Fosta contabilă de la Operă, concediată de Beatrice Rancea, și-a recâștigat postul

0
176
Beatrice Rancea
Procesul dintre Beatrice Rancea, fostul manager al Operei Iași, și contabila Alice Gogan, pe care a concediat-o, s-a terminat într-o primă fază în favoarea celei din urmă.”Anulează preavizul de concediere individuală emis de către intimata Opera Naţională Română Iaşi. Dispune reintegrarea contestatoarei pe postul similar celui de contabil-şef deţinut anterior emiterii actelor anulate. Obligă intimata să plătească contestatoarei o despăgubire egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariata, începând cu data încetării contractului individual de muncă şi până la data reintegrării efective. Obligă intimata să plătească contestatoarei suma de 20.000 lei cu titlu de daune morale. Obligă intimata să plătească contestatoarei suma de 4832 lei cheltuieli de judecată (onorariu avocat)”, au hotărât judecătorii ieșeni.

Soluția nu ste definitivă, putând fi atacată cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare la Tribunalul Iaşi, conform zdi.

Vă reamintim că Simona Alice Gogan, care până la sfârşitul lunii ianuarie 2020 a ocupat funcţia de director economic a Operei Naţionale Române Iaşi, a acţionat în instanţă instituţia. Pe 19 februarie, Simona Gogan a depus o plângere la Judecătoria Iaşi prin care contestă decizia de concediere şi solicită repunerea în funcţia pe care a deţinut-o. „Consider că s-a comis o nedreptate. Conducerea ONRI, prin managerului Beatrice Rancea, şi-a motivat decizia printr-o schimbare de organigramă, desfiinţând postul de contabil-şef şi oferindu-mi un post de economist“, a declarat Simona Gogan.

Fostul contabil-şef al ONRI susţine că întreg conflictul cu actuala conducere ar fi escaladat atunci când i-a atras atenţia managerului Beatrice Rancea că încheie contracte fără a avea acoperire bugetară şi că încalcă legea achiţiţiilor publice. După ce a fost retrogradată din funcţie, Simona Gogan a depus un memoriu la Ministerul Culturii, dar şi la alte instituţii de control ale statului, în care aduce grave acuzaţii managerului Beatrice Rancea. O primă acuzaţie adusă de Simona Gogan managerului ONRI ar fi modul în care a dispus cheltuirea suplimentării de buget primite de instituţie în decembrie 2019. Din cele aproape trei milioane de lei veniţi de la Ministerul Culturii, două milioane de lei ar fi mers pe achiziţia unor bunuri.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments