Discriminare la grădiniță. Mama unui copil cu autism, nevoită să lupte cu autoritățile și ceilalți părinți

0
85

Copiii cu autism din România sunt condamnaţi la izolare. Părinţii se plâng că la şcoală copiii lor sunt marginalizaţi de profesori şi de elevi. La Iaşi, mama unui băiat de patru ani spune că educatoarele şi ceilalţi părinţi fac presiuni să-şi retragă copilul de la grădiniţă.

 

Copilul de patru ani are autism şi a trecut printr-o comisie care le-a dat acordul părinţilor să-l dea la o şcoală normală. De la începutul anului merge la grădiniţă cu un însoţitor. După prima săptămână au apărut şi primele probleme. Părinţii celorlalţi copii spuneau că băiatul îşi agresează colegii. Mama copilului în schimb spune că nu e vorba de violenţă, ci de discriminare, relatează Digi24.

 

„În momentul în care mi s-au adus acuze că acest băieţel de 4 ani a lovit alţi copii, i-a îmbrâncit, le-a smuls jucării din mână atunci mă gândesc ce ar fi făcut însoţitorul, unde era el, eu am încredere în însoțitorul pe care l-am adus la grădiniță”, spune mama copilului.

 

Părinţii celorlalţi copii cer Inspectoratului şcolar transferarea băieţelului de 4 ani.

„Este o anchetă în curs de desfăşurare la nivelul Inspectoratului Şcolar, au fost demersuri, etape în care s-a încercat aplanarea conflictului, găsirea celor mai bune soluţii în beneficiul copilului respectiv”, spune Ana Alexandru, directorul Grădiniţei cu Program Prelungit nr. 18.

 

Mama copilului a depus şi ea o plângere la Inspectoratul Școlar. În plus, a sesizat şi Consiliul pentru Combaterea Discriminării.

 

Citește mai mult AICI

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments