Inginerul Daniel Cazan va prelua atribuțiile de director general la Citadin S.A.

0
36
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

 Începând cu data de 30 octombrie 2026, Citadin S.A. va avea un nou director general interimar, în persoana inginerului Daniel Cazan, Șef Secție Mecanizare în cadrul companiei. Actualul manager, Marius Ionescu, a făcut cerere de ieșire la pensie pe caz de boală, dosarul său fiind admis de către comisia de specialitate.

„Înainte de toate vreau să-i mulțumesc sincer colegului nostru Marius Ionescu pentru toată activitatea sa la Citadin. Îi mulțumesc pentru sutele de nopți de activitate continuă, la temperaturi negative, atunci când orașul era înzăpezit, cât și pentru miile de ore petrecute pe vreme caniculară, în timpul campaniilor de asfaltări. Din acest punct de vedere, orașul nostru a funcționat în parametri normali tocmai datorită unor profesioniști ca Marius Ionescu, un om de echipă, dedicat profesiei și comunității. Îi doresc însănătoșire grabnică și îmi doresc să revină în activitate cât mai curând”, a declarat primarul Mihai Chirica.

În acest moment, activitatea de la Citadin continuă în parametri normali. Daniel Cazan, cel care îl va înlocui temporar în funcția de director general pe Marius Ionescu, este de profesie inginer și lucrează în cadrul Citadin de mai bine de 23 de ani.

 

0 0 votes
Article Rating

Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate