Forţe impresionante ale Poliţiei vor fi în stradă, de Rusalii

0
52 views

În cele trei zile de Rusalii, 670 de poliţişti vor fi prezenţi la datorie în toate punctele fierbinţi de pe raza judeţului Iaşi, în vederea asigurării unui climat de ordine şi siguranţă publică. De sâmbătă şi până luni inclusiv, sunt aşteptate aproximativ 15.000 de persoane care vor participa la manifestări religioase, cultural-artistice şi sportive, în locurile desemnate de autorităţi.
 

„În perioada 22 – 24 iunie a.c., cu ocazia sărbătoririi Rusaliilor, peste 670 de poliţişti de la ordine publică, rutieră, transporturi, investigaţii criminale, combaterea criminalităţii organizate şi investigarea fraudelor vor acţiona, zilnic, atât pentru îndeplinirea responsabilităţilor obişnuite, necesare asigurării unui climat de ordine şi siguranţă publică, cât şi în cadrul dispozitivelor suplimentare instituite în zona lăcaşurilor de cult sau de desfăşurare a manifestărilor publice circumscrise acestei sărbători.

 

Astfel, în această perioadă, vor fi constituite 222 de patrule de ordine şi siguranţă publică, dintre care 71 pedestre şi 151 auto ce vor acţiona pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale.

 

Totodată, poliţiştii rutieri vor acţiona pe drumurile judeţene, naţionale şi europene şi vor utiliza 30 de autospeciale, o parte dintre acestea fiind dotate cu aparate radar”, se arată într-un comunicat al IPJ Iaşi.

 

De asemenea, poliţiştii structurilor de poliţie transporturi vor efectua serviciul de patrulare în trenurile de călători, precum şi în staţiile de cale ferată. Totodată, poliţiştii acestor structuri vor patrula în aerogara Iaşi.

    

În această perioadă, sunt programate manifestări cultural-artistice şi sportive în municipiu şi şi în celelalte localităţi din judeţ. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here