu privire la potenţialul psihoactiv al substanţei HHC, EU Early Warning System ( EWS ) a emis primele avertizări în luna octombrie 2022, substanţa în sine fiind în prezent intens monitorizată de către European Monitoring Center for Drugs and Drug Addiction ( EMCDDA ). Având în vedere acest aspect, comercializarea produselor ce conţin HHC, HHC-P, HHC-O, H4CBD, THC-P intră sub incidenţa Legii nr. 194 din 2011 (republicată) privind combaterea operațiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare.
0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments