BIBLIOTECA VIE. Noi experienţe de lectură, la Institutul Cultural Francez din Iași

0
265

Dacă ai fi o carte, cum ţi-ai spune povestea ? Este întrebarea de la care pleacă performance-ul realizat de Fanny de Chaillé, invitata Institutului Francez din Iaşi în perioada 15 – 25 iunie. Cărţi vii se adresează cititorilor într-un loc transformat în spaţiu al interacţiunii, Biblioteca Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi”.

 

Proiectul „Bibliothèque vivante” presupune ateliere de pregătire a unor voluntari care pleacă de la experienţe personale pentru a construi cărţi consultabile de către public. În cadrul spectacolului final, vizitatorii sunt  invitaţi de o bibliotecară să aleagă un titlu de „carte vie”, pe care au posibilitatea să o asculte, aşezându-se în faţa povestitorului. Apoi, firul poveştii se desface prin întrebările cititorului, ceea ce aduce în experienţa lecturii o dimensiune interactivă.

 

„Strigăt pentru schimbare”, „O poveste ca oricare alta”, „Viaţa fără a fi trăită” sunt câteva dintre titlurile propuse de Biblioteca vie cititorilor, pe care îi aşteaptă vineri 24 iunie şi sâmbătă 25 iunie, în intervalul orar 14.00 – 18.00, în Biblioteca Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi”. Alegerea spaţiului pentru spectacol nu este întâmplătoare, unul dintre scopurile proiectului fiind acela de a adăuga o nouă poveste în locuri cu istorie proprie. Fanny de Chaillé  propune un alt fel de întâlnire cu lumea cărţilor, bazată pe dialog, care demontează obişnuinţele de lectură ale publicului şi îl plasează faţă în faţă cu autorul.

 

Fanny de Chaillé este artist asociat la Théâtre de la Cité Internationale din Paris. Este iniţiatoarea mai multor proiecte menite să promoveze dimensiunea interactivă a lecturii şi transformarea unor spaţii neconvenţionale în biblioteci vii.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments