Cum să „spargi” banii POSDRU pe haine şi lăutari. Mic tratat de furat bani europeni: laşi sute de mii de euro pe mâna unui ţepar notoriu

0
281 views
Leonard Bebi (stânga), lupul pus paznic la banii europeni

Leonard Bebi (stânga), lupul pus paznic la banii europeni

 

Un rom timişorean a volatilizat banii europeni destinaţi ajutorării copiilor din etnia sa. I-a cheltuit pe lăutari şi haine. Paguba este de peste 200.000 de euro, iar infractorul a fost condamnat recent la 3 ani şi 10 luni de închisoare. Este foarte probabil ca banii să nu fie recuperaţi niciodată.
 

A crezut că la Iaşi poate face bani frumoşi din proiecte europene. În 2010, Leonard Valentin Bebi a venit în comuna Dumeşti în calitate de preşedinte al Fundaţiei Parudimos, cu intenţia declarată de a da o mână de ajutor copiilor romi din judeţul Iaşi. De fapt, era un simplu ţepar.

 

A luat banii şi a fugit

Împreună cu trei Consilii Locale, Bebi a accesat fonduri europene, aplicând pentru proiectul „Măsuri active pentru prevenirea abandonului şcolar”’, finanţat din Fondul Social European – POSDRU. Valoarea totală a proiectului era de 5 milioane de euro din care a primit, la un moment dat, şi o parte din finanţare, adică 901.875 lei – aproape 210.000 euro. Când a văzut muntele de bani, Bebi a fugit din ţară ca să cheltuie banii în scopuri personale.

 

În consecinţă, Direcţia Naţională Anticorupţie Iaşi a fost sesizată şi Bebi, trimis în judecată. Recent, magistraţii de la Judecătoria Iaşi au hotărât condamnarea inculpatului la 3 ani şi 10 luni de închisoare pentru comiterea infracţiunilor de schimbare, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor obţinute de la bugetul general al Uniunii Europene şi de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

 

Primarul din Dumeşti a făcut denunţul

Proiectul avea ca obiectiv general „prevenirea şi corectarea fenomenului de părăsire timpurie a şcolii prin promovarea parteneriatului şcoală-comunitate-părinţi, prin creşterea atractivităţii educaţiei şi prin sprijinirea elevilor din categoriile vulnerabile, într-un mediu educaţional deschis şi inclusiv”. În acest proiect au fost parteneri comunele Dumeşti, Aroneanu, Horleşti şi Asociaţia Parudimos. Primarul din Dumeşti explică că proiectul era destinat unui număr de 640 de copii, toţi proveniţi din familii de etnie romă şi că, pentru a recupera banii din proiect cheltuiţi de Leonard Bebi, autorităţile se vor îndrepta împotriva Asociaţiei Parudimos. ”El trebuia să se ocupe de plata cadrelor didactice şi de bursele pentru copii. A scos toţi banii din prefinanţare şi i-a cheltuit. Pe partea lui de fundaţie nu a fost înregistrată activitate. Ceilalţi parteneri au respectat proiectul, iar acum este finalizat. Mai puţin unele plăţi care trebuie făcute în perioada următoare. Eu i-am făcut plângere la DNA. Vom vedea ce bunuri are pentru a recupera suma. Conform soluţiei judecătorilor şi asociaţia răspunde. Vom vedea ce vom face”, a declarat primarul Mihai Sabaiduc.

 

A cheltuit bani pe ţambalişti şi haine

Reporterii 7est l-au contactat telefonic pe unul dintre membrii fondatori ai asociaţiei reprezentate la un moment dat de Bebi. Acesta a precizat că Leonard Bebi a spart banii pe lăutari şi pe haine. ”Din păcate, asociaţia s-a desfiinţat. Au fost probleme cu preşedintele. Am fost membru fondator în 2002. L-am cunoscut ca un student bun, implicat, cu rezultate bune. A fost ales ca preşedinte de toţi membrii asociaţiei. Mi se pare aiurea, cred că nu a fost destul de copt. Din câte am auzit de la colegii mei, a folosit banii ca să ajute formaţia asociaţiei să imprime mai multe melodii. La un moment dat a cumpărat haine studenţilor. Toţi s-au mirat de unde avea bani. Când am aflat de problemele lui, l-am sunat dar nu mi-a răspuns. I-am trimis şi un mail, dar tot nu am primit un răspuns”, spune Valentin Pepenel, fost membru al asociaţiei.

 

 

CITEȘTE ȘI Bine aţi venit în Africa! Crâşma infectă din centrul Iaşului. Refugiul alcooliştilor de lângă blocul Tarom este pata de rugină de pe faţa oraşului

 

CITEȘTE ȘI   Un BMW gratis pentru directorul Aeroportului. Prietenul lui Mazăre, Mircea Andreev, milionar din Brăila, se trage spre Iaşi: a deschis o uşă la Aeroport

 

 

 

Bani cu nemiluita pentru romi

Conform ultimelor statistici, în România trăiesc peste 600.000 de romi, însă cifrele reale ar fi patru ori mai mari. După 1989, aproape 120.000 din aceste persoane au fost incluse în 607 proiecte cu finanţare europeană. Doar în ultimii 7 ani, în jur de 70 de proiecte de acest tip au fost accesate la nivel naţional, valoarea acestora fiind de 170 de milioane de euro.

 

Asociaţia lui Bebi a dispărut

Conform datelor publice, Asociaţia Parudimos are sediul în Timişoara, pe strada Luncani nr. 2. Numărul de contact este acum preluat de o altă instituţie. ”Aţi nimerit la altă instituţie. Din câte ştiu, Asociaţia Parudimos nu mai funcţionează”, a explicat o femeie care a răspuns la respectivul număr. În consecinţă, sunt slabe şansele ca la Dumeşti să se întoarcă vreun cent din suma de 210.000 de euro.

 

Un ţepar în serie

Şi alte instituţii se plâng de faptul că au fost ţepuite de Bebi. Firma de recuperări Eos KSI România a obţinut zilele trecute executarea silită a timişoreanului, la Judecătoria Caransebeş, debitul dintr-un credit neachitat depăşind 20.000 de lei: 13.667,60 lei debit principal, suma de 1.374,20 lei dobânzi, suma de 5.690,49 lei penalităţi, la care se adaugă cheltuielile de executare silită.

Valentin Pepenel este uimit de comportamentul prietenului său