Accident feroviar cu victime, în tunelul și în halta Movileni. E doar un EXERCIȚIU al ISU Iaşi

0
513

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Mihail Grigore Sturdza” (ISU) Iaşi desfăşoară mâine, 25 mai 2016, începând cu ora 10.30, un exerciţiu cu forţe şi mijloace în teren, tema fiind „Managementul integrat al intervenţiei serciviilor profesioniste în cooperarea cu alte forte pentru gestionarea unei situaţii de urgenţă determinată de un accident feroviar major, cu victime multiple, urmat de incendiu. Cooperarea instituţiilor cu responsabilităţi la declansarea Planului roşu de intervenţie”. Locul de desfăşurare al exerciţiului este comuna Româneşti, judeţul Iaşi, tunelul şi halta Movileni.

 

În ziua de 25 mai, ora 10:00, un automotor pentru transport persoane aparţinând SC Regiotrans SRL Braşov, care circulă pe ruta Iaşi – Dorohoi şi care are la bord 40 – 50 de călători, înaintea sosirii în halta CFR Movileni, din cauza nerespectării restricţiei de viteză de cinci kilometri la ora impusă la tranzitarea tunelului Movileni, deraiază şi loveşte pereţii laterali, la aproximativ 150 de metri faţă de ieşirea din tunel, ceea ce duce la prăbuşirea arcadei din cărămizi, la avarierea garniturii şi la blocarea parţială a căii de rulare şi a ieşirii tunelului, accidentul fiind urmat de incendiu.

 

Obiectivele principale al exerciţiului sunt antrenarea personalului privind modul de acţiune în cazul producerii unui accident feroviar cu evenimente complementare, verificarea Planului roşu de intervenţie în cazul producerii accidentelor cu victime multiple, verificarea modului de realizare a cooperarii între forţele partcipante.

 

La exercitiu participă Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Iaşi, Serviciul de Ambulanţă, UPU – SMURD Spitalul „Sfântul Spiridon” Iaşi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Iaşi, Secţia Regională de Poliţie Transporturi Iaşi, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Iaşi, SC Regiotrans SRL Braşov.

 

(Sursa: radioiasi.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments