Sclave sexuale la 15 ani. Suceveni arestați preventiv pentru exploatarea sexuală a unor adolescente abandonate de familii

0
184

Fotografie simbol

Doi indivizi din comuna suceveană Arbore au intrat în atenţia procurorilor DIICOT Suceava după ce au obligat mai multe copile cu vârsta de până la 16 ani să se prostitueze pentru ei. Valentin Rîpă zis „Palea”, de 28 de ani şi Gheorghe Curjos alias „Gimi”, de 58 de ani, au fost arestaţi preventiv fiind acuzaţi de trafic de minori şi complicitate la trafic de minori.

 

Ancheta procurorilor a scos la iveală faptul că Valentin Rîpă a racolat mai multe minore de 15 şi 16 ani, provenite din familii dezorganizate, pe care le-a convins să meargă cu el la Arbore pentru a-şi face un viitor împreună. Până în prezent procurorii DIICOT au descoperit că cel puţin două copile, una de 15 ani şi una de 16 ani, au devenit victime ale lui „Palea”.

 

O minoră de 15 ani, provenită dintr-o familie destrămată, a ajuns într-un centru de plasament din judeţul Suceava, după ce tatăl ei a dat-o fugărit-o de acasă. Valentin Rîpă a racolat-o pe copilă şi a dus-o la Arbore, după ce i-a promis că vor avea o relaţie şi se vor căsători în viitor.

 

„Profitând de starea de vădită vulnerabilitate a minorei, a exploatat-o sexual, prin obligare la practicarea prostituţiei cu diverşi clienţi găsiţi de acesta, o parte din sumele de bani achitate pentru serviciile sexuale fiind însuşite de Rîpă Valentin, zis ”, se arată un comunicat al DIICOT Suceava.

 

Toate partidele de sex au avut loc în casa lui Gheorghe Curjos în perioada anului 2015, precum şi în anul 2016, care i-a permis lui Valentin Rîpă să aducă minore în locuinţa sa, unde acestea locuiau efectiv şi întreţineau relaţii sexuale cu diverşi clienţi.

 

Procurorii DIICOT au informaţii cum că numărul minorelor obligate de tandemul Rîpă – Curjos să se prostitueze este mult mai mare, cel puţin cinci adolescente fiind ţinute în casa celui de-al doilea şi puse să întreţină relaţii sexuale contracost.

 

Valentin Rîpă şi Gheorghe Curjos au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile, primul fiind acuzat de trafic de minori, în timp ce în sarcina celui de-al doilea a fost reţinută infracţiunea de complicitate la infracţiunea de trafic de minori.

 

(Sursa: adevarul.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments