Dăncilă, replică pentru Iohannis: ”Îl rog să nu mai iasă cu declarații care fac rău României”

Premierul Viorica Dăncilă i-a dat o replică președintelui Klaus Iohannis, care a cerut luni înlocuirea guvernului ”Dragnea-Dăncilă”, afirmând că este „un accident al democrației românești”.

0
217 views
Viorica Dancila

Declarațiile premierului:

– Am văzut ieri declarații cu privire la faptul că România nu este pregătită

– În calitate de prim-ministru vă asigur că România este pregătită, că suntem în grafic atât din punct de vedere al programului pentru președinție, dar și din punct de vedere organizatoric și logistic

– Aceste declarații nu pot face decat rău României. Este fără precedent într-un stat UE și cer tuturor forțelor politice, inclusiv președintelui să se abțină de la astfel de declarații pentru că România are nevoie de consens, unitate și buni români care să se gandească la propia țară și mai puțin la interesele personale

– Domnul președinte nu trebuie să evalueze acest lucru, ne-am obișnuit cu aceste declarații
nu vreau să-i răspund, nu vreau să procedez la fel cum face dumnealui

– Îl rog să nu mai iasă cu aceste declarații care fac rău României

– De câte ori mă va ataca eu voi răspunde cu ceea ce fac eu pentru România, pentru români

– Românii s-au saturat de dispute, cred ca trebuie să vedem cum facem pentru a avea rezultate pe plan intern si extern

SURSA www.stirileprotv.ro