Fiți onești în compromis!

0
241

Vi-l amintiți pe profesorul Seryl Talpalaru? Foști elevi ai săi, fie că-s tineri, fie că au la rândul lor copii, îl descriu drept un profesor excelent, pe care n-ai cum să-l uiți. Despre directorul Seryl Talpalaru, foștii subordonați spun că era extrem de dur. ”Dacă mai întârzii la ore o singură dată, te mut să predai la seral”, i-a spus unui tânăr profesor care, din cauza traficului, a ajuns la și zece. A fost atât de convingător încât profesorul, acum mai puțin tânăr decât atunci, ajunge de atunci la fără zece, chiar dacă Seryl Talpalaru a ieșit la pensie. Altcineva mi-a povestit cum același Seryl Talpalaru a aflat că unul dintre portarii colegiului avea o rudă bolnavă. „Domnule, de ce nu mi-ai spus nimic? Jumătate din medicii orașului au fost elevi la Racoviță. Pe cine vrei să sun?”

 

La conducerea Inspectoratului Școlar Județean a ajuns cu sprijinul PSD. O cunoștință care a lucrat acolo mi-a povestit că, în măsura în care legislația a permis, a făcut instituția să zbârnâie. Bun organizator, avea darul de a citi oamenii și a-i promova pe bază de competență. Ca niciodată, în perioada în care a fost la conducere Inspectoratul a fost populat cu profesioniști fără sprijin politic. A fost nevoit să accepte oameni și din partea PSD, dar și aceia trebuiau să fie buni într-un domeniu.

 

Ca fost ziarist pe administrație, îmi amintesc că Seryl Talpalaru, consilier local PSD, mă intriga. Mi se părea servil în raport cu ex-primarul Gheorghe Nichita și nedrept cu reprezentanții celorlalte partide din Consiliul Local. Pentru că era în grațiile lui Nichita, a prezidat de mai multe ori ședințele, postură din care torpila adversarii politici, de multe ori fără ca aceștia s-o merite.

 

Pentru mine, personajul Seryl Talpalaru a fost mereu o enigmă. M-a intrigat adesea atitudinea sa, nu înțelegeam cum de un profesor cu o asemenea reputație acceptă să crediteze un grobian precum Gheorghe Nichita și să susțină proiecte de hotărâre puturoase, unele chiar împotriva orașului. Cu o armată de olimpici în spate, cu o carieră profesională desăvârșită, ce-l mâna să se mânjească în ale politicii? Banii? Influența?

 

Nici una, nici cealaltă. Misterul mi l-a deslușit o fostă colaboratoarea de-a sa. Tot ce a făcut a fost pentru Colegiul „Emil Racoviță”. A ajutat unitatea de învățământ din toate funcțiile publice pe care le-a deținut: laboratoare, mobilier, dotări de ultimă generație. „Mă prostituez ca să ajut liceul”, s-ar fi destăinuit colegilor. Și l-a ajutat.

 

Până nu demult, credeam că politicienii se împart în trei categorii: corupții, care predomină, idealiștii, care sunt puțini, și cei care își imaginează că funcția politică le aduce prestigiu. De regulă, cei din urmă nu au principii și cred doar în funcția lor. Sunt la fel de toxici ca primii, acțiunile lor fiind doar pentru conservarea propriului statut, adică în folos personal.

 

Am încercat să evoc profilul lui Seryl Talpalaru pentru că mi-am dat seama că există o a patra categorie de politicieni: cea a oneștilor în compromis. Aceștia sunt oameni cinstiți, dar dispuși la compromis în numele unei idei.

 

Mulți din rândul noii generații de politicieni habar nu au ce înseamnă stânga sau ce înseamnă dreapta. Înseși partidele nu mai au identitate. De ideologie nu mai poate fi vorba. Am văzut cum PSD a scăzut unele impozite sau cum PNL a dat de-a valma ajutoare sociale. La cum arată listele de candidaturi pentru Primărie și Consiliul Local, anul acesta vor apărea în mod sigur figuri noi în politică. Un îndemn pentru nou-veniți: fiți onești în compromis, fiți măcar Seryl Talpalaru!

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments