Petru Movilă, candidatul PMP la funcția de primar al municipiului Iași

0
225

FOTO: Ziarul de Iași

Preşedintele PMP Traian Băsescu a ajuns astăzi la Iaşi. Fostul şef al statului a participat la evenimentul de lansare a candidaţilor la alegerile locale ai filialei ieşene a PMP. Evenimentul de lansare a început cu nominalizarea de către șeful PMP Iași, Petru Movilă, a fiecărui candidat la cele 98 de primării din județ. Dorina Isopescu, fosta apropiată a lui Relu Fenechiu, va candida la Consiliul Local, potrivit Ziarul de Iași.

 Evenimentul de lansare a candidaților PMP la alegerile locale s-a încheiat după aproximativ 60 de minute. Cea mai mare parte a manifestării a cuprins discursul lui Traian Băsescu. „Apelul meu către organizațiile din Iași este să facem o campanie cinstită și credibilă, să ne asumăm obiectivele pe care le putem realiza”, a mai spus Traian Băsescu.

 

 

Băsescu a vorbit despre faptul că PMP este singurul partid care și-a stabilit ca obiectiv unirea României cu Republica Moldova. Fostul președinte al țării, Traian Băsescu, și-a început alocuțiunea pe scena teatrului Luceafărul amintind că a copilărit la Iași, subliniind că nu-l va uita niciodată pe învățătorul Ichim de la Negruzzi. „Iașul este orașul copilăriei mele”, a spus Băsescu.

 

 

„Campania noastră va fi din ușă în ușă. Avem șanse foarte mari să câștigăm Primăria Iași dacă ieșenii vor vota oameni și proiecte și nu sigle de partid”, a declarat Petru Movilă, candidat la funcția de primar al Iașului.

 

 

(Sursa: ziaruldeiasi.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments