Autoritățile au constituit o asociație pentru a eficientiza transportul metropolitan

0
115

A fost constituită Asociația Metropolitană de Transport Public Iași (AMTPI), instrumentul prin care Consiliul Județean Iași, împreună cu Primăria Municipiului Iași și 15 comune din zona metropolitană vor putea colabora pentru a identifica un plan de transport metropolitan coerent, care să asigure un sistem de mobilitate inteligentă pentru zona periurbană.
„În tot acest demers stă și unul dintre obiectivele noastre de a eficientiza transportul public concomitent cu implementarea măsurilor de protecție a mediului prin introducerea trenului metropolitan ca mijloc de transport alternativ. Urmează să înscriem asociația în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor pentru a trece apoi la #FaptePentruIasi și să implementăm soluțiile pentru modernizarea transportului public.”, a declarat Costel Alexe, Președintele Consiliului Județean Iași.
În cadrul Adunării Generale a AMTPI a fost adoptat actul constitutiv, statutul și au fost votați membrii Consiliului Director, format din Președinte Costel Alexe, Prim-Vicepreședintele Mihai CHIRICA și membrii Benoni MORUZI, Primarul Comunei Aroneanu, Ion TĂNASĂ, Primarul Comunei Popricani și Dan NIȚĂ, Primarul Comunei Miroslava.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments