Seful Biroului Rutier Iasi si alti 13 agenti de politie, trimisi in judecata pentru luare de mita

0
283

Gheorghita Ciobanu, seful Biroului Rutier Iasi, si alti 13 agenti de politie au fost trimisi in judecata de procurorii Directiei Nationale Anticoruptie intr-un dosar in care sunt acuzati de luare de mita in forma continuata, in schimbul protectiei promise si asigurate unor persoane in cazul savarsirii unor contraventii la regimul circulatiei.

Potrivit unui comunicat al DNA, transmis miercuri, 5 mai, procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Serviciul teritorial Iasi i-au trimis in judecata, sub control judiciar, pe Gheorghita Ciobanu, la data faptei sef al Biroului Rutier Iasi – Politia Municipiului Iasi, pentru luare de mita in forma continuata (noua acte materiale) si pe Nicolae Robert Barabas, Bogdan Gabriel Ciochina, Gabriel Damoc, Liviu Andrei, Cristinel Catalin Lohan, Constantin Bogdan Toderascu, la data faptelor agenti de politie rutiera, pentru luare de mita in forma continuata.

In acelasi dosar, au fost deferiti justitiei si Felix Nelu Crenganis, la data faptei agent de politie si coordonator al Atelierului Confectionari Placute de Inmatriculare Iasi din cadrul DPCRIV, pentru luare de mita in forma continuata si trafic de influenta (2 infractiuni) si directorul general al unui restaurant din municipiul Iasi, pentru dare de mita in forma continuata (2 infractiuni – 84 acte materiale) si conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de catre o persoana care nu poseda permis de conducere, in forma continuata.

In fata judecatorilor, in stare de libertate, vor ajunge si Robert Andrici, Doru Ionut Crivoi, Paul Etcu, Ionut Lucian Landea, Dan Constantin Paulet si Adrian Stefanica, la data faptei agenti de politie rutiera, pentru luare de mita in forma continuata, dar si un agent comercial al aceluiasi restaurant din municipiul Iasi, pentru complicitate la dare de mita in forma continuata.

Procurorii anticoruptie noteaza in rechizitoriu ca, in perioada 2019 – 2020, cei 14 lucratori in cadrul Politiei Rutiere Iasi, in baza unei intelegeri tacite cu conducerea unui restaurant, ar fi pretins si primit direct si prin intermediari, de la directorul acelui restaurant (inculpat in prezenta cauza), bani si produse alimentare de catering (livrare preparate culinare).

„Foloasele respective ar fi fost primite pentru a-l proteja atat pe director (care nu detinea permis de conducere) cat si pe conducatorii auto ai restaurantului, in sensul de a nu constata si sanctiona contraventiile comise de acestia sau eventualele contraventii pe care ei le-ar savarsi sau/si pentru a le aplica sanctiuni contraventionale mai blande. Produsele respective ar fi fost pretinse atat pentru sine, cat si pentru alte persoane (prieteni, rude) din anturajul politistilor”, se precizeaza in comunicat.

In acelasi context, spun anchetatorii, Felix Nelu Crenganis, agent de politie, ar fi pretins si primit, direct si prin intermediari, de la acelasi om de afaceri, sume de bani si produse alimentare in schimbul carora ar fi dispus confectionarea si ar fi eliberat, fara respectarea procedurilor legale, mai multe placute de inmatriculare pentru autoturismele ce apartineau restaurantului.

In perioada septembrie 2019 – 24 februarie 2020, Felix Nelu Crenganis ar fi pretins si primit de la doua persoane produse in valoare de 1.320 lei si 350 de euro pentru a interveni pe langa examinatorii din cadrul Politiei Rutiere, in scopul favorizarii persoanelor respective la promovarea probei practice a examenului de obtinere a permisul auto”, arata procurorii.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunal Iasi cu propunere de a se mentine masurile preventive si asiguratorii dispuse in cauza.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments