Sabia domnitorului Alexandru Ioan Cuza poate fi admirată de ieșeni, până duminică, la Palatul Roznovanu

0
77 views

Timp de trei zile, între 22 şi 24 ianuarie, Sala „Vasile Pogor” a Palatului Roznovanu (sediul Primăriei Municipiului Iași) va găzdui expoziţia „Iaşul care Uneşte!”. Realizat în colaborare cu Complexul Muzeal Naţional „Moldova”, Muzeul Naţional Cotroceni, Arhivele Naţionale, Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” şi Muzeul de Istorie Naturală, evenimentul va oferi publicului posibilitatea de a descoperi documente şi mărturii despre Unirea Principatelor Române şi personalitatea domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

 

Exponatul special al expoziţiei va fi sabia de paradă dăruită Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, în 1863, de către principele Serbiei Mihail Obrenovici. Domnitorul a primit sabia în semn de recunoştinţă pentru faptul că a sprijinit trecerea pe teritoriul Principatelor Unite a unui convoi compus din 500 de care cu arme şi muniţie, venite din Rusia şi având ca destinaţie Serbia.

 

Sabia este lucrată în atelierul vienez „Mayernofer – Klinkosch”, iar lama de oţel poartă inscripţia „Amicus Certus in re incerta / Prieten sigur în vremuri nesigure”. Mânerul aurit îl înfăţişează pe Sfântul Andrei (patronul Serbiei), la picioarele căruia se află un leu şi un vultur, simbolizând Serbia şi România, luptându-se cu un şarpe, simbolizând Turcia. Pe teaca din aur filigranat decorată cu smaralde şi diamante apare monograma domnitorului Alexandru Ioan Cuza şi cea a principelui Mihail Obrenovici. Cutia din catifea roşie poartă stema Serbiei şi inscripţia atelierului vienez. Sabia a fost purtată de către Domnitorul Alexandru Ioan Cuza la deschiderea sesiunii Corpurilor Legiuitoare, la 15 noiembrie 1863. Deţinătorul sabiei este Muzeul Naţional Cotroceni.

 

Expoziţia va putea fi vizitată vineri, 22 ianuarie, între orele 17.00 – 20.00, precum şi sâmbătă şi duminică, 23 şi 24 ianuarie, între orele 12.00 – 20.00. Intrarea este liberă.