Maternitatea „Elena Doamna” intră definitiv în proprietatea publică a Consiliului Județean Iași

0
15
Matenitatea Elena Doamna

 

Președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, a semnat, astăzi, contractul de cumpărare pentru imobilele și terenul pe care își desfășoară activitatea Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie „Elena Doamna” din Iași. Tranzacția istorică a fost încheiată cu Fundația „Caritatea”, proprietarul care obținuse retrocedarea clădirilor în anul 2022.

 

Achiziția a fost realizată la prețul aprobat de plenul Consiliului Județean, respectiv  14.000.000 de lei (echivalentul a 2.673.848 de euro la cursul de referință al BNR). Suma va fi achitată de Consiliul Județean din bugetul județului și printr-un credit aprobat și validat de Ministerul Finanțelor.

Tranzacția vizează o suprafață totală de 8.337 mp de teren, construit și neconstruit, situat pe strada Elena Doamna nr. 49, alături de toate pavilioanele și anexele aferente maternității.

„Este un moment crucial pentru medicina ieșeană și pentru siguranța pacientelor din întreaga regiune a Moldovei. Prin cumpărarea acestor imobile, nu doar că salvăm un spital istoric de la riscul evacuării sau degradării, dar deschidem larg ușa investițiilor masive. Maternitatea ‘Elena Doamna’ are nevoie de o modernizare profundă, de la creșterea capacității rețelei electrice pentru noile echipamente medicale, până la consolidări și reabilitări conforme standardelor europene. Acum, când suntem proprietari, putem accesa toate liniile de finanțare disponibile pentru a le oferi mamelor și nou-născuților cele mai bune condiții”, a declarat președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe.

Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie „Elena Doamna” din Iași este încadrat ca unitate medicală de gradul IIși dispune, în prezent, de ocapacitate totală de 120 de paturi pentru spitalizare continuă și 7 paturi destinate spitalizării de zi. Maternitatea deservește paciente din întreg județul Iași și din județele limitrofe ale Moldovei, având în același timp statut clinic, fiind o bază esențială de învățământ universitar și cercetare în parteneriat cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași.

0 0 votes
Article Rating

Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate