Centura de Est a Iașului, motiv de cearta între Cătălin Urtoi, conducerea Consiliului Județean Iași si city managerul orasului

0
265

Consilierul ministrului Transporturilor le-a reproşat şefilor administraţiei ieşene, într-un mesaj postat marţi seară pe pagina de Facebook, că proiectantul studiului de fezabilitate pentru Centura Est a Iaşului, Proiect Construct Regiunea Transilvania, i-a transmis că nu dispune la acel moment de toate documentele cerute. Cătălin Urtoi a afişat şi un extras al e-mailului primit de el, în care proiectantul pune în contrast întârzierea răspunsurilor aşteptate de la Iaşi cu rapiditatea instituţiilor din alte judeţe.

„În vederea rezolvării acestei probleme, am contactat responsabilii din cadrul Consiliului Judeţean Iaşi şi am fost trimişi de la un responsabil la altul fără desemnarea unei persoane clare care să rezolve această problemă. În concluzie, ne lovim de o birocraţie continuă şi de lipsa implicării instituţiilor care, după implementarea proiectului, ar putea beneficia de pe urma acestuia ţinând cont că această lucrare dispune de finanţare europeană”, se arată în mesajul primit de Urtoi, care l-a şi „dat mai departe”. Aflat pe lista de rezervă a PNRR tocmai din cauză că documentaţia încă nu este finalizată, proiectul Centurii Est e menit să lege autostrada A8 (căreia tocmai i s-a fixat traseul definitiv în nordul municipiului Iaşi) de DN 28 (după localitatea Osoi) şi de DN 24 (după satul Schitu Duca).

Miercuri, cele două instituţii ieşene „incriminate” au arătat că situaţia este rezolvată. Vicepreşedintele CJ Marius Dangă s-a arătat surprins, „ştiind că, încă de pe data de 10 ianuarie 2023, Consiliul Judeţean Iaşi a pus la dispoziţie documentele care ţin de instituţia noastră. Am vorbit astăzi (miercuri, n.r.) cu directorul general al firmei respective şi cu responsabilul de proiect şi mi s-a transmis că lucrurile erau deja clare. Prin conducerea Consiliului Judeţean, dar şi prin funcţionarii publici desemnaţi în acest sens, suntem în contact permanent atât cu CNAIR cât şi cu proiectanţii obiectivelor de infrastructură care privesc judeţul nostru”, a comentat el situaţia reclamată de Cătălin Urtoi.

Consilierul ministrului a solicitat de asemenea o persoană de contact a celor două instituţii, vărsându-şi totodată oful pe city managerul Iaşului, Petru Movilă: „Nu înţeleg de ce acest domn, care zice că este City Manager al Iaşului, nu cunoştea această problemă, mai ales că în şedinţele bilunare de la CNAIR intervine şi tot timpul spune că se ocupă! Vă rog, domnule City Manager, ca până mâine (miercuri, n.r.) să ajungă informaţiile cerute de proiectant, chiar dacă această rugăminte vine din partea unui consilier pe care nu-l agreaţi şi spuneţi prin grupurile dvs. politice că nu fac nimic.”
Firma câştigatoare a contractul de realizare a studiului de fezabilitate pentru Centura de Est are un termen de 18 luni pentru finalizarea  documentatiei.

Petru Movilă, City Manager Iasi:„Primaria nu este parte in contract este beneficiar cu institutia Consiliului Judetean care pune la dispozitie toate datele necesare pentru realizarea proiectului de care avem mare nevoie. Este al doilea an in care proiectantul nu si-a inchis responsabilitatile. Sunt bani in buget si cei care pierd prin depunerea la timp a proiectului sunt iesenii. Suntem beneficiarii acestui contract si al acestui proiect.”

Firma Proiect Construct Regiunea Transilvania SRL a câştigat, cu 3,17 milioane de lei, contractul de realizare a studiului de fezabilitate pentru Centura de Est. Atribuit în primăvara anului trecut, contractul prevede un termen de 18 luni pentru finalizarea SF-ului. Traseul viitoarei centuri ocolitoare are o lungime de 29 km, din care 24 km de drum vor trebui construiţi de la zero.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments