UMF Iași NU organizează concurs de admitere în septembrie 2016

0
169

Conducerea Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași a luat hotărârea, validată de Senatul Universității întrunit astăzi, 28 iulie 2016, de a nu organiza concurs de admitere în luna septembrie 2016 pentru locurile rămase disponibile în urma examenului de admitere din data de 25 iulie.

 

Concursul de admitere din sesiunea septembrie va reprezenta un concurs prin selecţie de dosare pentru locurile rezervate candidaţilor absolvenţi ai învăţământului superior de stat (licenţiaţi) care doresc să urmeze a II-a facultate în regim cu taxă la specializările: Medicină (10 locuri) și Medicină Dentară (3 locuri).

 

Prof.Univ. Dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iași: „Cuvântul cheie al Planului meu managerial, documentul pe baza căruia am primit mandatul de a conduce Universitatea de Medicină ieșeană în următorii 4 ani, a fost și este «Excelența», definită ca efort continuu întru mai bine în toate domeniile care privesc viața comunității universitare: procesul de învățământ (în toate formele lui), cercetarea, imaginea și comunicarea. «Excelența în educație» este rezultatul conjuncției a trei factori: cadre didactice, studenți și condiții de studiu. Nu putem vorbi de excelență în educație fără profesori bine pregătiți, oricât de buni ar fi studenții și oricât de bune condițiile de studiu; de asemenea, nu poate fi vorba de excelență în educație în absența condițiilor de studiu și a dotărilor pe măsură, oricât de buni ar fi studenții și profesorii. La fel de adevărat este însă că nu putem aspira la excelența în educație fără o bună calitate a studenților pe care îi recrutăm. Iar dacă ne dorim studenți buni, trebuie să-i căutăm cu maximă atenție și să punem permanent mai presus argumentul calitativ în defavoarea celui cantitativ. Acesta este motivul pentru care admiterea din acest an a fost semnificativ mai complexă decât cele din anii trecuți. Iar efectele s-au văzut cel mai bine în numărul celor înscriși. Pe termen scurt, putem considera numărul candidaților drept o veste mai puțin îmbucurătoare, dar pe termen mediu și lung admiterea din acest an a reprezentat un prim pas într-o direcție corectă și necesară. Este un început bun, dar și un efort care trebuie continuat pentru a da rezultatele pe care ni le dorim. Este motivul pentru care am militat în cadrul Consiliului de Administrație și susțin decizia luata de C.A. ca Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași să NU organizeze o nouă sesiune de admitere în toamna acestui an.”

 

Daniela Druguș, director general UMF Iași: „Consiliul de Administrație al Universității de Medicină și Farmacie «Grigore T. Popa» a luat decizia de a nu mai organiza o nouă sesiune de admitere în septembrie, și, implicit, de a avea anul acesta un număr mai mic de studenți, cu convingerea că nu cantitatea este cea care contează în actul educațional. Este o abordare greşită să considerăm că singura sursă de venit a unei universităţi este reprezentată de studenţii de la locurile cu taxă. Structura veniturilor este diversificată, o parte importantă în buget este provenită din cercetare, din proiectele naţionale şi internaţionale. Prosperitatea unei universități este dată de excelența actului educațional și de performanța în cercetare.” 

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments