Niţă şi Adomniţei se bat în parcuri industriale. La braţ cu speculatorul imobiliar Ailenei şi cu prietenul Păduraru, primarul Miroslavei încearcă lovitura vieţii

0
1000

Doi dezvoltatori din Iaşi promit un mega-concern internaţional care vine cu 40 milioane de euro. Miroslava îşi face propriul parc industrial, la concurenţă cu cel al CJ. Cel pus la cale de Dan Niţă e mai bine plasat, lângă Delphi şi are toate utilităţile. Intermediarii sunt prieteni apropiaţi ai primarului.

 

Între S.C. Iași Industrial Park SRL și S.C. Parc Industrial Iași SRL nu există doar o asemănare de nume, ci și o poveste comună până la un anumit punct. La începutul anului trecut, Consiliul Județean Iași bătea palma cu Primăria Miroslava pentru o asociere în vederea amenajării primului parc industrial din județul Iași.

„Este o decizie importantă pentru întreaga regiune Nord-Est. Acest lucru ne încarcă cu responsabilitate”, declara, la acea dată, președintele Consiliului Județean, Cristian Adomniţei. Referirea la regiunea Nord-Est nu era întâmplătoare, într-un context în care se făceau și nenumărate calcule cu privire la cine ar putea ocupa funcția de guvernator al regiunii.

 

Primarul Dan Niţă susţine că are un investitor cu 40 milioane de euro pentru propriul parc industrial

Orgoliile au risipit elanul

Potrivit înțelegerii, comuna Miroslava punea la dispoziție un teren în suprafață de aproape 140 de hectare, iar firma rezultată din asocierea celor două entități administrative, S.C. Iași Industrial Park, urma să se ocupe de administrarea proiectului destinat să atragă investitori importanți în județul Iași. Elanul de început și declarațiile optimiste s-au domolit încetul cu încetul, prinse în orgoliile celor două părți.

„E adevărat că proiectul a pornit cu surle și trâmbițe, dar apoi am observat că era o înțelegere între doi parteneri egali. Miroslava era cea care punea la dispoziție o suprafață importantă de teren, însă nimic nu ne garanta că vom beneficia și de pe urma taxelor și impozitelor de acolo. Nici în consiliul de administrație al societății comerciale nu aveam decât un reprezentant, și acela cu rol consultativ. În aceste condiții, consilierii locali s-au declarat împotriva condițiilor unei asocieri pe care au considerat-o păguboasă pentru Miroslava”, explică primarul Dan Niță.   

 

S-au reorientat spre Leţcani

De partea cealaltă, oficialii CJ Iași s-au ferit să ofere prea multe explicații pentru ruperea înțelegerii. „Consiliul Județean nu putea să renunțe la un proiect atât de important, care poate atrage bani în județ și crea mii de locuri de muncă. Pentru că de aceste lucruri vorbim: taxe, impozite și locuri de muncă. Dacă Miroslava a refuzat, Consiliul Județean s-a reorientat către Lețcani, cu care ne-am asociat pentru implementarea proiectului parcului industrial”, s-a rezumat să explice purtătorul de cuvânt al CJ Iași, Marius Pârciu.

 

Amplasamentul este în coasta fabricii Delphi, cu toate utilităţile la poartă. Lucian Ailenei (foto medalion) e un jucător imobiliar controversat şi de mică anvergură

După Industrial Park, a venit Parc Industrial

Între timp, a apărut în peisaj o altă firmă, S.C. Parc Industrial Iași, care vrea să facă la Miroslava ceea ce nu a reușit Consiliul Județean. Potrivit documentului atașat la solicitarea avizului de principiu din partea Consiliului Local Miroslava, este vorba de o investiție de 40 de milioane de euro în primii 5 ani, bani ce urmează a fi investiți în construcția de hale industriale, clădiri de birouri, clădiri administrative, săli de utilitate publică, o centrală fotovoltaică în valoare de 10 milioane de euro și chiar un stadion și o bază sportivă.

„Este vorba de o societate comercială înființată în anul 2013, dar, până ce proiectul propus nu va fi aprobat de Consiliul Local Miroslava, nu vă pot da detalii despre acționariat. Tot ce vă pot spune este că vorbim de o multinațională care are forța financiară de a realiza un parc industrial de anvergură. Totul va fi construit la standarde europene, iar baza sportivă va putea fi folosită și de echipe din Iași sau alte zone. S-a obținut avizul favorabil din partea Consiliului Local. În următoarea ședință de CL vom analiza oferta în profunzime, vor fi prezentate condițiile de asociere și garanțiile investitorilor”, a explicat Ion Păduraru, cel care reprezintă SC Parc Industrial Iași în relația cu Consiliul Local Miroslava. Acesta este un apropiat al primarului Dan Niţă, fiind foarte des văzuţi împreună.

 

S.C. Parc Industrial, o firmă administrată de jucători din piața imobiliară

La S.C. Parc Industrial Iași SRL, la poziția administrator figurează Lucian Ailenei (patron și al agenției imobiliare Casa Albă), iar obiectul de activitate al firmei îl reprezintă „administrarea imobilelor pe bază de comision sau contract”. Ion Păduraru, reprezentantul S.C. Parc Industrial în fața Consiliului Local Miroslava, activează și el în domeniul imobiliar, fiind patronul agenției Fortuna Imobiliare.

Revenind la Lucian Ailenei, administratorul firmei despre care se spune că reprezintă interesele unor investitori capabili să pompeze 40 de milioane de euro într-un parc industrial la Miroslava, acesta este cunoscut drept un „jucător” pe piața imobiliară ieșeană, fiind implicat și într-un scandal răsunător legat de suspiciuni de corupție la adresa fostului prefect Dragomir Tomașeschi.  

 

Primarul Niţă: „Doritori sunt. Cerem 700.000 de euro pe an”    

Primarul Dan Niță spune că nu știe și nici nu îl interesează deocamdată cine sunt potențialii investitori. „Era să ne ardem o dată, așa că nu vreau să fac afirmații care nu-și au rostul acum. Vom face întâi o evaluare a terenului, vor fi sub 100 ha, şi vom fixa o redevenţă anuală. La un calcul sumar, nu poate fi mai mică de 700.000 de euro. Dacă solicitanții îndeplinesc condițiile pe care le punem, putem discuta, pentru că doritori sunt și vom organiza o licitație. Oricum, cine își permite să plătească până într-un milion de euro redevenţă pe an înseamnă că vine să facă treabă, nu speculații”, a conchis edilul din Miroslava.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments