Caz revoltător la Iași: copil ars cu o substanță toxică aruncată în fața blocului de un locatar supărat

0
128 views

Incident şocant la Iaşi. Un copil de 8 ani a ajuns la spital, cu arsuri provocate de o substanță toxică, aruncată în faţa blocului de un locatar supărat că cei mici fac gălăgie.

 

Copilul ar fi alunecat în substanţa folosită la exterminarea şobolanilor şi a început să plângă pentru că îl ardea pielea. Vecinul a fugit de acasă, însă poliţiştii i-au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală.

 

Incidentul s-a petrecut în cartierul Nicolina din Iaşi. Un bărbat a fost văzut împrăştiind conţinutul unei sticle în fata scării blocului şi în acelaşi timp i-a ameninţat pe copii să nu mai facă zgomot. Dar unul dintre copii a alunecat în respectiva substanţă şi a simţit cum îi ard hainele şi pielea.

 

Martor: „Copiii spun că ar fi văzut pe cineva care stropea pe aici şi tot acela îi alungă că fac gălăgie aici. Am înţeles că a căzut copilul jos s-a ars, pe spate, pe mâini.”

 

Pentru că mirosul persista, poliţiştii care conduc ancheta au solicitat astăzi din nou prezenţa unui echipaj de la ISU. Specialiştii au stabilit că este vorba despre o substanţă corozivă folosită ca otravă de şobolani. În concentraţie mare, substanţa atacă pielea spun reprezentanţii ISU.

 

După ce au luat probe, pompierii au spălat din nou zona cu apă în speranţa că vor şterge urmele substanţei. Părinţii care locuiesc în zonă sunt revoltaţi, mai ales că sute de copii trec pe acolo zilnic.

 

Locatar: „Este foarte grav…cu toţii avem copii şi nepoţi, nu se poate aşa…cred că-l deranja noaptea şi ca să nu-l deranjeze a stropit cu acid…”

 

Locatar: „Ce să faci…uite aşa se adună unii oameni care nu au ce căuta la bloc probabil…”

 

Copilul de 8 ani ars a rămas internat la spital, fiind tratat în prezent pentru arsurile suferite. Poliţiştii au început ancheta pentru a stabili ce s-a întâmplat.

 

(Sursa: Știrile Pro TV)